Petrolul a ieșit din criza declanșată după ratarea obiectivului promovării în Liga 1 și astăzi, 24 iunie, a dat start, oficial, pregătirilor pentru noul sezon al Ligii 2, unul mult mai puternic și în care au stabilit ca obiectiv tot o clasare pe una dintre primele două poziții.
Pentru început, Petrolul și-a prezentat oficial, printr-o conferință de presă susținută la stadionul „Ilie Oană”, noul președinte ales, pe Marius Stan (62 de ani), dar și noul antrenor principal, pe Flavius Stoican (42 de ani). Ambii s-au reîntors la Ploiești după ce principalul finanțator, firma Veolia, a anunțat că revine asupra deciziei de retragere, urmând a continua parteneriatul început din Liga a 4-a. Decizia revenirii și a numirii lui Stan și Stoican în funcții au fost anunțate în exclusivitate de Liga2.ProSport.ro.
„Bine v-am regăsit, vă spun încă o dată (n.r. – Stan vorbește cu un zâmbet larg) după evenimentele mai puțin plăcute de mai bine de o săptămână în urmă. Dar, cred că, e bine când se termină cu bine. Am depășit, zic eu, cu rațiune, toți cei implicați în acel eveniment. Am depășit acel moment. Vreau, în primul rând, să le mulțumesc celor care au avut încredere, membrilor asociați, Consiliului Director, care a avut încredere în persoana mea, validând propunerea făcută de partenerul finanțator încă de acum zece zile”, a spus, în deschidere, noul președinte Marius Stan, referindu-se la conferința de presă susținută pe 13 iunie, când Mădălin Mihailovici, reprezentantul finanțatorului clubului, firma Veolia, se ridica, pleca și anunța că finanțarea clubului este întreruptă. Atunci, Marius Stan era anunțat ca președinte propus.
Marius Stan: „Întâmplările formidabile pe care le-am trăit în 2011 vreau să le trăiesc încă o dată. Ă‚sta este scopul final pentru care am venit la Ploiești”
Fostul președinte al Oțelului, iar după aceea primar al Galațiului, a spus că a venit cu un singur gând la Ploiești, la Petrolul, pentru a retrăi sentimentul pe care l-a avut la fostul său club. Acela de a se bucura pentru câștigarea campionatului. Dacă nu va reuși promovarea în acest an, lucru pe care nu-l vede posibil, are pregătită deja demisia în alt, la fel și o a doua demisie, care se aplică pentru anul 2024, atunci când vrea ca petrolul să câștige titlul.
„Aș vrea să vorbesc, așa pe scurt, despre două paliere, pe cel sportiv și apoi pe cel strict administrativ. Nu vreau să monopolizez, vreau să îl las și pe Flavius să vorbească. Pe mine m-ați mai auzit puțin săptămâna trecută. Aș vrea încă o dată să punctez anumite lucruri legate de partea fotbalistică.
Să știți că lucrul care m-a convins și care m-a determinat să intru în acest proiect al clubului Petrolul Ploiești e doar unul singur. Și asta pleacă de la întâmplările formidabile pe care le-am trăit în 2011, atunci când, bine știți, am câștigat titlul de campion la Galați. Atunci, ce a trăit, eu personal și cred că majoritatea oamenilor din acel oraș, este ceva greu de descris în cuvinte. Este, în fapt, esența pură a bucuriei, să vezi bătrâni, tineri, femei, bărbați necunoscuți bucurându-se împreună pentru o performanță neașteptată de nimeni. Atât de mult mi-a plăcut ce am trăit atunci, încât mi-am spus, cu orice sacrificii, că mai vreau o dată. Mai vreau o dată. Ă‚sta este scopul final pentru care am venit la Ploiești. Promovare, evident, este primul pas. Nu cred că cineva mai poate concepe ca acest club să mai stea un an în Liga a 2-a. Din acest punct de vedere m-am exprimat și data trecută în fața suporterilor. Acum, îmi pare rău, am uitat servieta la birou. Aveam demisia în alb. O prezint suporterilor la ședința Consiliului Director, pe care o avem după această conferință de presă. E o demisie în alb, care consider că este o demisie de onoare. Dacă nu ți-ai îndeplinit primul obiectiv, promovarea, te duci. Scuze nu există, că-i vinovat antrenorul, că-i vinovat publicul, terenul că are brazde. Nu se mai discută. Te-ai dus! Înseamnă că tu ești vinovatul principal. Iar eu, atunci când greșesc, știu să-mi asum. Dar sper și sunt convins, nu că sper, sunt absolut convins că nu va fi cazul. Îmi voi da demisia, tot o demisie în alb, datată, în schimb, pentru 2024, după câștigarea campionatului. Atunci nu va fi o demisie de onoare, va fi o demisie din motive de vârstă, pentru că vreau să vină un conducător din Ploiești care să continue munca pe care noi zic că o vom depune cu rezultate notabile”, a declarat Stan.
