Cel de-al șaselea antrenament al „Bătrânei Doamne” în cantonamentul de la Rogla s-a desfășurat sub forma unui test contra maghiarilor de la SC Budaörsi (scor 2-0). Disputat pe terenul învecinat hotelului unde sunt cazați „roș-albii”, amicalul a fost dominat destul de clar de arădeni, care, pe lângă cele două goluri și-au creat și alte ocazii importante, în special în prima parte. A fost primul test din cantonamentul din Slovenia și al patrulea desfășurat în această vară de UTA, toate fiind câștigate.
Laszlo Balint a abordat partida cu o posibilă formula de start a partidei cu Dunărea Călărași, din cadrul primei runde a ligii secunde la fotbal. Iar răspunsul primit a fost pozitiv, în sensul că utiștii s-au exprimat bine pe ambele faze ale jocului. Având foarte mult și mingea și verticalizând mult jocul, Miculescu și colegii săi au fost extrem de periculoși încă din startul disputei. După niciun minut, Bustea a ratat de puțin întâlnirea cu centrarea trimisă de Buhăcianu, pentru ca ultimul să contribuie și la acțiunea finalizată cu șut de Lorenzi, portarul maghiarilor deviind ușor balonul în corner. Imediat, același goal-keeper advers a fost întrebuințat și de „capul” lui Melinte, iar în minutul 13, excelent angajat de Miculescu, Ursu a tras puțin pe lângă colțul lung.
Ultimul transfer al UTA-ei nu a avut noroc după alte patru minute, când un fundaș maghiar i-a respins finalizarea chiar de pe linia porții. Tomozei a fost și el periculos printr-un șut-centrare la mijlocul reprizei, pentru ca transversala să-I refuze golul lui Miculescu, care șutase bine din afara careului, lateral dreapta. Inevitabilul s-a produs în cele din urmă. Cu cinci minute înainte de pauză, un călcâi al lui Miculescu pentru Ursu a fost deviat de portarul lui Budaörsi, iar Cristian Bustea (40), pe fază, a deschis tabela din numai 5 metri.
Meciul, întrerupt în minutul 80
Și actul secund a început tot în nota de dominare a utiștilor. Ilie a fost și el aproape de gol la o fază fixă, dar golul de 2-0 l-a marcat brazilianul lui Balint. Miculescu a scapat spre poartă, a fost agățat la 17 metri, iar lovitura liberă a fost executată de Diego Lorenzi impecabil, pe jos, în stânga portarului: 2-0 (min. 55).
Odată cu schimbările operate, echipa arădeană a mai pierdut din ritm, dar chiar și așa a rămas mereu la timonă. În mare formă, Miculescu a mai avut o acțiune bună, dar șutul său a fost blocat. Oroian a urmărit, dar un adversar a intervenit la timp și în fața acestuia.
În minutul 80, o furtună puternică a făcut imposibilă continuarea meciului, brigada de arbitri a fost nevoită să fluiere finalul la scorul de 2-0 pentru „Bătrâna Doamnă”, care e la al patrulea succes din tot atâtea meciuri în amicalele verii.
UTA: Boboașă (Fl. Iacob 46′) – Tomozei (Rz. Ivan 62′), Melinte (Șeroni 46′), Fl. Ilie (Salka 70′), Bg. Stancu (Deta 70′) – Hrezdac (Isac 57′), Lorenzi (Cr. Pușcaș 57′) – Oct. Ursu (Cip. Rus 62′), Miculescu (Vulturar 70′), Bustea (Oroian 46′) – Buhăcianu (Khalaila 57′).
UTA își continuă cu câte două ședințe de pregătire pe zi cantonamentul din Slovenia, iar duminică va disputa un nou amical. Următorul adversar este formația de ligă a doua din țara gazdă NK Rogaska.
Balint, după succesul cu maghiarii de la Budaörsi: „Progresăm pe toate palierele, iar în vestiar se creează spiritul pe care mi-l doresc”
UTA a ajuns la patru victorii în partidele de verificare ale verii după 2-0 cu SC Budaörsi.
