După succesul cu „U” Cluj de acum câteva etape, FC Argeș a mai răpus încă un adversar de calibru pe arena din Trivale. Echipa Piteștiului a învins, joi seară, la scor de neprezentare, 3-0, pe Petrolul Ploiești, una dintre principalele candidate la promovare în Liga 1. Vasile Buhăescu (3), Ionuț Năstăsie (48) și Vasile Gheorghe (90+3) au înscris pentru victoria frumoasă în fața prahovenilor.
La finalul jocului ce a contat pentru etapa a 10-a a Ligii 2, antrenorul Emil Săndoi, sincer, a considerat, că victoria cu 3-0 a fost cam drastic, având în vedere jocul arătat pe ploieșteni și faptul că și ei au avut ocazii importante de gol.
„Am întâlnit o echipă foarte bună, care a făcut niște transferuri de marcă. Petrolul a adus jucători care erau titulari în prima ligă. S-a și văzut acest lucru în unele momente ale jocului, dar, cred că și noi suntem una dintre cele mai bune echipe din campionat. Meciul a început favorabil pentru noi, pentru că am reușit să ne desprindem repede pe tabelă. Și inspirația lui Năstăsie, dar și plecarea lui Buhăescu în spațiul liber, a contat foarte mult. Am încercat să facem ce am pregătit la antrenamente și de foarte multe ori ne-a reușit. Până la urmă este o victorie, sunt importante cele trei puncte. Sunt o persoană realistă și, poate, pe undeva, scorul este cam dur. Și Petrolul a avut momente de joc foarte bun. Se vede că au jucători cu calitate, dar și noi am mai avut unele ocazii din care mai puteam înscrie. Per total, cred că este cam dur scorul”, a spus Săndoi despre echipa care a încasat trei goluri și în precedenta deplasare, la „U” Cluj.
„Suntem pe un trend ascendent”
Săndoi a mai declarat că FC Argeș mai poate crește în valoare. „E important faptul că am reușit să formăm aici un grup cu jucători de mare caracter. Vreau să-i felicit pentru ce realizează și pentru ce încearcă să facă antrenament de antrenament și meci de meci. Sunt niște băieți admirabili de care m-am atașat foarte, foarte mult. Nu spun asta după rezultatul de azi. O spuneam și dacă avem un rezultat negativ, cu toate că în ultima perioadă s-a întâmplat foarte rar. Că mai apar unele greșeli în timpul jocului, e normal, sunt inerente… Poate ne trebuie și nouă mai multă experiență de joc în unele momente. Câteodată, nu știm să gestionăm anumite momente, dar asta se creează în timp. E foarte greu să le antrenezi. Noi în apărare avem jucători tineri care nu au experiență deosebită. Cu excepția lui Vișa și a lui Gugu, atunci când a jucat, avem trei jucători sub 21 de ani, Ureche, Turda și Hreniuc. Tofan și Șerbănică erau sub 21 în campionatul trecut. Au ajuns într-un timp relativ scurt la o maturitate de joc, dar mai au multe de învățat. Panait, Raul Costin, Buleică, Buhăescu, nu mai au nevoie de nici o prezentare. Și cei doi jucători nou-veniți, Vasile Gheorghe și Enceanu, vin după o perioadă mare, în care nu au avut nici măcar meciuri amicale în picioare. Au reușit într-un timp foarte scurt, datorită grupului de aici, să se adapteze foarte repede, să se simtă în joc cu ceilalți coechipieri ai lor. Asta denotă și valoarea individuală. Per total, suntem pe un trend ascendent”, a vorbit Emil Săndoi.
După victoria cu Petrolul, FC Argeș i-a depășit pe ploieșteni în clasament, a acumulat 21 de puncte și a urcat pe locul 3, asta după ce Academica Clinceni și-a câștigat, la rândul său, meciul cu CS Balotești, a făcut tot 21 de puncte și a trecut pe locul 2, datorită golaverajului mai bun. În etapa a 11-a, intermediară, FC Argeș joacă în deplasare la Mioveni, miercuri, de la ora 19:30.
Articol scris de Marius DUINEA