Energeticianul a ajuns la o serie incredibilă de 15 meciuri consecutive fără victorie, în opt dintre ele înregistrând egaluri. 12 dintre partide au avut loc în 2019, iar în ultimele trei antrenor a fost Viorel Tănase, fostul „principal” din acte al FCSB în mandatul lui Nicolae Dică.
Cu Tănase pe bancă, echipa de la Petroșani a obținut egaluri cu ACS Poli (1-1) și UTA (2-2) și o înfrângere cu Academica Clinceni (1-3). Acest meci din urmă, contra liderului, a avut loc sâmbătă, la Clinceni, când Energeticianul a pierdut fără drept de apel și nu a reușit să scape de poziția retrogradabilă pe care a căzut.
Adrian Șut (7′, 21′) a reușit cu „dubla” sa din primele minute să facă un meci ușor pentru Academica, iar Cristian Dumitru (88′) a mărit diferența în ultimele minute. Energeticianul a avut și ea ocaziile sale, în special în repriza secundă, când Vlad Rusu (62) a trimis în transversală dintr-o lovitură liberă de la 19 metri central și, tot el, puțin mai târziu, în minutul 75, a fost faultat în careu de Găină, la o pătrundere în dreapta până aproape de linia de fund, însă a executat slab penalty-ul, iar Vâlceanu s-a întins bine și a respins. Scorul final a fost stabilit însă de Cosmin Ionică (90+1′), tot dintr-o lovitură de pedeapsă scoasă de Rusu dintr-un duel cu Patriche. A fost doar golul de onoare pentru Energeticianul.
Vlad Rusu, primul din stânga, nu a mai înscris de 14 meciuri, însă, cu toate acestea, este golgheterul echipei, cu 11 goluri. Foto: Leczki JOZSI (Mediafax foto)
După prima înfrângere înregistrată cu el ca antrenor, Viorel Tănase a spus că e mulțumit de jocul echipei în repriza a doua, când a dominat liderul și că are încredere în salvarea de la retrogradare.
„Ne propusesem alt obiectiv în acest joc. Am început foarte prost prima repriză. În schimb, în repriza a doua am dominat liderul, din punctul meu de vedere. Mă declar mulțumit pentru repriza a doua. Știam că am în echipă foarte mulți tineri, știam situația, mi-am asumat. Am crezut și cred în continuare că ne putem salva, atâta timp cât mai sunt șanse matematice. Îmi dau încredere cele două jocuri pe care le-am disputat la Timișoara și acasă cu UTA”, a spus Tănase în cadrul emisiunii „Fotbal la matineu”, de la radio Sport Total.
Viorel Tănase crede că Clinceniul își merită poziția din clasament, însă, cu toate acestea, spera într-un rezultat pozitiv în fața liderului. „Clinceniul mărită acest loc. A avut o evoluție bună, marchează foarte mult și este foarte organizată defensiv. Dar am crezut într-un rezultat pozitiv. Se mai întâmplă la fotbal să începi greu și să faci greșeli. Avem nevoie de victorii, altfel ne afundăm și devine din ce în ce mai greu să luăm puncte. Sper să o scoatem împreună la capăt, avem mulți suspendați pentru meciul cu Snagov”, a mai spus Tănase.
Cu 35 de puncte acumulate în 33 de etape, Energeticianul se situează pe locul 16, ultimul retrogradabil, și e la trei puncte în spatele echipei Pandurii, prima aflată deasupra ei.
În ultimele cinci etape rămase de disputat în acest sezon, echipa de la Petroșani mai are de disputat meciuri cu Sportul Snagov (a, locul 5), CS Balotești (d, locul 19), Pandurii (a, locul 15), Metaloglobus (d, locul 10) și Chindia (a, locul 2).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto și video: Academica Clinceni