CSM Reșița își caută antrenor după ce Alexandru Pelici și-a dat demisia la finalul meciului cu Pandurii, pierdut cu 1-2. Până atunci, clubul din Valea Domanului va fi condus de antrenorul secund Călin Cheregi, care a venit odată cu Pelici. Cei doi au mai făcut echipă și în anii trecuți, la FC Bihor. În același timp, Cheregi este și coordonatorul Centrului de Copii și Juniori al echipei reșițene, având experiență și în această privință. Anterior, a lucrat și la Centrul de Excelență Buzău și apoi la Târgu Mureș.
Înainte să semneze cu CSM Reșița, Călin Cheregi era ”principal” la CSC Sânmartin, echipă bihoreană cu care s-a clasat pe locul 6 în Seria a 5-a a Ligii 3, în sezonul precedent. Tot Cheregi s-a aflat pe banca tehnică a trupei din comuna de lângă Oradea și când a promovat în Liga 3.
Cheregi a fost antrenor principal la FC Bihor Oradea și CS Oșorhei, dar a mai colaborat din postura de ”secund” cu Alexandru Pelici și la FC Bihor.
Cheregi va fi ajutat pe perioada interimatului la CSM Reșița, de Dan Boltaşiu.
CSM Reșița se confruntă cu probleme legate de pandemia de COVID-19, iar la începutul lunii octombrie doi membri din stafful tehnic au fost testatați pozitiv. Din informațiile Liga2.ro de la momentul respectiv, Călin Cheregi a fost unul dintre cei confirmați, alături de delegatul Adrian Ciocan.
Există posibilitatea ca până sâmbătă, când este programat următorul meci în Liga 2, cu Turris Oltul, CSM Reșița să nu găsească un antrenor, iar cei doi ar putea fi pe bancă. Potrivit președintelui Cristian Bobar, pe listă se află mai multe nume de antrenori, iar conducerea va analiza și va alege cea mai bună opțiune.
”Ieri(n.r. – luni) am avut o ultimă discuţie cu Alex Pelici, ne-am luat la revedere, şi-a reziliat contractul. Sincer, mie chiar îmi pare foarte rău, nu mă aşteptam să ne despărţim aşa repede, dar a fost alegerea lui.
Momentan, antrenor interimar este Călin Cheregi, şi urmează ca în zilele următoare să alegem un antrenor. Sunt foarte multe propuneri, le analizez în calitate de preşedinte executiv al clubului, şi sper că vom lua decizia cea mai bună. Este greu să faci un contract pe o perioadă mai lungă, trebuie să ştim foarte bine cu cine mergem la drum.
În momentul de faţă, ca preşedinte al clubului, trebuie să găsesc soluţii pe care trebuie să le prezint domnului primar, nu să merg să stau la ușa lui să mă plâng. Atâta timp cât conduc acest club, trebuie să găsesc soluţii şi să le aduc în faţa dânsului”, a spus Cristian Bobar pentru Radio Reșița.
Alexandru Pelici (46 de ani) și-a dat demisia din funcția de antrenor principal al echipei CSM Reșița, după eșecul de pe teren propriu, cu Pandurii, scor 1-2, din etapa a 8-a a Ligii a 2-a. Pelici nu a mai așteptat discuția la rece cu conducerea și a decis să renunțe la post imediat după meciul cu ”lanterna roșie” a Ligii 2, cea mai slabă formație din acest sezon.
Alexandru Pelici a fost numit antrenor la CSM Reșița la începutul lunii iunie 2020, când i-a luat locul lui Dorinel Munteanu. A condus echipa în opt partide, șapte în campionat și una în Cupa României, câștigând de numai două ori.
Rezultatele înregistrate de CSM Reșița cu Alexandru Pelici antrenor:
0-4 cu Petrolul (acasă), 1-0 cu Aerostar Bacău (deplasare), 0-0 cu ASU Poli (acasă), 1-0 cu SCM Gloria Buzău (deplasare), 0-3 cu Unirea Slobozia (acasă), 0-0 cu Metaloglobus (deplasare) și 1-2 cu Pandurii Târgu Jiu (acasă), cât și 1-1 după 90 și 120 de minute și 3-5 la lovituri de departajare cu U Craiova 1948 SA în turul 3 al Cupei României (deplasare).
CSM Reșița se află într-un moment extrem de delicat. Din Cupa României a fost eliminată, iar în campionat se află pe locul 14, cu 8 puncte după șapte meciuri desfășurate în opt runde. Etapa următoare, CSM Reșița merge la Turnu Măgurele, pentru meciul cu Turris Oltul, sâmbătă, de la ora 11:00.
Foto: Miruna Maria Mihancea
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-a-ramas-fara-antrenor-alexandru-pelici-si-a-dat-demisia-dupa-esecul-cu-pandurii-ceva-trebuie-sa-se-schimbe-si-o-sa-se-schimbe-incepand-cu-plecarea-mea-19152906
https://liga2.prosport.ro/seria-1/liga-2-etapa-8-sase-meciuri-incep-de-la-ora-1100-partida-zilei-are-loc-la-constanta-de-la-ora-1200-liderul-sta-in-aceasta-runda-19152820
https://liga2.prosport.ro/seria-1/csm-resita-n-a-scapat-inca-de-covid-19-cativa-jucatori-au-fost-retestati-pozitiv-care-este-situatia-echipei-inaintea-meciului-cu-pandurii-19152703