FRF a anunțat că meciul ”FC U” Craiova – Ripensia va fi reprogramat o singură dată. Când ar putea să se joace și situația jucătorilor depistați pozitiv și negativ

Marius ANGHEL 29 Aug. 2020, 17:37 Liga 2
FRF a anunțat că meciul ”FC U” Craiova - Ripensia va fi reprogramat o singură dată. Când ar putea să se joace și situația jucătorilor depistați pozitiv și negativ

Meciul U Craiova 1948 SA – Ripensia Timișoara, din prima etapă a noului sezon al Ligii 2, programat pentru sâmbătă, de la ora 15:30, nu a avut loc și a fost amânat, deoarece echipa gazdă are șase cazuri pozitive de COVID-19 în lot, dintre care trei sunt portarii, astfel că a fost în imposibilitatea de a juca acum.

Federația Română de Fotbal a anunțat oficial că meciul care trebuia să se dispute la Drobeta Turnu Severin, pe stadionul Municipal, a fost amânat. Decizia a fost luată de Departamentul de Competiții al FRF după ce la clubul ”FC U” au fost depistate 6 cazuri de COVID-19.

”FC U” Craiova – Ripensia ar putea fi reprogramat în perioada 8-9 septembrie

Meciul va fi reprogramat nu mai devreme de șapte zile, o singură dată, iar dacă nu se va putea desfășura nici la noua dată, atunci va fi dictată victorie la ”masa verde” în favoarea adversarei echipei din cauza căreia nu s-a putut disputa partida.

”Clubul craiovean nu a putut îndeplini condițiile conform “Principiilor de desfășurare a competițiilor în contextul pandemiei” aprobate de Comitetul Executiv al FRF în data de 18 august. Astfel, meciul va fi reprogramat o singură dată, în prima dată disponibilă, dar nu mai devreme de 7 zile.

În situația în care la finalul primei faze a campionatului (sezonul regular pentru Liga 2), vor exista partide restante și nu va mai fi nicio dată disponibilă, cluburile din cauza cărora nu s-au putut disputa jocurile restante vor pierde meciurile respective cu 0-3”, a anunțat FRF.

Meciul are șanse să fie programat în perioada 8-9 septembrie, adică peste două săptămâni.

În etapa a 2-a a Ligii 2, ”U” Craiova ar trebui să joace la Miercurea Ciuc, în data de 5 septembrie, de la ora 20:00. Ripensia va sta.

REZULTATELE PRIMEI ETAPE a noului sezon al Ligii 2

Jucătorii care au fost negativi au fost reconfirmați la fel după o nouă testare. Situația celor șase pozitivi

Ulterior, ”FC U” Craiova a anunțat că jucători care au fost negativi la COVID-19 au ieșit asemănător și la retestare, astfel că de mâine, duminică, vor reveni la antrenamente. Cei șase jucători depistați pozitiv, Robert Popa, Sorin Mogoșanu, Mario Enache, Costinel Gugu, Radu Criștiu și Vlad Pop, sunt internați pentru 48 de ore, sunt asimptomatici și vor fi retestați miercuri.

”Astazi, componentii lotului Fotbal Club Universitatea Craiova au efectuat un nou test PCR in conformitate cu protocolul in vigoare. In urma testului toti ceilalti jucatori in afara celor 6 au iesit negativ si prin urmare, incepand de maine clubul isi reia activitatea fotbalistica. Precizam faptul ca cei 6 jucatori depistati pozitiv sunt internati pentru 48 de ore la Spitalul de Boli Infectioase din Craiova, acestia fiind asimptomatici, vor fi externati in cursul zilei de astazi sau in cel mai rau caz maine, urmand a repeta testul miercuri”, a anunțat U Craiova 1948 SA.

https://liga2.prosport.ro/seria-1/incepe-noul-sezon-al-ligii-2-cu-doua-jocuri-care-nu-vor-avea-loc-din-cauza-cazurilor-de-covid-19-de-la-ora-1100-au-loc-patru-meciuri-19145894

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-sase-cazuri-de-coronavirus-la-fc-u-craiova-oltenii-risca-sa-rateze-startul-in-noul-sezon-al-ligii-2-meciul-cu-ripensia-19145795

https://liga2.prosport.ro/seria-1/exclusiv-cei-sase-jucatori-ai-fc-u-craiova-infestati-cu-covid-19-trei-dintre-ei-sunt-portari-acesta-fiind-si-motivul-principal-al-amanarii-meciului-cu-ripensia-alt-joc-va-fi-tel-19145828

Marius ANGHEL 29 Aug. 2020, 17:37 Liga 2
Pe aceeași temă