Universitatea Cluj este lovită puternic de COVID-19, așa cum Liga2.ro a scris în exclusivitate de acum două zile. Nu mai puțin de 18 jucători sunt confirmați pozitiv cu noul coronavirus, după ultimele teste. Acestora li se adaugă și cinci membri ai staffului. În aceste condiții, meciul cu Rapid, programat luni, pică, acesta urmând a fi amânat pentru data de 11 noiembrie, cel mai probabil.
În această după amiază, DSP Cluj a dat răspuns nefavorabil clujenilor pentru a se antrena și a se prezenta la partida cu Rapid, care trebuia să se desfășoare luni, la Buftea, în etapa a 10-a a Ligii 2. În acest caz, FRF va fi obligată să amâne jocul.
În ceea ce-i privește pe cei de la ”U” Cluj, DSP a decis să nu întrerupă ancheta epidemiologică, astfel că și jucătorii care nu au COVID-19 sunt considerați contacți și nu se pot nici ei antrena.
”U” Cluj va reveni la antrenamente doar după o retestare, care să confirme că majoritatea jucătorilor au scăpat de virus și când DSP va considera că nu mai există focar.
Tot în etapa a 10-a a Ligii 2, alte două partide nu s-au desfășurat din cauza problemelor cu COVID-19. Rapid – ”U” Cluj este al treilea meci amânat din cauza coronavirusului în această rundă.
E vorba despre CSM Reșița – Concordia Chiajna și FK Csikszereda – Pandurii Târgu Jiu, din cauza faptului că Reșița și Pandurii au jucători, respective jucător infectați, iar DSP nu a dat aprobare de disputare a partidelor lor. Ambele jocuri au fost reprogramate la 11 noiembrie, de la ora 11:00.
Sâmbătă dimineață, de la ora 11:00, s-au desfășurat primele cinci meciuri din etapa a 10-a, iar ”U” Cluj a rămas, momentan, pe locul 4, cu 17 puncte acumulate în 9 jocuri, iar Rapid e tot pe 11, cu 13 puncte stârnse în 8 partide.
UPDATE: FRF confirmă pe site-ul oficial, unde afișează programul Ligii 2, faptul că meciul dintre Rapid și ”U” Cluj a fost amânat.
Golgheterul Rapidului, Cătălin Hlistei, spunea la finalul meciului de joi seară cu CS Mioveni, pierdut de echipa sa cu 3-0, pe teren propriu, că își dorește amânare partidei cu ”U” Cluj. Hlistei speră ca prin această nouă pauză, la echipa sa să se mai pună la punct lucrurile.
”Suntem cu capul în pământ, suntem dezamăgiți de tot ce am făcut până acum. Sperăm, totuși, să fie amânat meciul cu ”U” Cluj, pentru că avem mare nevoie de o pauză, de o pregătire, din nou, pentru că, eu cel puțin, stând două săptămâni, chiar dacă astăzi m-am simțit bine fizic, parcă nu aveam același tonus. Coronavirusului a venit exact într-un moment bun pentru noi, cred că câștigasem înainte de meciul cu Craiova. Au venit acele probleme. După aceea au continuat. Fiind negativi, am stat totuși izolați o săptămână, iar, apoi, noi am continuat să stăm izolați, cei care am ieșit pozitivi”, era de părere mijlocașul Rapidului.
UPDATE 2: Gruparea ardeleană confirmă printr-un comunicat mulțimea de cazuri de COVID-19.
”Având în vedere cele 23 de cazuri pozitive (18 jucători și 5 membri ai staff-ului auxiliar), FC Universitatea Cluj nu a obținut acordul din partea Direcției de Sănătate Publică pentru disputarea meciului cu Rapid București de luni, 2 noiembrie. Partida va fi reprogramată de Federația Română de Fotbal la o dată ce va fi anunțată ulterior.
FC Universitatea Cluj colaborează în permanență cu autoritățile competente pentru gestionarea situației epidemiologice și revenirea la activitatea competițională.
Le dorim tuturor fotbaliștilor și membrilor staff-ului auxiliar recuperare grabnică”, anunță ”U” Cluj printr-un comunicat.
Și Rapid a anunțat pe pagina sa de Facebook amânarea meciului cu ”U” Cluj:
”OFICIAL / RAPID – „U” CLUJ, AMÂNAT
Partida dintre Rapid și Universitatea Cluj, ce ar fi trebuit să se desfășoare luni, a fost amânată pentru o dată ulterioară, din cauza unui număr ridicat de jucători clujeni infectați cu Covid-19.
Altfel, toți jucătorii și staff-ul tehnic rapidist au primit rezultatul negativ la testele de SARS-COV-2, efectuate ieri.
Astfel, următorul meci al Rapidului se va disputa vineri, 6 noiembrie, de la ora 19, la Ploiești, cu Petrolul.”
”U” Cluj e la primul meci amânat în acest sezon de Liga 2 din cauza problemelor cu COVID-19, ale clubului sau ale adversarei pe care urma să o întâlnească. Rapid e la al doilea meci amânat, după cel cu CS Mioveni, desfășurat între timp.
https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-focar-de-covid-19-la-u-cluj-12-jucatori-au-intrat-in-retestare-meciul-cu-rapid-ar-putea-fi-amanat-19155013
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-10-trei-echipe-situate-in-top-6-joaca-sambata-de-la-ora-1100-cand-sunt-programate-cinci-meciuri-petrolul-sta-doua-partide-au-fost-amanate-19155268