A prins energie! Pandurii a câștigat derby-ul orgoliilor cu Energeticianul. Condescu l-a ironizat pe arbitru și a motivat dublarea prețului biletelor: „Nu i-a mers VAR-ul din cap?!”

  • Fără punct de a victoria cu Sportul Snagov, scor 2-0, în 13 octombrie, Pandurii a dispus, sâmbătă, în antepenultima etapă a turului, cu 2-0 de Energeticianul.
  • Meciul disputat pe terenul sintetic de laTârgu Jiu a fost unul al orgoliilor, atât la nivelul celor două conduceri administrative, cât și pe teren, între jucători.
  • Dacă, până în urmă cu doi ani, când nu se afla în relații cordiale cu președintele USMO Marin Condescu, omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină, care patronează între timp Energeticianul, fosta ACS Șirineasa, prin ginerele său Alin Zgripcea, era unul dintre sponsorii de la Pandurii, prin firma sa Succes, șase dintre actualii componenți de la echipa mutată la Petroșanii au evoluat în trecut la Târgu Jiu. 

 

Ca să demonstreze că, într-o zi de sâmbătă, nu poartă sâmbete echipei Pandurii, deși în ultimii doi ani tot s-a vorbit despre un „război” de la distanță, între Condescu și Sarcină, în privința intrării în posesia spațiilor comerciale de la nou Stadion Muncipal din Târgu Jiu, Nicolae Sarcină a făcut dovada că a plătit, atât el, cât și ginerele său – președinte la ACS Energeticianul, bilet de intrate la meci. Acesta a costat, de data aceasta 20 lei, dublu față de jocurile anterioare ale echipei Pandurii.

Condescu și-a motivat decizia că aceeași sumă a plătit-o și el la meciurile pe care Energeticianul le-a disputat, în calitate de gazdă, la Petroșani, dar se pare că se și temea ca Sarcină să nu aducă autocarele ticsite de fani din Valea Jiului, ca pe vremea lui Miron Cosma. Nu s-a întâmplat însă acest lucru. În tribune au fost doar 200 de specatatori, 99 la suta fani Pandurii.

Joc plictisitor readus la viață de un gol anulat după două minute

Și vremea a fost potrivnică fotbalului, fiind destul de frig la ora jocului. În plus, au căzut și câțiva fulgi de nea. Aceștia s-au dispersat pe parcursul primei reprize, plictisiți probabil și de jocul modest al celor două echipe în prima jumătate de oră. De altfel, primul șut pe spațiul porții s-a consemnat de-abia în minutul 32, când balonul trimis, din unghi, la firul ierbii, de Nicolae Pîrvulescu, a fost respins în lateral de portarul Bogdan Miron.

Publicul s-a trezit din amorțeală în prelungirile primei reprize, când francezul Philippe Nsiah a marcat, dar golul său a fost anulat, după două minute! Inițial, atât arbitrul Eduard Ioniță, cât și arbitrul-asistent Florian Vișan s-au îndreptat spre centru terenului, semn că au validat golul. Ulterior, la presiunea bancii tehnice a oaspeților, Vișan l-a chemat pe Ioniță la margine și i-a spus că mingea l-a atins pe George Tudoran, aflat pe linia porții. Arbitrul a anulat astfel golul, spre stupefacția gazdelor.

Două goluri pentru Pandurii, două bare pentru Energeticianul

Partea secundă a fost mult mai animată, iar inițiativa a aparținut oaspeților. Fostul „pandur” Lung a reluat cu capul, dar balonul a fost rețínut, de portar, la firul ierbii, pe linia poríi. Scorul l-a deschis însă de Daniel Ciobanu, în minutul 61. Acesta a marcat, printr-o lovitură de cap și s-a bucurat excesiv, mai ales că, în returul sezonului trecut a jucat la Luceafărul Oradea, cealaltă echipă din Liga 2 controlată, din umbră, de Sarcină. 

