SCM Gloria Buzău a mai perfectat un transfer. Profitând de faptul că Paul Pațurcă s-a despărțit de Turris Oltul Turnu Măgurele, Ilie Stan l-a convins pe mijlocașul bucureștean să semneze cu echipa sa. Antrenorul a vorbit la finalul amicalului câștigat cu ”FC U” Craiova ce alte transferuri își mai dorește, dar și ce obiectiv îți propune pentru noul sezon de Liga 2.
Întrebat la finalul jocului amical cu U Craiova 1948 SA, câștigat cu 1-0, ce noutăți are la dispoziție, Ilie Stan l-a enumerat și pe Paul Pațurcă (foto), mijlocaș care s-a despărțit de Turris Oltul Turnu Măgurele odată cu finalul sezonului recent încheiat. Jucătorul n-a fost trecut, însă, pe foaia de joc a testului cu oltenii.
Pațurcă (24 de ani) a evoluat în ultimul sezon la Academica Clinceni, 3 meciuri în Liga 1, și la Turris Oltul, 12 jocuri, dintre care în doar cinci a început ca titular, și 1 gol. În cariera sa a mai trecut și pe la Sportul Studențesc și Viitorul Domnești.
Pe lângă acesta, i-a mai prezentat ca noutăți pe portarul Alexandru Barna (CSM Ceahlăul Piatra Neamț), mijlocașul Ciprian Petre (revenit după împrumutul la CSM Focșani), cât și juniorii buzoieni Andrei Ignat și Dragoş Lazăr. Tot în această vară s-a obținut împrumurile pentru încă un sezon pentru Cosmin Tucaliuc și Gabriel Nedelea (ambii de la Viitorul) și Adrian Chică-Roșă (FC Botoșani).
Ilie Stan își mai dorește cel puțin un atacant în lot. ”Încercăm să aducem un atacant, pentru că avem nevoie. În rest, eu zic că suntem bine așa, la nivelul la care suntem acum. Așteptăm cu încredere începerea campionatului și Doamne ajută să fim feriți de această epidemie care afectează nu numai fotbalul, ci tot globul”, a spus antrenorul echipei buzoiene.
SCM Gloria s-a despărțit în această vară de Valentin Munteanu, Alexandru Gîț (ambii ajungi la U Craiova 1948 SA) și Bogdan Gavrilă (ajuns la SC Oțelul Galați).
Cât privește obiectivul pentru noul sezon, ținând cont că echipa este una de drept public și nu are drept de promovare în Liga 1, Ilie Stan a spus că scopul să este să facă spectacol la Buzău.
”O să stabilit săptămâna viitoare. O să încercăm să facem spectacol, să câștigăm puncte și, dacă se va permite din nou cu spectatori, să vină cât mai multă lume la stadion”, a spus Ilie Stan.
La prima sa participare în Liga 2, SCM Gloria Buzău a încheiat sezonul ”înghețat” de pandemia COVID-19 după doar 24 de etape dintr-un total de 38 pe locul 8, cu 33 de puncte, la egalitate cu Farul Constanța și Viitorul Pandurii Târgu Jiu, care au avut golaveraj inferior trupei lui Ilie Stan.
https://www.youtube.com/watch?v=viGtPamMyp4&feature=emb_title
https://liga2.prosport.ro/seria-1/fc-u-craiova-si-a-gasit-nasul-in-amicale-scm-gloria-buzau-a-invins-echipa-lui-eugen-trica-concluziile-lui-ilie-stan-dupa-joc-video-19144337
https://liga2.prosport.ro/seria-1/schimbari-majore-la-turris-oltul-pentru-noul-sezon-de-liga-2-erik-lincar-a-renuntat-la-nu-mai-putin-de-noua-jucatori-unii-cu-trecut-in-liga-1-barboianu-si-blanaru-printre-cele-trei-noi-achizitii-19143565
https://liga2.prosport.ro/seria-1/noua-editie-a-ligii-2-va-avea-un-format-inedit-aprobat-de-majoritatea-cluburilor-in-sezonul-regulat-se-joaca-doar-turul-apoi-se-intra-in-play-off-si-doua-grupe-de-play-out-cum-se-decid-promovatele-19144054