ACS Poli nu se simte deloc confortabil în Liga 2, după 11 etape ocupând locul 19, penultimul, retrogradabil. Clubul timișorean a încercat să mai facă schimbări în staff, cu un nou antrenor secund începând de la meciul cu Chindia. În plus, la repriza a doua a jocului de miercuri cu târgoviștenii a asistat și fostul manager sportiv și antrenor principal al echipei, Adrian Neaga.
Schimbarea în staff s-a făcut de marți, cu o zi înainte de meciul cu Chindia. Petre Vlătănescu nu mai este antrenor secund la echipa de seniori, și a rămas doar la grupa de U17 a clubului timișorean. Tehnicianul fusese interimar după plecarea lui Ionel Ganea, până la sosirea lui Ștefan Nanu. „Principalul” a cerut o schimbare, iar conducerea a decis să îl aducă pe Adrian Săvoiu, tot din Centrul de Copii și Juniori. În continuare, Săvoiu va antrena și grupele sale de juniori.
Din stafful lui Nanu mai face parte și antrenorul cu portarii Călin Frunză.
Adrian Neaga s-a înscris la masa credală
În etapa intermediară, atât Ripensia cât și ACS Poli au fost urmărite câte o repriză de Adrian Neaga, prezent în prima jumătate pe „Dan Păltinișanu”, la jocul cu Energeticianul și plecat ulterior, pe Electrica, la partida cu Chindia.
O „vizită” ce a dat naștere unor speculații, mai ales că Neaga nu are angajament, nici ca antenor, nici ca manager sportiv. Fostul atacant a venit însă pentru a se înscrie la masa credală, deoarece are o sumă mare de bani de recuperat din salariile restante la ACS Poli.
Miercuri dimineața, Neaga a fost la sediul clubului, unde s-a aflat și administratorul judiciar Bogdan Alic.
Data de 15 octombrie este ultima zi pentru înscrierea la masa credală în dosarul de insolvență a celor de la ACS Poli.
Articol scris de Anda DELIU