Energeticianul a avut șansa egalării în două rânduri, dar bara laterală s-a opus de fiecare dată, la reluăriile lui Rusu și Cioiu, din cădere, respectiv din unghi închis.

Liniștea în tabăra gazdelor a fost adusă de Nicolae Pîrvulescu, în minutul 84, cu un șut din 12 metri. Până la final nu s-a mai consemnat decât eliminarea, pentru cumul de cartonașe galbene, a lui Cristian Raiciu.

Bogoi și-a oprit scaunul din clătinat

După acest succes, primul din ultimele cinci etape, Pandurii a egalat în clasament Energeticianul, echipă care își are sediul social la Târgu Jiu. Totodată, victoria i-a reconfirmat scaunul antrenorului Adrian Bogoi, care se clătina. „Echipa a obținut victori, așa că nu mai contează ce decizie luam”, a răspuns Condescu, când a fost întrebat dacă îl demitea pe Bogoi în cazul unui nou eșec.

Condescu, ironic cu arbitrul: „Nu i-a mers VAR-ul din cap?!”

Conducătorul din umbră de la Pandurii, echipa la care e, de fapt, principalul om la masa credală, Condescu crede că golul anulat i-a ambiționat și mai mult pe jucători săi. Totodată, președintele USMO, unul dintre sponsorii de la Pandurii, nu înțelege reacția întârziată a arbitrilor.

„Cred că golul anulat i-a ambiționat mai mult pe băieții de la Pandurii. Prima repriză a fost una încrâncenată, fără ocazii. Niciuna dintre echipe nu a vrut să primească gol și a jucat pragmatic. Eu nu înțeleg însă pe ce criteriu a revenit, după două minute, arbitrul asupra deciziei inițiale, prin care validase golul. Chiar și asistentul se dusese spre mijlocul terenului. Ce să înțeleg, că a rememorat faza în minte, cu mare întârziere. Nu i-a mers VAR-ul din cap?! Eu cred că pe linia porții mai erau și doi fundași adverși, nu doar Tudoran. Referitor la prețul dublu al biletelor, așa e și la Petroșani, 20 de lei. Iar domnul Sarcină nu are nicio calitate oficială la Energeticianul, așa că era firesc să plătească bilet ca să vadă meciul, ca oricare spectator. E treaba domnului Zgripcea, dacă l-a plătit și el. El putea să intre gratis”, a spus Condescu, la finalul partidei.

PANDURII TÂRGU JIU – ENERGETICIANUL   2-0
Daniel Ciobanu 61′, Nicolae Pîrvulescu 84′

Mih. Cotolan – Brînzan (cpt.), D. Ciobanu, Konate, Al. Vasilescu – Raiciu, Skoric – Tudoran (P. Popescu 82′), Vodă, Nic. Pîrvulescu (Blejdea 89′) – Nsiah (Rob. Lică 86′)
Rezerve neutilizate: Al. Oprița – Draca, Nic. Cotolan, Rob. Gheorghe
Antrenor: Adrian Bogoi
Eliminat: Cristian Raicea 86′ (cumul de cartonașe galbene)

Bg. Miron – D. Lung (cpt.), M. Ioniță, Andr. Dragu, D. Drugă – C. Cristea (C. Ionică 82′), Rob. Petre – Al. Neacșa (C. Neagu 73′), Cioiu, Stoenac – Vl. Rusu (Misăraș 88′)
Rezerve neutilizate: Marinoiu – Gîrbiță, Vl. Tudorache, Leasă
Antrenor: Bogdan Andone

Stadion: Municipal – sintetic (Târgu Jiu – Gorj); Spectatori: 200; Arbitru: Eduard Ioniță; Asistenți: Florian Alexandru Vișan și Daniel Vlase (toți din Galați).

Articol scris de Mircea OGLINDOIU
Foto: Pandurii Târgu Jiu
 

Pe aceeași temă