În formula de start a celor de la ACS Poli a intrat juniorul Alexandru Belu, adus vineri seara la Pitești, la fel ca rezerva Alexandru Daminescu, deoarece clubul nu i-a mai legitimat pe Charles Ankomah și Mircea Stupu, deși cei doi au fost prezentați și au făcut deplasarea. Față de această gafă, problema argeșenilor, care au trebuit să joace fără Andrei Panait, accidentat la încălzire, a „pălit”. Rareș Enceanu i-a luat locul și a și deschis scorul din minutul 3, după o centrare de pe dreapta a lui Tofan. Piteștenii au dominat în mare parte prima repriză, în condițiile degringoladei absolute de la formația bănățeană.
Ploaie de goluri pentru piteșteni, o singură ocazie pentru timișoreni
Buhăescu a irosit două ocazii, iar ACS Poli a fost periculoasă doar în minutul 27, dar portarul Ureche a respins un șut al lui Drăghici din 18 metri. Scorul a crescut la 2-0 din minutul 31, când Cătălin Barbu a marcat cu capul, după un corner. Proporțiile scorului s-au limitat grație unei intervenții a lui Smaranda la un șut al lui Vasile Gheorghe. În minutul 35, portarul nu a mai avut ce face la „torpila” lui Enceanu, iar, din minutul 44, scorul a devenit 4-0, deoarece Cătălin Barbu a marcat după o centrare a lui Tofan.
Dominare categorică în repriza secundă a elevilor lui Emil Săndoi
ACS Poli nu a mai contat în repriza secundă. Rareș Enceanu a fost în căutarea „triple” și a irosit două mari ocazii. Mai întâi, un șut razant peste bară din 20 de metri, iar apoi, tot peste buturi, dar din 3 metri. Nici o combinație dintre Vasile Gheorghe și Șerbănică nu a dus la gol. Până la urmă, piteștenii au înscris din nou în minutul 71. Autorul golului a fost Vasile Gheorghe, după o altă centrare a lui Tofan.
Succes lejer pentru alb-violeții din Trivale, umilință pentru cei aflți în „pribegie” pe Electrica din Timișoara.
FC ARGEȘ – ACS POLI TIMIȘOARA 5-0
Rareș Enceanu 3′, 35′, Cătălin Barbu 31′, 44′, Vasile Buhăescu 71′
Ureche – Tofan, Vișa, Gugu, Turda – Șerbănică (Ct. Stan 76′), Enceanu, Vas. Gheorghe (Alin Popa 86′), I. Șerban – Ct. Barbu (D. Oancea 86′), Buhăescu (cpt.)
Rezerve neutilizate: Oct. Popescu – I. Mihăescu, Tăbăcariu
Antrenor: Emil Săndoi
Smaranda – Foca, D. Filip, Bocșan, Al. Belu – S. Keita (M. Buga 90′), Dav. Pop, Românu (Dobrincu 82′), Golda – Stere (Iseini 77′), Oct. Drăghici (cpt.)
Rezerve neutilizate: M. Contra – Toboșaru, Daminescu
Antrenor: Călin Cojocaru
Stadion: „Nicolae Dobrin” – Trivale (Pitești – Argeș); Arbitru: Marius Nechita Chioran (Cluj-Napoca); Asistenți: Cristian Nicolae Lucaci și Radu Despa (ambii din Baia Mare).
FC Argeș a acumulat 32 de puncte și a urcat cel puțin pentru o zi pe locul 5. Etapa viitoare va juca duminică, de la ora 13:00, la Arad, cu UTA. ACS Poli rămâne cu 5 puncte pe locul 19 și runda viitoare va primi, sâmbătă, de la ora 13:00, vizita celor de la Petrolul Ploiești.
Articol scris de Anda DELIU
Foto: fb FC Argeș