Petrolul și-a reluat antrenamentele pe plan local la începutul acestei săptămâni, după ce sâmbătă dimineață s-a întors din stagiul de pregătire pe care l-a efectuat în Turcia. Până la reluarea campionatului Ligii 2, ploieștenii mai au programate încă două meciuri amicale, pe ambele urmând să le desfășoare în această săptămână.
Miercuri, de la ora 15:30, Petrolul o va întâlni pe Petrolistul Boldești, echipă clasată pe locul 3 în Liga a 4-a Prahova și împotriva căreia ar fi trebuit, inițial, să joace înainte de cantonamentul din Turcia. Din cauza vremii, testul n-a mai avut loc și a fost amânat pentru acum.
Al doilea amical are loc sâmbătă, de la ora 12:00, cel mai probabil la Brazi, acolo unde o va avea ca adversar pe SCM Gloria Buzău, prima clasată din Seria 1 a Ligii 3, echipă unde au ajuns în această iarnă Cristian Danci (mijlocaș central, ex Petrolul), Andrei Rus și Mihai Velisar (fundași, împrumuți chiar de la Petrolul).
La antrenamentul de luni, disputat la arena Chimia din Brazi, au lipsit, motivat, Malakian, Kozoronis și Brînză, învoiți o zi în plus după revenirea din Antalya, în vreme ce Sarris și Moldoveanu, care au acuzat accidentări pe final de cantonament, sunt în perioada de recuperare.
Petrolul joacă primul meci oficial din 2019 pe 24 februarie, duminică, de la ora 11:00, la Târgu Jiu, cu Pandurii.
Amicale disputat de de Petrolul în 2019, toate în cantonamentul din Turcia:
Petrolul – FK Belasica 1-1
Petrolul – Drita Gjilan 0-1
Petrolul – Ansan Greeners 2-2
Petrolul – Desna Chernihiv 1-0
Foto: Petrolul Ploiești