Octavian Grigore spune că presiunea pusă de suporteri îi face pe petroliști să fie impreciși în fața porții: „Faza cu spectacolul o putem lăsa într-o etapă viitoare”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 18 Nov. 2018, 16:11 Campionat
  • Petrolul a ajuns la cinci victorii consecutive la limită cu interimarul Octavian Grigore pe bancă, după demiterea lui Leo Grozavu. „Lupii galbeni” au trecut cu 1-0 la Timișoara de ACS Poli, ultima clasată, și au urcat pe locul 2, la un punct de liderul Chindia, dar au ajuns să fie certați de suporteri, deoarece joacă inestetic. Antrenorul spune că tocmai această presiune pune probleme fotbaliștilor săi și că, momentan, preferă să sacrifice spectacolul pentru puncte.

 

Antrenorul Octavian Grigore spune că jucătorii trag slab când ajung în fața porții din cauza presiunii obiectivului de a promova în prima ligă după un sezon în liga secundă. „Este o meteahnă a nostră, și nu este una de azi, de ieri, ci este o meteahnă pe care o avem de la începutul acestui de tur de campionat. Ne creăm ocazii, suntem prezenți în fața porții, dar finalizarea lasă de dorit. Că execuția lipsește, că e o lipsă de concentrare sau că e această presiune pe jucătorii noștri, de a lua la fiecare joc trei puncte, cântărește destul de mult în ceea ce înseamnă calitate execuției în ultimul moment. Este un teren cu o lungime mai mică decât suntem noi obișnuiți (n.r. – despre suprafața de joc a stadionului Electrica, noua casă a celor de la ACS Poli), dar nu am ratat din cauza terenului. Cred că jucătorii nu au cea mai bună execuție pentru că ne dorim cu ardoare cele trei puncte puse în joc”, a declarat Grigore.

Sponsorul preferă promovarea în dauna spectacolului

Petrolul are un buget asigurat în mare măsură de compania Veolia. Grigore a explicat că, în acest moment, punctele sunt mai importante decât spectacolul. „Probabil că suporterii sunt nemulțumiți că randamentul unor jucători nu se ridică la nivelul așteptărilor lor sau jocul echipei nu se ridică la nivelul așteptărilor. Am spus-o de la început că în această perioadă de interimat este foarte greu să faci o echipă care să ofere și spectacol și care să adune și puncte. Am oferit varianta care cred că este pe placul celor care investesc, și anume, de a aduna puncte. Cred că faza cu spectacolul o putem lăsa într-o fază următoare, când ne vom putea relaxa un pic, să avem mai mult control al poziției. Nu așa, să venim de pe locul 7, să urcăm pe primele două locuri”, a explicat tehnicianul prahovenilor.

Chindia a remizat pe terenul lui Metaloglobus București, scor 0-0, fapt ce dă speranțe celor de la Petrolul. „Și Chindia face jocuri mai puțin reușite cu echipe care sunt în subsolul clasamentului. Este un campionat greu, care știm cu toții că nu va fi ușor de dus cu un lot făcut în vară. Și din acest puncte de vedere avem mult de lucru să putem aduce plus valoare. Suntem însă pe drumul pe care ni l-am dorit, și anume, să aducem Petrolul la sfârșitul acestui tur pe primele două locuri promovabile”, a spus antrenorul Petrolului, revenit pe bancă din conducerea administrativă.

2-1 cu Daco Getica București (d), 2-1 cu SSC Farul Constanța (a), 3-2 cu Dacia Unirea Brăila (d), 1-0 cu Ripensia Timișoara (a) și 1-0 cu ACS Poli Timișoara (d) sunt rezultatele obținute de Petrolul în Liga 2 cu Octavian Grigore antrenor principal.

Starea din fotbalul românesc îl mâhnește

Fost jucător cu ștate vechi în prima ligă, Tavi Grigore recunoaște că îl doare când vede calitate tot mai slabă a meciurilor din campionatul României. „Normal că mă doare. Mă aștept la altă atitudine din partea lor. Mă aștept ca jucătorii să aibă alt randament, altă atitudine față de dorințele suporterilor. Dar nu este o situație care se regăsește numai la Petrolul. Este o situație care se regăsește în fotbalul nostru, la nivel național. Sunt puține echipe care au calitate foarte bună și care pot face unor echipe din străinătate”, a mărturisit Grigore.

La finalul etapei a 17-a Petrolul a urcat un loc, pe 2, cu 38 de puncte, cu unul mai puțin decât liderul Chindia. În următoarea rundă joacă pe teren propriu, joi, de la ora 19:30, cu UTA Arad, echipă care astăzi a pierdut acasă cu FC Argeș, scor 1-2, și care are trei înfrângeri consecutive.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: ACS Poli / Sașa PASTOR (Cronica Violetă)

Anda DELIU, Marius ANGHEL 18 Nov. 2018, 16:11 Campionat
Pe aceeași temă