„Antrenorul Flavius Stoican va avea susținerea totală pentru întreaga activitate pe care o va desfășura la Petrolul”
Marius Stan a spus că îl va susține total pe Flavius Stoican în funcția de antrenor principal și că își va asuma, la rândul său, dacă această alegere se va dovedi neinspirată.
„În ceea ce privește lotul de jucători, echipa, ca să revenim la fotbal, la actualitate, principiile pe care am lucrat până acum sunt simple, să știți. Nu înseamnă decât respect reciproc, respect față de spectatori, respect față de cei care finanțează echipa, respect față de jucători și, evident, conducerea tehnică. Urmărindu-mi activitatea, o să vedeți că nu am dat afară niciun antrenor. Orice antrenor care a semnat contract cu clubul reprezentat de mine și-a terminat mandatul. Asta, cred că, reprezintă un lucru absolut normal, pentru că eu pun așa, retoric, o întrebare celor care nu procedează așa și întreb când au greșit? Dacă tu, președinte, aduci un antrenor și după jumătate de an, după câteva etape, după un an îl schimbi, înseamnă că ceva nu a fost în regulă, ai greșit. Păi dacă ai greșit, asumă-ți și tu. Am văzut la un club din Liga 1 care a adus același antrenor de trei ori. Nu știu când au greșit, când l-au adus prima oară și l-au dat afară, când l-au adus din nou și l-au dat din nou afară sau a treia oară? Poate e ultima, nu știu. E treaba lor, nu a noastră. Din acest punct de vedere, antrenorul cu care vom lucra, prezent aici, Flavius Stoican, din punctul meu de vedere, va avea susținerea totală pentru întreaga activitate pe care o va desfășura la Petrolul Ploiești. Vedeți, că zic Ploiești, nu mai zic Galați (n.r. – Stan zâmbește și râde, după ce la prezentarea inițială a făcut gafa de a spune că a venit la Petrolul Galați)„, a mai transmis Marius Stan.
Ce se dorește de la noii jucători: „Hotărâre maximă, determinare maximă și localitate față de club”
În privința transferurilor, noul președinte al Petrolului a spus că va aduce jucători noi, nu un număr foarte mare, în toate perioadele în care sunt permise achiziții, pentru a îmbunătăți lotul și pentru ca atunci când se reușește promovarea să fie deja pregătită să evolueze la acel nivel.
„Ca strategie de transferuri, dacă vreți, vă pot spune că vom folosi fiecare perioadă de transfer pentru a aduce alți trei-patru, poate cinci, jucători noi, evident jucători mai buni decât ceea ce avem, astfel încât cei noi veniți să adauge un plus valoare echipei. Astfel încât, după cele trei perioade de mercato, începând cu aceasta, după atingerea obiectivului, promovarea, să fim în Liga 1 o echipă care nu își caută atunci jucători, ci o echipă deja stabilă. O echipă performantă, care să își propună în primul an de Liga 1 mai mult decât menținerea între cele 14 prim-divionare. Deci putem, ne dorim și cred că o să reușim să obținem mult mai mult.
