Liber de contract după ce s-a despărțit de Petrolul, noua conducere a clubului ploieștean nepăstrându-l în lot și pentru următorul sezon de Liga 2, fundașul Lucian Cazan (29 de ani) și-a găsit rapid o nouă echipă unde să evolueze. Fotbalistul crescut de Sportul Studențesc va juca din nou în orașul natal, la București, însă de această dată pentru Metaloglobus, o echipă care i-a luat patru puncte Petrolului în campionatul recent încheiat (1-0 la București și 1-1 la Ploiești).
Lucian Cazan a semnat un contract valabil pe un sezon cu Metaloglobus și este al cincilea jucător care în trecut a evoluat pentru Petrolul, iar acum a semnat cu formația din cartierul Pantelimon, după Claudiu Herea, Florin Plămadă, Gabriel Frîncu și Constantin Costache.
În sezonul recent încheiat, Cazan a fost unul dintre jucătorii de bază ai Petrolului, pentru care a evoluat în 29 de meciuri, în 26 ca titular, și a înscris cinci goluri. În cariera sa a mai jucat pentru Sportul Studențesc, ASA Târgu Mureș, Ceahlăul Piatra Neamț, Gaz Metan Mediaș și FC Voluntari.
În această perioadă, Metaloglobus se pregătește pe plan local, iar între 8 și 19 iulie va efectua un cantonament la Brașov, acolo unde va disputa două meciuri amicale. Pe 16 iunie o va întâlni pe echipa de Liga 3 Olimpic Cetate Râșnov, iar la finalul stagiului va juca și împotriva noii colege de campionat FK Csikszereda.