Ping-pong cu echipa Brașovului! Când au loc discuțiile finale cu autoritățile locale și intenția fanilor: „O spun direct, fără ocolișuri. Fără sprijinul lor, acest club va dispărea”

Marius ANGHEL 03 Oct. 2018, 23:01 Stiri
Ping-pong cu echipa Brașovului!** Când au loc discuțiile finale cu autoritățile locale și intenția fanilor:
  • Desele amânări pentru discuții între șefii clubului ACS SR Brașov și autoritățile locale dau senzația că nu există un interes real pentru viitorul echipei brașovene din Liga 3.

 

Dacă pe plan sportiv, ACS SR Brașov stă bine, după primele șase etape ocupând locul 5 în Seria a 3-a a Ligii 3, la două puncte în spatele liderului Astra II, în schimb problemele apasă greu în ceea ce privește susținerea financiară.

Problemele au început în vară, odată cu retragerea sprijnului financiar de către Simon Maurer. O decizie greu de înțeles a omului de afaceri brașovean care a susținut activitatea clubului în returul Ligii a 4-a. Văzut ca un salvator al fotbalului brașovean, Maurer a sistat finanțarea clubului, considerând că bugetul a fost depășit cu mult față de ce se discutate în momentul preluării clubului.

De ce au picat negocierile cu investitorii

ACS SR Brașov a promovat în Liga a 3-a, iar echipa a putut începe campionatul din banii asigurați de Vasile Dochița și Paul Enache, ultimul alăturându-se proiectului în această vară. Paul Enache a plătit circa 30.000 de dolari, bazându-se pe intențiile a doi potențiali investitori din București.

„Când am venit în vară la echipă aveam promisiunea unui reprezentant a doi investitori din București că vor să preia echipa. Am fost cu ei la Primărie, iar cei doi oameni de afaceri au spus că ei vor să finanțeze doar echipa de seniori, iar activitatea centrului de copii și juniori, baza sportivă, echipament și transport să nu intre în atribuțiile lor. Mai mult, cei doi au solicitat o garanție că își vor recupera banii investiți, iar echipa să intre în patrimoniul lor! Nu aveam cum să fim de acord cu acest lucru, astfel că am sistat orice fel de discuții”, a explicat Paul Enache.

Paul Enache, Nicu Badea… next?

Până acum, în acest campionat, salariile fotbaliștilor și angajaților de la ACS SR Brașov au fost plătite de Paul Enache (luna iulie), și Nicu Badea, fostul vicepreședinte al clubului în turul Ligii a 4-a (pentru luna august). O situație bizară la un club cu pretenții de promovare în Liga a 2-a.

Joi, ziua Z

În ultimele două luni, șefii clubului au demarat discuții cu reprezentanții autorităților locale, CL Brașov și CJ Brașov, iar până acum totul a fost un ping- pong, cu multe intenții, însă cu puține fapte concrete. „Joi vom avea o discuție cu Adrian Veștea, președintele CJ, dar și cu primarul George Scripcaru. Eu sper să fie o discuție finală în care să știm clar dacă Brașovul are nevoie sau nu de fotbal. În cazul în care nu se ajunge la un numitor comun, la începutul săptămânii viitoare vom organiza o conferință de presă în care vom detalia situația în care ne aflăm”, a precizat Paul Enache.

Fanii își vor clubul înapoi

O altă variantă pentru continuarea activității clubului vine din partea reprezentanților LSS. „Am înțeles că liderii galeriei au discutat cu reprezentanții lui Maurer și că vor să preia ei echipa. Nu am nimic împotrivă, dar o spun direct, fără ocolișuri. Fără sprijinul autorităților locale, această echipă va dispărea!”, a spus Enache.

Cum vineri, echipa brașoveană are un meci extrem de important în campionat, pe terenul liderului Astra II, Enache spune că jucătorii trebuie să fie concentrați doar la câștigarea acestui joc. „Jucătorii nu trebuie să fie afectați de aceste probleme, ei sunt cu salariile la zi, astfel că trebuie să dea totul și să câștige meciul cu Astra”, a încheiat Paul Enache.

Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)

Marius ANGHEL 03 Oct. 2018, 23:01 Stiri
Pe aceeași temă