Tot mai multe spitale de campanie sunt proiectate în România din cauza pandemiei de coronavirus. După spitalele de campanie de la Otopeni, stadionul Portul din Constanța și Expo Arad, Ministerul Apărării Naționale (MApN) a decis să facă un asemenea spital și la Timișoara, pe stadionul CFR. Locația a fost aleasă după discuții cu prefectul de Timiș, Liliana Oneț.
Dacă la Arad, spitalul de campanie a fost proiectat de autoritățile locale în pavilionul expozițional din oraș, cele de la Otopeni și Constanța sunt inițiative ale MApN-ului, care dorește să facă ceva similar și la Bacău. Autoritățile locale din Timișoara au gânduri să facă și ele un spital de campanie în Sala ”Constantin Jude”, la fel cum au cele din Craiova, dar, iată că, MApN are o propunere proprie.
Instituția Prefectului din Timiș dă aproape sigură locația stadionului CFR, lângă Gara de Nord din Timișoara. ”În urma unor discuții pe care prefectul județului Timiș, doamna Liliana Oneț, le-a avut zilele trecute cu reprezentanții Ministerului Apărării Naționale, este oficial anunțul că se pregătește instalarea unui spital militar de campanie la Timișoara. După analizarea mai multor locații, cel mai probabil acesta va fi instalat pe stadionul CFR din Timișoara”, anunță Prefectura Timiș, printr-un comunicat de presă.
Deocamdată, Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie ”Victor Babeș” din Timișoara este departe de a se umple. După ce unitatea spitalicească e de săptămâni bune doar spital pentru cei cu coronavirus, spitalul a fost recompartimentat și a rămas cu 250 de locuri, dintre care, 12 paturi sunt dotate cu ventilatoare pentru cei care nu mai pot respira singuri.
Totuși, în Arad, spitalele erau aproape pline, iar spitalele modulare au tocmai rolul de a decongestiona spitalele ”adevărate”. ”Sistemul Medical Modular de Intervenție și Tratament de la Timișoara va avea rolul de a trata cazurile ușoare și medii de infectări cu COVID-19 pentru județul Timiș și zona de vest și va asigura decongestionarea altor unități medicale din zona de vest. Unitatea mobilă va avea și o tabără de carantinare, cu o zonă de izolare și triaj pentru cazurile asimptomatice”, se arată în comunicatul de presă al Prefecturii Timiș.
Deocamdată, reprezentanții Prefecturii Timiș au spus că nu se știe câte locuri va avea spitalul modular de la stadionul CFR. Informațiile din mediul medical timișorean vorbecsc însă de 150 de locuri, aproximativ. Detaliile vor fi stabilite în zilele viitoare.
”În zilele următoare, MApN va oferi mai multe detalii legate de modul de funcționare al spitalului mobil”, mai transmit autoritățile din Timiș.
În cel mai vestic județ al țării, Spitalul ”Victor Babeș” este cel în care se tratează bolnavii de coronavirus. De asemenea, gravidele și bebelușii sunt tratați la Maternitate Bega. Spitalele-suport sunt Spitalul CFR Timișoara, Spitalul Municipal din Lugoj, Spitalul Municipal Timișoara, dar și Spitalul Județean Timișoara.
Stadionul CFR are un parcurs care se pierde în negura istoriei. Inițial, primul stadion din zonă a fost construit în 1913, cu tribună de lemn. Era cea mai mare arenă din Timișoara la vremea respectivă. În Al Doilea Război Mondial, amplasarea lângă Gara Domnița Elena i-a fost fatală stadionului ridicat pentru echipa Chinezeului, cea care a strâns șase titluri naționale în anii 1920. Arena cunoscută la acea vreme cu numele de ”Banatul”, construită de inginerul Arnold Jakobi a fost bombardată.
De fapt, nu se știe dacă vechea arenă era tocmai pe strada Nera de acum, unde se află stadionul CFR. Actuala arenă, cu două tribune de beton, situate departe de teren, a fost inagurată în 1949, după reconstruire, cu ocazia unui amical cu Mateosz Budapesta. În jurul terenului se află o pistă de zgură, dar și un trotuar, în partea primei tribune. De asemenea, în spate se află un teren imens de antrenament, dar și sala de box.
Situată pe un teren cu ape termale neexploatate, arena CFR a fost ani la rândul obiectul unor procese. Arena aparține și acum de Regionala CFR și se află în-o stare avansată de degradare. În 2012, când echipa de rugby a luat titlul, autoritățile locale au promis fără nicio acoperire că dau Stadionul CFR clubului RCM.
De altfel, finanțatorii echipei de rugby începeau lucrările de renovare, astfel că tribuna a doua a fost și mai deteriorată atunci decât era deja. Și acum, zonele de recuperare, cu vane și saune de sub tribuna a doua, se văd cu ochiul lbier. Pentru că stadionul nu aparține de primărie, evident, clubul de rugby a fost nevoit să întrerupă ideea de modernizarea arenei, dar efectele primelor buldozere au rămas.
Stadionul ar avea, teoretic, 7000 de locuri. Pe el, au jucat de-a lungul istoriei, Chinezul, CFR Timișoara, CAM Timișoara, dar și, scurt timp, Nouva Mama Mia Becicherecul Mic și episodic, echipa de rugby. Acum, clubul CFR Timișoara este la finalul clasamentului in Liga a VI-a Timiș. În 1947-1948, CFR Timișoara a avut cel mai bun sezon, cu locul 2 și finala Cupei României pierdută în fața UTA-ei. Vremuri de care își mai amintesc doar bătrânii ”leoparzi”, suporterii clubului din cartierul timișorean Blașcovici.