Dunărea Călărași s-a despărțit de unul dintre fundași. „Mi-am dat seama că nu mai eram dorit. În două luni de zile nu m-a contactat nimeni să mă întrebe cum sunt”

Forfota în Liga 2 a început deja, multe dintre echipe nemaiașteptând și ultimul meci din acest an pentru a trage linie și a analiza situația jucătorilor. E și cazul Dunării Călărași, care, potrivit surselor Liga2.ro, e aproape să aducă doi fotbaliști de la Ripensia, dar a bifat și o primă despărțire. Fundașul Alin Mutu (24 de ani) și-a încheiat contractul cu trupa pregătită de Cristian Pustai.

Alin Mutu și-a reziliat contractul cu Dunărea Călărași, după ce în această primă parte a sezonului a fost utilizat în doar patru meciuri. Fundașul originar din Sângeorz Băi (Bistrița-Năsăud) a jucat în primele patru etape din acest campionat, cu UTA, Farul, Petrolul și Csikszereda, iar o accidentare suferită apoi l-a ținut departe de teren două luni de zile.

Cum Dunărea și-a adus alți fundași în acest timp, iar aceștia s-au integrat rapid în primul „11”, șansele ca Mutu să mai fie utilizat au scăzut dramatic. De două luni, nimeni de la clubul din Călărași nu s-a interesat de jucător, astfel că acesta a cerut rezilierea amiabilă și a obținut-o.

„Am ajuns la acord comun pentru rezilierea contractului, deoarece mi-am dat seama că nu mai eram dorit la echipă după accidentare, pentru că în două luni de zile nu m-a contactat nimeni să mă întrebe cum sunt. Probabil așa e cel mai bine pentru mine. Le doresc baftă!”, a spus, pentru Liga2.ro, Alin Mutu.

În cariera sa, Alin Mutu a mai evoluat pentru „U” Cluj, Metalurgistul Cugir, FC Zalău, Foresta Suceava, Luceafărul Oradea, ACS Poli Timișoara și Aerostar Bacău.

La capitolul achiziții, la Dunărea Călărași ar putea ajunge doi jucători de la Ripensia, mijlocașul Adrian Zaluschi și atacantul Marius Fotescu, care sunt deja în curs de a deveni liberi de contract.

Articol scris de Marius ANGHEL

Pe aceeași temă