Constantin Bigan, președintele clubului Academica Clinceni, neagă că echipa pe care o conduce ar fi finanțată de Gigi Becali (60 de ani), deși omul de afaceri din Pipera, patronul FCSB, a recunoscut public implicarea la formația aflată acum pe primul loc în Liga 2 și favorită la promovare.
Becali s-a îndreptat spre Clinceni, echipă cunoscută ca „satelitul” neoficial al FCSB, în momentul în care a vrut să aibă o variantă de back up în eventualitatea în care pierde pe linie procesele cu Florin Talpan, a pompat bani în clubul din Ilfov, dar Bigan are o altă variantă. „Sunt vorbe, nu suntem satelit, fabulații. Relațiile cu clubul Steaua nu sunt de acum, sunt de ani de zile. Și când eram la Oradea aveam relații foarte bune cu Steaua, luam jucători împrumut. Avem o relație de prietenie cu dânșii. FCSB le plătește salariile jucătorilor împrumutați. Asta este ajutorul pe care îl am vizavi de Steaua. Să ne dea domnul Becali bani”, a susținut oficialul ilfovenilor, luni dimineață, la televiziunea Pro X.
Conform înțelegerii dintre cele două părți, Becali trimite lunar 40.000 de euro către formația lui Ilie Poenaru, iar antrenorul trebuie să joace cu cel puțin patru jucători tineri trimiși de FCSB la Clinceni pentru a aduna experiență și cât mai multe meciuri în picioare la nivel de seniori. Tot luni, speriat de gândul că ilfovenii ar putea promova, Gigi Becali a vorbit despre acțiunile la care vrea să apeleze: „Dacă va promova Clinceniul o să fiu nevoit să fac demersurile la FRF, să spun că am finanțat, să cer banii înapoi, să fac ceva să fim în legalitate. Eu am vrut să promovez jucători, acolo, în Diviza B. Primăria dădea lucrurile adminstrative, iar salariile le plăteam, finanțam, sponsorizam eu. Facem ceva ca să nu încălcăm legea.
Ai mei spuneau că promovează, eu râdeam. Am mai dat acolo bani, dar dacă va promova o să facem cereri la FRF să ne spună care sunt pașii să fim în legalitate. Finanțarea constă în niște sponsorizări, ce au nevoie. Jucătorii, de exemplu, pe care îi trimit acolo, le dau salarii eu. Să vedem jucătorii ăia, le punem niște clauze, nu mai au voie să… Ne gândim la niște lucruri care să nu afecteze legea, adică să nu încalce legea.
Pe noi ne-a interesat să dăm jucătorii acolo, să fim ca Juve, să promovăm jucătorii. Vedeți cum face Dumnezeu? Ei râd de mine, că nu mă pricep și Clinceniul promovează în Liga 1. Iar ei, patroni și specialiști, retrogradează”, a declarat latifundiarul din Pipera.
Cu zece etape înaintea finalului Ligii 2, Academica e prima în clasamentul Ligii 2, cu 64 de puncte, patru peste Chindia și cinci peste Petrolul și Sportul Snagov.
Vlad Mihalcea, Cristian Dumitru, Robert Ion, Alexandru Nicola, Andrei Cristian, Ovidiu Horșia, Mihailov Mitrov, Ionuț Dinu, Salvatore Marrone sunt jucătorii tineri trimiși de FCSB la Clinceni. Dintre ei, Robert Ion pare că are cele mai mari șanse să facă pasul spre echipa mare a vicecampioanei României din ultimii trei ani.