„U” Cluj a făcut memoriu către Federația Română de Fotbal în privința influenței nefirești a lui George Becali, finanțatorul FCSB, asupra nou-promovatei Academica Clinceni. Acesta a fost aprobat în ședința de ieri, 13 iunie, a Comitetului Executiv al FRF și se adaugă dosarului deja existent pe rol la Comisia de Disciplină și Etică a FRF, după sesizarea inițială făcută de FRF. În cazul în care verdictul nu e unul favorabil Clinceniului, „U” Cluj nu are niciun beneficiu, ci Dunărea Călărași, conform regulamentului.
„Aprobă cu unanimitate de voturi ca cererea clubului U Cluj să se transmită către Comisia de Disciplină și Etică a FRF, la dosarul având ca obiect sesizarea Secretarului General al FRF cu privire la situația cluburilor FCSB și Academica Clinceni, George Becali și Vasile Geambazi”, a fost decizia membrilor CEx.
Comisia de Disciplină și Etică a FRF a avut deja pe rol, în ședința susținută pe 12 iunie, această cauză, însă i-a dat ca termen viitor data de 19 iunie. În acesta, reclamant este Federația Română de Fotbal, iar pârâți sunt ACS FC Academica Clinceni, Fotbal Club FCSB SA, Vasile Geambazi și George Becali. Sesizarea Comitetului Executiv se va adăuga la acest dosar.
„Pe ordinea de zi a fost o sesizare din partea Universității Cluj în cazul Clinceni. Comitetul Executiv a decis în unanimitate să trimită această sesizare către Comisia de Disciplină. Știți deja că Federația Română de Fotbal a sesizat deja Comisia de Disciplină în cazul Academiei Clinceni (n.r. – corect e Academica Clinceni), iar această sesizare se va adăuga acestui dosar deja deschis la Comisia de Disciplină. În primul rând vorbit despre o decizie care va fi luată de Comisia de Disciplină, astfel că noi, ca administrație, nu ne putem pronunța înaintea unei decizii a Comisiei de Disciplină, astfel că răspunsul pe măsură este să așteptăm decizia comisiei”, a spus președintele FRF, Răzvan Burleanu, în conferința de presă de după Comitetul Executiv.
Dunărea Călărași ar fi marea câștigătoare. „U” Cluj are abia a treia șansă
Totuși, memoriul făcut de „U” Cluj nu mai poate ajuta clubul ardelean în niciun fel acum, ci doar să-i pună probleme Clinceniului.
Un verdict favorabil ardelenilor i-ar fi ajutat doar înaintea desfășurării barajului cu FC Hermannstadt, fiindcă echipa ilfoveană nu ar mai fi avut drept de promovare, iar „U” ar fi ocupat locul 2, direct promovabil, și Petrolul ar fi mers astfel la baraj.
Acum, situația este alta. În situația în care se dovedește că FCSB și Academica Clinceni au legături directe, atunci ilfovenii nu primesc drept să joace în Liga 1, iar poziția pe care momentan o ocupă în prima ligă devine vacantă.
Iar în regulament, la articolul 18 din ROAF, e specificat clar ce se întâmplă în situația în care un loc devine vacant. „Locurile care au devenit vacante în acest mod vor fi ocupate de echipele retrogradate în campionatul precedent, cel mai bine clasate și care îndeplinesc condițiile de participare în competiția respectivă”, e scris în regulament.
Astfel, Dunărea Călărași, ultima retrogradată din Liga 1, ar beneficia de această excludere și ar fi reprimită în prima ligă. Dunărea a primit licența de Liga 1, astfel că nu ar avea probleme. Dacă aceasta nu și-ar dori să participe, următoarea care ar beneficia ar fi Concordia Chiajna, iar abia a treia ar fi „U” Cluj. Academica Clinceni ar urma să joace în Liga 2.
Dunărea Călărași pare neinteresată de această șansă de a evolua în Liga 1, fiindcă ea nu a făcut niciun memoriu în privința implicării celor de la FCSB la Academica Clinceni.
Atac și acuzații grave făcute de la Clinceni către „U” Cluj după depunerea memoriului
Într-un articol publicat de jurnalistul Costin Ștucan în Gazeta Sporturilor se face dovada numirii a doi oameni de încredere de-ai finanțatorului FCSB în asociația care administrează echipa din Clinceni, deși Becali a declarat recent că „nu am două echipe! Eu respect regulamentele”. Conform datelor oficiale de la Registrul Asociațiilor, tribunalul a aprobat pe 11 aprilie 2019 mai multe modificări de statut și de membri la Asociația CSFC Academica Clinceni, organizația non-profit prin care este condus clubul nou promovat în Liga 1. Ionuț Luțu a fost inclus în aprilie ca membru al asociației, iar al doilea om controlat de Becali, Mihai Chipe, a intrat direct în Consiliul Director al Asociației Academica Clinceni. Anterior, GSP a scris și despre implicarea lui Vasile Geambazi, nepotul lui George Becali, la Academica Clinceni, acolo unde a decis salariile și bugetul de la echipă.
La auzul veștii că Universitatea Cluj a depus memoriu la FRF împotriva echipei din Clinceni, Valentin Budeanu, fiul primarului comunei Clinceni, un apropiat al clubului Academica și fost conducător, a izbucnit și a făcut declarații dure asupra grupării ardelene și a managerului general Ioan Ovidiu Sabău. Acesta îl acuză pe Sabău de invidie și îi adresează cuvinte dure atât lui, cât și jucătorilor Universității. Însă dezvăluie și jocuri de culise pe care clujenii le-ar fi făcut în acest sezon și face acuzații extrem de grave față de mai multe cluburi care au acceptat bani pentru a încurca Academica Clinceni. Articolul cu declarațiile lui Budeanu poate fi citit AICI.
În campionatul Ligii 2 recent încheiat, Academica Clinceni s-a clasat pe locul 2, cu 87 de puncte, și a promovat direct, iar Universitatea Cluj a terminat pe locul 3, de baraj, cu 82 de puncte. În meciurile directe, „U” a câștigat cu 3-0 pe teren propriu, iar în retur Clinceniul a obținut o remiză cu echipa lui Lobonț, scor 0-0.
Universitatea Cluj a ratat promovarea în Liga 1 pe plan sportiv, după ce a terminat campionatul Ligii 2 pe locul 3, iar la barajul cu FC Hermannstadt a cedat cu 0-2 în tur, pe Cluj Arena, și a câștigat doar cu 1-0 în retur, la Sibiu. Totuși, clubul clujean care în acest an sărbătorește 100 de ani de la înființare mai are o speranță că va ajunge în noua ediție a Ligii 1, campionat care urmează să înceapă pe 13 iulie.
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Academica Clicneni