Rezultatele înregistrate în a doua etapă a returului Ligii 3 a mărit diferența de puncte între contracandidatele la promovare din Seria 1. SCM Gloria Buzău s-a impus cu 2-0 în derby-ul local cu Metalul Buzău, în timp ce SC Oțelul Galați s-a împiedicat pe terenul ultimei clasate din serie, obținând doar o remiză cu Sănătatea Darabani, scor 1-1. SCM Gloria s-a distanțat, astfel, la cinci puncte de Oțelul, imediat după aceea la clubul gălățean izbucnind un conflict intern care a dus la decizia membrilor Consiliului Director, ales de membrii socios, de a demisiona.
Dorin Goian (38 de ani), antrenorul echipei Bucovina Rădăuți, a treia clasată în Seria 1 a Ligii 3, prevede că lupta pentru promovare dintre SCM Gloria Buzău și SC Oțelul Galați va fi câștigată de actualul lider. Fostul internațional și-ar fi dorit ca și Bucovina să vizeze o accedere în Liga 2, însă nu crede că acest obiectiv mai este posibil în acest sezon.
„Chiar dacă clubul nu și-a propus o eventuală promovare, faptul că noi, anul trecut, am terminat pe locul 4, ca o echipă nou-promovată din Liga a 4-a în Liga a 3-a, anul ăsta ne-am propus mai mult, pentru că așa mi se pare normal, de la an la an, să-ți propui mai mult. Suntem pe locul 3. Este greu să ne batem la promovare. Mi-aș fi dorit mult să fiu acolo, mai în față, să fiu mai aproape de Gloria Buzău, dar, din punctul meu de vedere, Gloria Buzău este principala favorită la promovare. Apoi este Oțelul, iar noi venim cu șansa a treia. Dar, mi-aș dori mult, dar mi-e greu să cred că-i mai putem ajunge pe Gloria Buzău, o echipă foarte bună, o echipă cu jucători de foarte mare experiență, o echipă cu un buget mare. Mi s-a părut echipa mai bună. Am jucat în tur cu ambele (n.r. – SCM Gloria Buzău și SC Oțelul Galați) și mi s-a părut Gloria Buzău echipa mai bună și, faptul că sunt acolo sus, cu o diferență mare de puncte între ei și Oțelul, este realitatea”, a spus Dorin Goian la ProSport LIVE.
În meciul tur, desfășurat la Galați, în fața a aproximativ 5.000 de spectatori, SCM Gloria Buzău și SC Oțelul au remizat, scor 0-0.
În etapa a 18-a a Ligii 3, SCM Gloria Buzău și SC Oțelul joacă sâmbătă, de la ora 15:00. Primii au meci în deplasare la Sporting Liești (locul 5), în timp ce gălățenii o întâlnesc pe teren propriu pe CSM Ceahlăul Piatra Neamț (locul 8). Bucovina Rădăuți joacă, tot atunci, în deplasare, la Metalul Buzău (locul 9).
După 17 etape, în Seria 1 lider este SCM Gloria Buzău (44 puncte), iar pe podium se află SC Oțelul Galați ( 39 pct.) și Bucovina Rădăuți (34 pct.), această din urmă fiind la egalitate cu Știința Miroslava, care e pe locul 4 din cauza golaverajului inferior.
Foto: Sorin PANĂ‚ (Sportul Ilustrat)