Andrei Erimia, antrenorul echipei Progresul Spartac (locul 3 în Seria 4 în Liga 3), a oferit un amplu interviu pentru ProSport, în care a vorbit despre mai multe aspecte ale clubului pe care îl reprezintă. Unele dintre subiectele abordate au constat în organizarea centrului de copii și juniori și al primei echipe.
Progresul Spartac are la echipa mare mai mulți tineri care sunt elevi și/ sau studenți. Decizia a fost luată de conducere, potrivit lui Andrei Erimia, încă de la începutul proiectului și pentru că bugetul nu permite aducerea unor fotbaliști importanți, dar asta nu a făcut ca rezultatele să nu apară. În acest moment, Academia Progresul Spartac însumează în jur de 250 de copii și juniori.
”Câțiva dintre jucători sunt elevi, alții studenți. Alții sunt la vârsta la care își dau seama că doar din fotbal să trăiești e destul de complicat. Atunci, încearcă să își suplimenteze veniturile și îi felicit, pentru că asta trebuie să facă. Dacă vor reuși să ajungă la un nivel important, foarte bine, dar până atunci trebuie să se gândească la viitorul lor și că e o mișcare deșteaptă să aibă și un plan b.
Bugetul nostru e mult mai mic decât anul trecut, dar n-aș putea să dau o cifră. Media noastră salarială e de 1.000 de lei. La nivel de centru de copii și juniori avem undeva la peste 250 de copii. Avem 12 antrenori, avem grupe la fiecare categorie de vârstă, începând de la cinci-șase ani, până la under 19. Avem două echipe care anul trecut au jucat în campionatele de elită, U16 și U15, și cred că avem un grup de antrenori bun, tânăr, dornic să învețe.
Am ales o strategie în care nu sunt numele importante, ci băieți tineri care în alte părți nu au primit șansă, dar cărora le place fotbalul foarte mult, care înțeleg fotbalul puțin altfel decât doar să țipi la copil de pe margine.
Sunt juniori care au deja contracte cu clubul, pentru că punem accent pe tineri. Grupa de U16 e formată din mulți copii talentați, care deja se antrenează cu echipa mare. Doi dintre ei au jucat deja în acest tur de campionat. Vor mai debuta și alții în retur și sunt speranțe mari. Când am pus la cale proiectul, am considerat că grupa de 2004 se poate plia pe filozofia noastră. Avem încă timpul să selectăm anumiți copii buni”, a declarat Andrei Erimia pentru ProSport.
Mulți dintre tinerii de la academie au fost promovați la prma echipă a Progresului Spartac, iar Erimia a afirmat că acest lucru se va întâmpla și în a doua parte a campionatului, la reluarea Ligii a 3-a. Vrea să aducă la antrenamente și alți tineri promițători.
Antrenorul și-a spus și planurile de viitor, visul pe care îl are cu Progresul Spartac și nu numai.
”La echipa de seniori sunt patru-cinci jucători pe care i-am antrenat încă de când eram în Cotroceni. Câțiva dintre ei au fost tot timpul cu mine, câțiva au plecat dar s-au întors. Aici m-am dezvoltat foarte bine datorită faptului că am avut o persoană care mi-a dat încredere. E vorba de finanțatorul clubului, care a reușit și a înțeles că trebuie format un mediu unde toți putem să ne dezvăltăm. Pentru mine e foarte important proiectul, nu numele clubului.
Visul meu de a antrena constă în două aspecte. Mi-aș dori să pot antrena Progresul în prima ligă și să antrenez Inter Milano, pentru că sunt un suporter declarat de mic”, a mai declarat Andrei Erimia.
Giovani Petcu (20 de ani) și Vlad Ștefan Alexandrescu (18 ani) sunt doi dintre tinerii care au fost luați la prima echipă. Petcu e student la Politehnica București și a participat la Olimpiade de matematică și fizică.
Vlad Ștefan Alexandrescu: ”Avem condiții bune, suntem ca o familie și mă simt foarte bine. Am reușit să îmi organizez bine timpul, să separ școala de antrenamente și tot așa, și să pot să le fac bine pe amândouă. Am luat note destul de bune la școală. Îmi place engleza”.
Giovani Petcu: ”Sunt aici de un an de zile. Am ajuns la o echipă foarte bună, la o echipă unde poți să te dezvolți. Am venit de la CSA Steaua, domnul profesor a luat legătura cu mine și am decis că o colaborare m-ar ajuta și pe mine, și toată echipa.
Consider că a fost cea mai bună variantă a mea. Am venit din Liga 4, unde nivelul de performanță poate să îl depășească pe cel de la CSA Steaua. Sunt student la Politehnică și pot să zic că îmbin fotbalul cu facultatea bine.
Am fost olimpic la matematică și fizică și de mic am încercat să nu neglijez nici fotbalul, nici școala. Au fost momente grele când învățam prin mașini, pe drumuri, dar am demonstrat că se poate”.
Progresul Spartac a adunat în cele 10 etape din acest sezon, toate disputate în 2020, cinci victorii, un egal și patru înfrângeri. A strâns 16 puncte și este pe locul 3 în Seria 4 din Liga 3. Deasupra ei se situează FCSB 2, 24 de puncte, și Steaua, 26 de puncte.
În prima etapă din 2021, a 11-a a stagiunii, Progresul Spartac va juca în deplsare cu Dinamo 2, locul 6 din 10 echipe.
Foto principal: Răzvan Păsărică / Sport Pictures
https://liga2.prosport.ro/liga-3/interviu-progresul-spartac-sau-ascensiunea-unui-club-cu-o-politica-sanatoasa-investeste-in-tineri-in-baze-de-pregatire-si-rezultate-vin-incet-dar-sigur-andrei-erimia-pentru-noi-e-o-real-19166261
https://liga2.prosport.ro/seria-1/video-rapid-victorie-de-orgoliu-contra-progresului-spartac-giulestenii-si-au-luat-revansa-dupa-eliminarea-rusinoasa-din-cupa-romaniei-19166246
https://liga2.prosport.ro/liga-3/interviu-de-ce-a-mers-vasile-miriuta-in-liga-3-la-minaur-baia-mare-am-refuzat-patru-echipe-din-liga-2-cand-planuieste-sa-se-intoarca-in-liga-1-19166150