Rapid nu a putut conta la meciul cu Concordia Chiajna pe antrenorul principal Adrian Iencsi, descoperit de Departamentul Competiții al FRF că nu a executat o suspendare de o etapă primită pe când era la U Craiova II, și s-a bazat pe indicațiile de la margine ale ”secundului” Valentin Negru. Chiar și așa, giuleștenii au câștigat cu 4-2 partida cu ilfovenii, însă victoria n-a fost deloc ușor de obținut.
Concordia a condus de două ori, prin golurile marcate de Marius Dumitru (12) și Andrei Hergheligiu (44), însă Rapid a revenit de fiecare dată, prin Ștefan Pănoiu (32) și Marian Drăghiceanu (60). Ilfovenii au căzut după această a doua reușită a adversarilor și până la final au mai primit încă două goluri. Petre Goge (69) a înscris la vinclu, iar Adrian Bălan a transformat un penalty (90+4).
La finalul jocului, Valentin Negru s-a declarat mulțumit de faptul că jucătorii săi nu au cedat și a transmis că Rapid va câștiga majoritatea meciurilor din acest sezon datorită forței grupului.
”E mai ușor să fi pe teren decât în tribună. Mă bucur că am reușit să întoarcem rezultatul, că nu am cedat. Am câștigat clar prin dăruire și prin forța de grup. Nu cred, și sunt convins, că la nivelul ăsta al Ligii a 2-a valoare individuală e mai puțin importantă decât forța grupului. Sunt convins că dacă jucătorii Rapidului vor munci unul pentru ceilalți vor reuși să câștige majoritatea meciurilor.
Sunt mulțumit de toți cei care au intrat astăzi pe teren. Sau suntem mulțumiți, pentru că vorbesc și în numele lui Adi (n.r. – antrenorul principal Adrian Iencsi). Suntem mulțumiți de felul cum ei se pregătesc la antrenamente și, chiar vorbeam înainte de meci, că dacă vor continua să se pregătească așa, ”a la longue”, rezultatele vor fi favorabile”, a spus Negru la microfonul DigiSport.
Antrenorul secund a comentat și faptul că Adrian Bălan a debutat cu gol la Rapid, după ce era achiziționat fix în urmă cu o săptămână.
”E clar că e un jucător cu experiență. A venit de la Liga 1, unde e un ”goalscor”. Cred că și în trecut Rapid a avut jucători buni în atac, dar, câteodată, intri într-o pasă mai dificilă și, pentru un atacant, când nu dai gol, parcă vine din ce în ce mai greu golul”, a spus Valentin Negru, întrebat dacă Rapid și-a găsit omul de gol după o căutare de două sezoane.
Negru a comentat și situația lui Cătălin Hlistei, prins dopat, aflat în așteptarea verdictului de la Agenţia Naţională Anti-Doping, însă utilizat în acest meci cu Concordia Chiajna. Fostul mijlocaș nu înțelege cum jucătorii din aceste zile sunt nepăsători față de cariera lor și de acțiunile pe care le fac.
”Nu nu a fost afectat, pentru că el știe că nu a făcut nimic rău. Imediat după ce am aflat, eu personal am aflat la pauză (n.r. – la meciul trecut, de la Recea), restul au aflat după sfârșitul meciului, am discutat cu el și ne-a spus că nu s-a întâmplat nimic. Și, atunci, dacă el e cu cunoștința împăcată, s-a dus la cei de la ANAD și a spus adevărul. Știu care sunt reglementările acolo și sunt convins că lucrurile se vor rezolva favorabil pentru ei și pentru noi. Eu nu înțeleg de ce jucătorii nu știu lucrurile acestea. Eu, când eram jucător, știam. Trebuie să se păzească și ei, pentru că, până la urmă, este viitorul și cariera lor în joc. Și chiar dacă trebuie să aibă grijă și cei de lângă ei, cel mai important e felul în care gândești tu”, a spus Vali Negru la finalul jocului cu Concordia.
Se poate spune încă că Hlistei a fost afectat, fiindcă pentru prima dată în acest sezon nu a înscris. În precedentele cinci meciuri a punctat câte o dată, lucru care l-a făcut golgheterul Rapidului și al Ligii a 2-a după primele cinci etape.
Cu 13 puncte, Rapid urcă momentan pe locul 2, la egalitate cu liderul U Craiova 1948 SA. Etapa viitoare, echipa giuleșteană joacă în deplasare, chiar cu prima clasată.
Foto: Eduard Vînătoru și George Flușter (Mediafax Foto) și Alexandru Paraschiv (Sport Pictures)
https://liga2.prosport.ro/seria-1/rapid-si-concordia-chiajna-joaca-in-debutul-etapei-a-6-a-a-ligii-2-la-buftea-de-la-ora-1800-ambele-echipe-vin-dupa-primul-esec-inregistrat-in-acest-sezon-19150469
https://liga2.prosport.ro/seria-1/adrian-balan-plin-de-entuziasm-dupa-primul-meci-si-prima-reusita-pentru-rapid-sper-sa-imi-ajut-echipa-pentru-mine-nu-conteaza-daca-dau-gol-sau-pasa-de-gol-reactia-atacantului-dup-19150562
https://liga2.prosport.ro/seria-1/floria-bratu-si-a-taxat-jucatorii-dupa-esecul-concordiei-chiajna-cu-rapid-nu-au-inteles-ca-jocul-tine-pana-fluiera-arbitrul-asta-vine-din-personalitatea-fiecaruia-am-stat-foarte-mult-cu-gu-19150560