Chiar și FC Argeș se mândrește când bate „U” Cluj și Petrolul. Săndoi: „Nu este la îndemâna oricui”. Antrenorul nu-și poate scoate din minte eșecul cu Aerostar

Marius ANGHEL 06 Oct. 2018, 23:12 Campionat

Etapa a 10-a a Ligii 2 a fost deschisă de jocul de joi de la Pitești, acolo unde FC Argeș a trecut la scor de neprezentare, 3-0, de Petrolul, însă Emil Săndoi era sincer și recunoștea la final că diferența de pe tabelă nu a fost conform cu realitatea de pe teren. Rezultatul va rămâne însă în statistică și evoluția celor două echipe va fi dată uitării. Totuși, analizând rezultatele cel puțin de pe teren propriu ale piteștenilor, reiese că victoria contra petroliștilor n-a fost deloc una întâmplătoare. În șase meciuri desfășurate la Pitești în acest sezon, jucătorii lui Emil Săndoi s-au încurcat doar o dată, când au remizat cu Energeticianul (0-0).

Dacă victoriile cu Balotești, Metaloglobus sau Luceafărul erau așteapte, cireșele de pe tort le reprezintă scorurile înregistrate contra principalelor favorite la promovare. „U” Cluj a plecat din Trivale învinsă cu 2-1, iar Petrolul a încasat-o și mai rău, cu 3-0. Piteștenii rămân însă cu amarul înfrângerii de la Aerostar Bacău, prima din acest sezon.

Emil Săndoi spune că rezultatele obținute, în primul rând, cu „U” Cluj și Petrolul demonstrează că FC Argeș are valoare. „Din zece etape să pierzi un singur meci (n.r. – 0-1 cu Aerostar), de maniera în care l-am pierdut, spune ceva. Nu o să uit niciodată, pentru că nu meritam să pierdem acel joc. Să reușești să câștigi acasă, cu „U” Cluj și Petrolul, două echipe de tradiție care sunt favorite la promovare, nu este la îndemâna oricui. Nu putem să o numim întâmplare. Trebuie să ne pregătim la fel de bine în continuare. Să mai avem și puțină șansă, pentru că fără șansă, nu se poate în fotbal. Va fi un campionat foarte greu. Toate meciurile sunt grele și importante. Vom încerca să le abordăm pe toate de aceeași manieră ca și până acum”, a spus Săndoi după succesul cu ploieștenii.

Acesta a vorbit și despre cele două noi achiziții, Vasile Gheorghe chiar reușind să înscrie la al doilea meci în care a fost utilizat. „Mă bucur pentru Vasile Gheorghe că a marcat. Îmi pare rău de Enceanu că în meciul trecut a avut două ocazii mari, dar probabil că o să spargă gheața și va marca cât de curând, pentru că are o calitate deosebită. Își elimină cu ușurință adversarul din joc, se simte cu ceilalți jucători, are un control al balonului foarte, foarte bun”, a declarat Emil Săndoi.

După încheierea etapei a 10-a, care se va produce duminică, FC Argeș se va clasa pe locul 3, cu 21 de puncte, la egalitate cu Academica Clinceni, a doua clasată. Miercuri, de la ora 19:30, în intermediară, are derby județean cu CS Mioveni, în deplasare.
 

Marius ANGHEL 06 Oct. 2018, 23:12 Campionat
Pe aceeași temă