O trăsătură comună pe care trebuie să o aibă toți jucătorii, fie că sunt tineri, fie că sunt mai experimentați, și aici va fi vorba și despre talentul lui Flavius, și al nostru, evident, îmbinarea tinereții cu experiența altor jucători. Este absolut necesar să ai amândouă genurile de jucători. Voiam să vă spun că o trăsătură comună pe care o vor avea atât cei tineri, cât și cei mai învârstă, va fi caracterul. Este principala calitate pe care vom miza și vom selecta jucătorii care vor veni la Petrolul Ploiești. Și când zic caracter, mă gândesc și caracterizez acel jucător, care, odată intrat pe teren cu tricoul Petrolului, din primul minut și până în ultimul mănâncă din adversar, și la propriu și la figurat. Acel jucător care din primul și până în ultimul moare pe teren, la figurat, evident. Dă tot ce are mai bun pentru a obține rezultatul. Iar dacă, se va întâmpla și lucrul acesta, nu va obține victoria, dar a dat totul pe teren fără ca cineva să-i poată reproșa ceva vreunuia din ei, atunci înseamnă că și-a făcut datoria. Dar, fotbalul, uneori, nu e întotdeauna numai cel care îți oferă ție victoriile. Le mai oferă și altora. Asta deci, repet, va fi calitatea de bază pe care o vom căuta la jucătorii pe care îi vom selecționa.
Rămânând la jucători, aș vrea să le mulțumesc celor care au fost și care, din varii motive, nu mai face parte din lotul Petrolului. Sunt în număr de 16 jucători la care am renunțat. Deci, după cum vedeți, e o remaniere majoră a lotului. Ne obligă lucrul ăsta, trebuie să fim foarte atenți. Știm ce responsabilitate ne asumăm. Nu mi-e teamă, mie chiar deloc. Am o experiență… 2005, toamna, atunci a fost și mai rău. La Galați am dat 18 jucători afară, și antrenorul. Eram pe ultimul loc în Liga 1 și am terminat pe locul 9. Nu mi-e teamă. Știm ce avem de făcut, știm cum se face. Cei care vor intra în vestiar sigur nu se vor teme de obiectivele pe care noi le-am anunțat. Cei care nu cred în obietivele astea, încet încet vor fi eliminați. Asta este. În vestiar vor rămâne numai cei care cred în ceea ce noi vrem să le transmitem. Și asta înseamnă hotărâre maximă, determinare maximă și localitate față de club, care nu mai trebuie discutată”, a spus Stan.
„Ne propunem să eficientizăm intrarea pe stadionul Ilie Oană”
Marius Stan a vorbit și despre îmbunătățirea marketingului clubului și a relației cu suporterii. Totodată, acesta vrea ca cei care vin la meciurile Petrolului să cumpere bilete, în acest mod urmând a-și arăta atașamentul față de club. Primele două abonamente, atunci când vor fi scoase la vânzare, vor fi cumparate chiar de președinte.
„Din punct de vedere administrativ, ne dorim, în primul rând, să putem realiza, din echipa pe care o avem la dispoziție, actualmente, la club, o echipă performantă, o echipă care să comunice foarte bine cu suporterii, o conducere care nu neapărat trebuie înmulțită ca număr, ci, așa cum am discutat dimineață cu colegii la birou, să avem o echipă mai bună decât a fost până acum. Și aici ne propunem să ne îmbunătățim activitatea pe ceea ce înseamnă marketing, vizavi de strategia de comunicare. Vom încerca să venim cu idei noi pentru provocarea fanilor de a veni cât mai mulți alături de noi, atât în mediul online, cât și meciurile de acasă. Vrem să devenim, și sunt deja în evaluare toți cei care sunt componenții actualei conduceri. Vom trage niște concluzii. Nu sunt adeptul schimbării cu orice preț. Sunt convins că fiecare om are dreptul la o a doua șansă, dacă a greșit o dată, și cred că putem să asigurăm o conducere mai mult decât profesionistă.
Nu în ultimul rând, ne propunem să eficientizăm intrarea pe stadionul „Ilie Oană”, însemnând aici să reducem cât mai mult prezența celor care nu plătesc biletul. Puterea exemplului este cea mai bună și de urmat. Așa am procedat mereu. Nu îmi place să dau cu biciul, ci să dau exemplu. Când vor fi scoase la vânzare abonamentele, primele două vor fi pe numele meu, cumpărate de mine, a nu se înțelege că vor fi cadou. Poate în felul acesta, atunci când vii la stadion, trebuie să-ți cumperi un bilet. E o dovadă minimă de atașament față de club și refuz să cred că cei care iubesc Petrolul nu-și permit să-și achiziționeze un bilet la meci. E un deziderat la care ținem. Ține și de respect, de educație. Nu cred că afară, când v-ați dus, s-a apropiat cineva de stadion fără să aibă bilet. E normal să tindem să ajungem și noi acolo”, a mai spus Marius Stan.
Articol scris de Marius ANGHEL