ASU Poli Timișoara excelează în acest sezon la capitolul defensivă, compartiment unde îi are pe experimentații Ioan Mera și Cristian Scutaru și tineri precum Călin Jurj, Alexandru Cherecheș sau Ionuț Coadă. Formația bănățeană are cea mai bună apărare din Liga 2, cu 12 goluri încasate în 22 de meciuri, mai puține chiar decât liderul UTA, care are 13 goluri primite în 23 de meciuri. În ciuda acestui aspect, alb-violeții sunt abia pe locul 11 în clasament, la șapte puncte de ocupantele locurilor 2 și 3 (CS Mioveni și Turris Oltul) și la opt puncte de ultima clasată pe pozițiile retrogradabile (Concordia Chiajna).
Cristian Scutaru, unul dintre liderii vestiarului echipei timișorene, a vorbit despre această situație. Fundașul central a declarat că, deși la statistică echipa lui stă foarte bine, asta nu îi garantează prezența în Liga 2 și în sezonul următor. A dat ca exemplu ultima etapă, când timișorenii au cedat cu 1-2 în fața Concordiei Chiajna.
„După meciul de la Chiajna am avut o discuție cu un băiat din stafful tehnic. El tot timpul ne spunea că avem cea mai bună apărare, iar acum a venit înfrângerea cu Chiajna și i-am zis: «Să nu mai spui niciodată că avem cea mai bună apărare. Stai să se termine sezonul, și vedem atunci».
Dacă ne uităm pe clasament și vedem statistica, da, avem cele mai puține goluri primite, dar nu avem cea mai bună apărare. Ne ajută, totuși, și mijlocașii și atacanții”, a declarat fundașul în cadrul emisiunii „Tribuna Polisportivă” de la TeleUniversitatea Timișoara.
Meci dificil la Timișoara pentru Poli în etapa următoare
ASU Poli Timișoara nu a câștigat ultimele două meciuri din campionat (0-0 cu Rapid și 1-2 cu Concordia), iar situația poate să se prelungească și după etapa următoare. Echipa antrenată de Octavian Benga va evolua în compania celor de la Turris Oltul Turnu Măgurele, ocupanta locului 3.
Meciul are loc sâmbătă, de la ora 15:00, pe arena Știința din Timișoara, deocamdată neprimindu-se un răspuns din partea Direcției de Sănătate Publică Timiș dacă jocul se va disputa cu maximum 1000 de spectatori sau fără.
În tur, Turris s-a impus cu 2-0 în meciul cu Poli, prin golurile marcate de Silviu Pană (52) și Cristian Bud (90+1).
Top 7 cele mai bune apărări din Liga 2 după 24 de etape:
1. ASU Politehnica Timișoara – 20-12 golaveraj, 22 meciuri, locul 11, 32 puncte
2. UTA Arad – 49-13 golaveraj, 23 meciuri, locul 1, 50 puncte
3-6. Rapid – 32-20 golaveraj, 23 meciuri, locul 6, 37 puncte
Metaloglobus București – 28-20 golaveraj, 23 meciuri, locul 7, 37 puncte
Farul Constanța – 27-20 golaveraj, 23 meciuri, locul 9, 33 puncte
Petrolul Ploiești – 23-20 golaveraj, 23 meciuri, locul 5, 38 puncte
7. CS Mioveni – 36-22 golaveraj, 23 meciuri, locul 2, 39 puncte
Articol scris de Răzvan STÎNGĂ‚