Cluburile au refuzat să plătească salarii apropiate de contractele jucătorilor, în ciuda sprijinului acordat prin O.G.: ”Noi am propus ca restul banilor să vină de la faimosul management al echipelor”. Fotbaliștii primesc 75 la sută din salariul mediu brut

Răzvan STÎNGĂ 03 Apr. 2020, 13:31 Liga 2
Cluburile au refuzat să plătească salarii apropiate de contractele jucătorilor, în ciuda sprijinului acordat prin O.G.: ”Noi am propus ca restul banilor să vină de la faimosul management al echipelor”. Fotbaliștii primesc 75 la sută din salariul mediu brut

Șomajul tehnic naște în continuare controverse, iar fotbaliștii par cei mai afectați de situație. Dumitru Costin, preşedintele Blocului Sindical, a declarat că spera ca jucătorii să-și păstreze salariile la un nivel apropiat de cel din contract pe timpul pandemiei, chiar dacă echipele au apelat la Ordonanța de Guvern, prin care primesc 75 la sută din salariul mediu brut.

Formațiile vizate sunt cele din Liga 1 și cele care oferă mai mult de 75 la sută din salariul mediu brut din ligile inferioare. Din păcate, multe dintre ele nu au acceptat propunerea, iar fotbaliștii sunt singurii care au de suferit.

”Şomajul tehnic poate fi luat în calcul când un salariat nu-şi poate relua activitatea. Acesta a fost unul dintre motivele pentru care Ordonanţa s-a modificat, pentru că jucătorii au altfel de contracte. Noi şi Ministerul Muncii am fost singurii care ne-am opus acestei struţo-cămile, care exclude sportivii. S-a inovat acest contract pentru că el trebuia sa rezolve mai multe probleme.

Accesul cluburilor din România la banul public, apoi felul în care sportivii vor fi plătiţi, pentru că dacă sunt plătiţi din bani publici, lefurile lor ar fi trebuit să se afle pe o grilă. De la… până la… A existat o presiune din partea COSR şi a federaţiilor sportive, în sensul de a nu exista minim şi maxim. Noi am propus un prag, între minimul pe economie şi 2.500-3.000 de euro, restul banilor urmând a veni din faimosul management al cluburilor sportive.

Ordonanţa de Urgenţă 30, modificată săptămâna trecută, pentru a găsi o soluţie corectă. Pentru ca anumiţi angajatori, nu pentru toţi, care trec din momente delicate din cauza cifrei lor de afaceri, să poată solicita ca bugetul public să cofinanţeze. Atenţie, nu vorbim de şomaj tehnic ci de o indemnizaţie! Sportivii au fost mutaţi la Agenţia Naţională/Judeţene, pentru prestaţii sociale”, a declarat, la Telekom Sport, Dumitru Costin, care a precizat faptul că echipele vor fi verificate dacă au, astfel, cheltuieli mai mici ca anul trecut.

”Ei pot beneficia de aceste indemnizaţii de sprijin, un ajutor social pe care statul, în conformitate cu decretul prezidenţial, a identificat o astfel de măsură. Una pe care am propus-o chiar eu, acum două săptămâni. Pentru că evaluările pe care le aveam, ne arătau că impactul cel mai mare va fi asupra cluburilor din eşaloanele inferioare. Aceste cluburi sunt dependendente de banul public. În prima ligă este diferit. Aceste cluburi trebuie să demonstreze că veniturile lor au scăzut cu 25 la sută comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Nu ştiu câte dintre ele pot demonstra că din marketing, reclame, publicitate etc. au avut o scădere a cifrei de afacere cu 25 la sută”, a mai menționat preşedintele Blocului Sindical.

Ordonanța de Guvern poate salva echipele din situații dificile 

Ordonanța de Guvern prin intermediul căruia s-a transmis faptul că echipele de fotbal primesc sprijin pentru plata salariilor ar trebui, cel puțin teoretic, să scoată multe formații dintr-o situație complicată financiar. În această categorie intră, cu precădere, cele din diviziile inferioare. Acordarea a 75 la sută din câștigul salarial mediu brut prevăzut de Legea nr. 6/2020, privind bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020, ajută multe conduceri să acopere integral salariile jucătorilor.

În momentul de față, meciurile din România sunt suspendate din cauza coronavirusului. Echipele nu se mai reunesc nici pentru antrenamente și este dificil de preconizat momentul în care situația o să revină la normal. În această perioadă se discută despre anularea meciurilor rămase de disputat și, inclusiv, încheierea sezonului. Rămâne de văzut care va fi regula după care vor fi stabilite clasamentele finale, dacă ipoteza va fi pusă în practică.

Foto: FC Argeș 1953

Răzvan STÎNGĂ 03 Apr. 2020, 13:31 Liga 2
Pe aceeași temă