Seria de șase meciuri consecutive cu rezultate pozitive, dintre care cinci victorii, e de domeniul trecutului acum la UTA. Echipa arădeană a trecut în extrema cealaltă. În campionat a înregistrat două înfrângeri, cu Clinceni și Snagov, iar în Cupa României, cu Poli Iași, a pierdut la loviturile de departajare, după ce în timp regulamentar și prelungiri a fost la egalitate cu echipa din Liga 1. Acum, în etapa a 9-a, arădenii primesc vizita Baloteștiului și au șansa să stopeze seria negativă.
E drept însă că atât cu Academica (0-1), cât și cu Snagov (2-1), UTA a pierdut pe final, întâlniri din care poate merita să iasă cu puncte. Cu Baloteștiul, o altă echipă ilfoveană, însă care se află la polul opus al clasamentului față de celelalte două, arădenii au avut probleme în ultimul timp. În sezonul trecut, atât la Șiria, cât și la Balotești, s-a înregistrat același scor, 2-2. Acum două ediții, ilfovenii au câștigat cu 2-1 acasă la UTA, iar în comuna de lângă București arădenii au câștigat cu 4-2.
Dacă „Bătrâna Doamnă” e obosită, după ce la mijlocul săptămânii a jucat în Cupă, CS Balotești n-a mai avut meci în competiția KO, fiindcă deja a fost eliminață și vine după un succes pe teren propriu în etapa a 8-a, primul din acest sezon, 2-0 cu ACS Poli.
Ionuț Popa și-ar fi dorit să joace duminică, însă ilfovenii au refuzat, tocmai pentru a profita de faptul că arădenii au avut meci în Cupă și nu s-au putut ocupa prea mult de acest duel, în timp ce ei nu au jucat și sunt mai odihniți și pregătiți. „Este foarte greu să ne revenim. Adversarii noștri au simțit acest lucru, nu au vrut să programăm jocul duminică. Am făcut cantonament, refacere și sper ca până la ora jocului să fim cât de cât apți. Mai sper să putem conta pe Vădrariu, Benga sau Stahl, jucători care ar putea schimba puțin primul unsprezece. Adversarii vin după victorie în fața lui ACS Poli, au moral extraordinar, noi nu, dar trebuie să câștigăm!”, a spus Ionuț Popa înainte de meciul cu Balotești.
„Cel mai important atu al arădenilor este Ciprian Rus, un jucător bun pentru Liga a 2-a, care este, în opinia mea, și cel mai periculos jucător al lor. La prima vedere ar trebui să fim mai proaspeți, pentru că noi am jucat sâmbătă și am avut timp de refacere. Dar asta nu înseamnă că în timpul jocului cei de la UTA vor fi neapărat mai obosiți, depinde și în ce direcție curge meciul. Oricum, nu ne bazăm pe acest aspect, vrem să fim atenți la orice detaliu”, a spus, pentru Sport Arad, noul antrenorul al Baloteștiului, Florin Nofitovici, coleg de promoție a cursului Licenței A UEFA cu Codru Grădinariu, directorul general al arădenilor.
Înaintea meciului de astăzi, UTA se află pe locul 9, cu 13 puncte, în timp ce CS Balotești e pe poziția a 18-a, antipenultima a clasamentului, cu doar 5 puncte.
Jocul care are loc pe stadionul Motorul din Arad și care începe la ora 17:00 va fi arbitrat de centralul Ionela Alina Peșu (Craiova) și de asistenții Iulian Szekely (Cluj-Napoca) și Ramona Doriana Udrea (Târgu Jiu). Rezervă este Mihai Domșa (Aiud), în timp ce observatori au fost delegați Corocan Cornel și Burtea Antonie (ambii din Reșița).
VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII
VEZI celelalte REZULTATE înregistrate în ETAPA 9
COMENTARIUL LIVE:
â–ºUTA: Orlic – Al. Manea, S. Benga (Cubleșan 46′), El Hasni, Suslak – Andr. Enescu, L. Oprea – Cr. Costin, Cr. Matei (Dav. Popa 46′), Stahl (Al. Pop 59′) – Cip. Rus
Rezerve neutilizate: Bodea – Petra, R. Iuga, A. Iuga
Antrenor: Ionuț Popa
â–ºBalotești: Fulga – C. Mihai, Flămânzeanu, Marciuc, N. Filip – Vas. Mihai (R. Mihai 87′), M. Neagu, Predescu (Fl. Niculae 63′), M. Ghiță – Gojnea, Al. Stoica (F. Paraschiv 68′)
Rezerve neutilizate: Iordan – Ov. Marin, Clătinici
Antrenor: Florin Nofitovici
â–ºMin 90+3 Final de partidă. UTA pierde al treilea meci consecutiv în campionat și rămâne cu 13 puncte. CS Balotești devine un complex pentru arădeni. Ilfovenii se impun cu 2-0, fac 8 puncte și urcă pe locul 16, ultimul retrogradabil, dar la egalitate cu Luceafărul și Ripensia, aflate deasupra zonei roșii. După Snagov și Clinceni, UTA pierde și cu Balotești, a treia echipă din Ilfov prezentă în Liga 2.
â–ºMin 90 Pop trage pe jos de la 22 de metri, Fulga respinge în corner
â–ºMin 87 Ultima schimbare la Balotești. Rareș Mihai intră în locul lui Vasile Mihai
â–ºMin 86 Rus primește la marginea careului, șutează puternic, dar transversala îl salvează pe Fulga și apoi se semnalizează offside
â–ºMin 82 Cubleșan centrează de pe dreapta, Pop preia în careu, cere un henț la Flămânzeanu, dar arbitra din Craiova lasă jocul să continue
â–ºMin 77 Gojnea trece din preluare de Costin în careu, dar trimite paralel cu poarta dintr-un unghi închis
â–ºMin 76 Corner Enescu, Oprea reia cu capul lângă bara de la colțul scurt, Fulga respinge în față, dar nu e nimeni să trimită în plasă dintr-un metru și oaspeții resping
â–ºMin 68 Schimbare la Balotești. Intră Franco Paraschiv în locul lui Alexandru Stoica
â–ºMin 64 Rus șutează spre vinclu, dar Fulga se întinde și respinge spectaculos în corner. Lovitura de colț rămâne fără rezultat pentru utiști
â–ºMin 63 Schimbare la Balotești. Intră Niculae în locul lui Predescu
â–ºMin 62 0-2 UTA pierde un balon în jumătatea proprie de teren, Vasile Mihai trage de la 27 de metri ușor lateral dreapta la colțul lung, lângă bară
â–ºMin 61 Ocazie rarisimă pentru Balotești. Mingea rămâne cu noroc la Predescu, la 14 metri, iar acesta trage incredibil peste poartă
â–ºMin 60 Vasile Mihai execută un corner de pe stânga, Orlic este aproape de a-și da autogol, dar respinge în corner în cele din urmă
â–ºMin 59 Popa face și ultima schimbare. Albert Stahl iese accidentat și intră Alexandru Pop. UTA are, acum, trei atacanți de meserie pe teren
â–ºMin 56 0-1 Marian Neagu șutează de la 11 metri în transversală, mingea ajunge la Marian Gojnea, la 8 metri ușor lateral stânga, și înscrie cu un șut pe jos, pe sub Orlic, mascat de un coleg
â–ºMin 53 Gojnea finalizează din 8 metri ușor lateral stânga în plasa laterală
â–ºMin 51 Ocazie imensă pentru Balotești. Gojnea trece în viteză, pe stânga, de Suslak, pasează în centru, la 12 metri, de unde Vasile Mihai, singur singurel, șutează incredibil peste poartă
â–ºMin 46 S-a reluat meciul de la Arad
â–ºMin 46 UTA face o dublă schimbare. