După o primă parte de sezon dezastruoasă făcută în deplasare, Farul are o ultimă șansă sâmbătă, de la ora 12:00, la Călărași, în meciul cu Dunărea, pentru a mai spăla din rușine. Echipa constănțeană e a doua cea mai slabă din acest campionat ca rezultate înregistrate în jocurile de pe teren străin, mai rău decât trupa antrenată de Ianis Zicu stând doar Sportul Snagov, penultima în clasamentul general. Farul are doar trei puncte, din trei remize, obținute în zece meciuri, în timp ce Snagovul are unul singur. Și Chiajna are tot trei puncte, dar ea are nouă jocuri desfășurate în deplasare până acum.
În ultima etapă programată în acest an în Liga 2, a doua a returului și a 21-a la general, Farul joacă sâmbătă la Dunărea Călărași, adversar care vine după o serie de trei meciuri bune, toate desfășurate pe teren propriu, 3-1 cu Metaloglobus, 0-0 cu Rapid și 1-0 cu UTA. Și constănțenii au înregistrat un succes important în ultima rundă, 3-1 cu Rapid, însă a jucat acasă, acolo unde este imbatabilă. În deplasare însă, „marinarii” sunt ciuca bătăilor.
Ianis Zicu: „Vom fi pregătiți pentru o partidă de luptă și să ne sacrificăm timp de 90 de minute”
Chiar dacă Dunărea are două puncte sub Farul în acest moment, 26 față de 28, Ianis Zicu ia în seamă și rezultatul adversarilor cu „U” Cluj, victorie transformată la „masa verde” în înfrângere din cauza utilizării unui jucători aflat în stare de suspendare, astfel că e de părere că echipa călărășeană se situează de fapt deasupra trupei constănțene.
„Urmează un meci împotriva unei echipe care este deasupra noastră din punct de vedere real, pentru că a pierdut trei puncte la masa verde, la acel joc cu Universitatea Cluj. Ceea ce s-a întâmplat, că au folosit un jucător suspendat, nu este important pentru mine, ca antrenor. Este o echipă cu 29 de puncte, de fapt. Va fi greu, jucăm în deplasare, iar ei au învins UTA și au făcut egal cu Rapid, dominând partida de o manieră foarte clară. Sunt foarte, foarte periculoși. Profesorul Pustai este un antrenor care are grijă ca echipa să fie foarte bine pregătită și capabilă să te surprindă în orice moment. Are jucători care sunt sută la sută cu mintea la fotbal. Dacă nu vom fi cel puțin la fel de concentrați ca și jucătorii Călărașiului, nu vom avea nicio șansă. Davă vom fi pregătiți pentru o partidă de luptă și să ne sacrificăm timp de 90 de minute pentru ceea ce avem de făcut în retur, adică să muncim ca să obținem ceva din această partidă, vom putea să ne facem speranțe mai mari în a doua parte a sezonului”, a spus Ianis Zicu despre meciul cu Dunărea.
Ignoră rezultatele înregistrate în acest sezon în deplasare: „Nu trebuie să ne gândim la ce a fost pentru că lucrurile astea nu contează”
Antrenorul Farului încearcă să-i facă pe jucătorii săi să uite ceea ce au făcut până acum în deplasare în acest sezon. În zece jocuri, „marinarii” au pierdut șapte și au remizat în trei, având un golaveraj, bineînțeles, negativ: 5-14.
„Cel mai ușor este să te aștepți, cel mai important și mai greu este să faci. Noi trebuie să fim preocupați doar de joc, să avem mintea focusată doar pe această partidă. Nu trebuie să ne gândim la ce a fost pentru că lucrurile astea nu contează. Am fost o partidă bună cu Rapid, dar este același lucru ca și cum ar fi fost o partidă rea, oricum nu se mai poate întoarce nimic. Trebuie să ne gândim mereu la partida care urmează și să obținem cele trei puncte”, a spus Zicu.
„Nu mă gândesc să vină prima victorie în deplasare, ci să facem o partidă bună, jucătorii să se bucure de acest ultim meci din acest an, pentru că va fi o pauză lungă până la următorul meci oficial și ar trebui să rămânem în minte cu o imagine plăcută”, a mai spus antrenorul Farului, care pentru jocul cu Dunărea nu se va putea baza pe Răzvan Greu (suspendat din cauza cartonașelor galbene), Madikaba Doumbia (exclus din lot), Mihai Mitrov și Tudor Moldovan (accidentați).
În meciul tur, Farul a câștigat cu 1-0 meciul cu Dunărea, prin golul marcat de Bodo Kanda din penalty, în minutul 31.
Înaintea startului etapei a 21-a, a doua a returului și ultima programată în 2019, Dunărea Călărași ocupă locul 11, cu 26 de puncte, iar Farul e pe poziția a 8-a, cu 28 de puncte.
Foto: Farul Constanța