Chiar dacă ploaia torențială a stricat puțin socotelile combatantelor, care au plecat la vestiare cu 9-10 minute mai repede, concluziile pot fi trase. „A fost un test extrem de util, în fața unei formații extrem de solide și arțăgoase, specific celor maghiare. În plus, ne-au pus mici probleme prin așezarea lor, 3-4-3, în sensul că a trebuit să ne reglăm din punct de vedere defensiv pe partea de non-posesie. Au insistat mult pe mingi lungi, cu multe diagonale, dar, băieții au fost inteligenți, s-au adaptat rapid și ei au fost cei care au avut mai mult balonul și au jucat. Și au făcut-o chiar bine, prin atacuri rapide, am accelerat deseori jocul în la 25-30 de metri de poarta lor, iar masivii lor fundași centrali au avut deseori probleme. Am marcat de două ori, dar mai puteam să o facem cel puțin de atâtea ori, căci ocazii clare au mai fost. Din păcate, nu prea avem luciditate la finalizare, pe lipsă de prospețime, dar acest lucru e normal pentru că suntem în plină perioadă de pregătire și veneam după primele antrenamente tari de aici, din Slovenia. Mă bucură faptul că și defensiv am stat bine, punem în practică ceea ce facem la antrenamente în proporție tot mai mare. Așadar, progresăm pe toate palierele, fizic, tactic și tehnic, iar în vestiar se creează spiritul pe care mi-l doresc la echipă. Jocul și chiar și rezultatele ne dau și ele încredere și moral, dar nu vreau să ne îmbătăm cu apă rece. Totul ne indică faptul că mergem în direcția bună, însă mai avem mult de lucru. Sunt un perfecționist și vreau să fim sută la sută pregătiți de prima etapă”, a spus Laszlo Balint, citat de Sport Arad.
Până la urmă, antrenorul UTA-ei a folosit tot lotul avut la dispoziție (minus portarul junior, Raul Opric), deci și pe Cristian Pușcaș și Ciprian Rus, care erau cu semnul întrebării înainte de acest amical. „Chiar dacă face tratament și mai resimte dureri, Pușcaș trage de el și vrea să-și aducă contribuția chiar și la aceste amicale. Sigur, când intensitatea antrenamentelor e maximă, îl mai menajăm cât putem, dar e în grup zi de zi. În ceea ce-l privește pe Cipri, el încearcă să se obișnuiască cu acea mască de protecție. Au fost faze și azi când ne-a spus că i se reduce aria vizuală din cauza ei, asta e, nu poate risca nimic”, a adăugat fostul fundaș.
După Amir Khalaila în disputa cu Luceafărul și celălalt jucător străin din lotul „roș-albilor” în Slovenia a marcat. Brazilianul Diego Lorenzi a transformat o lovitură liberă de la marginea careului pentru 0-2 în debutul părții secunde, scor cu care s-a și încheiat partida. „Nu el era neapărat desemnat să bată acea penalitate, eu mă gândisem la Oroian. Dar, a luat mingea foarte încrezător în el, și-a asumat execuția și a înscris printr-o execuție frumoasă. Nu m-a surprins, fiindcă din imaginile pe care le-am urmărit cu el înainte de a insista pentru transfer știam de ce este capabil. E doar o chestiune de acomodare și legare a relațiilor de joc cu restul echipei și suntem foarte mulțumiți de cum decurg lucrurile și în ceea ce-l privește”, a mai punctat Balint.
Fiindcă ploaia torențială a pus capăt mai repede amicalului, nu toți jucătorii și-au făcut pe de-a întregul antrenamentul, dar: „Cei care au evoluat mai puțin vor recupera mâine dimineața în cadrul antrenamentului. Apoi, avem o primă după-amiază liberă, în sensul că vom merge cu toții la SPA, pentru partea de recuperare după efort. Și dacă nici aici nu avem tot ce ne trebuie, bazine, jacuzzi sau saune, atunci nu știu unde am putea merge”, a încheiat tehnicianul „Bătrânei Doamne”.
Sursa: Sport Arad
Foto: UTA Arad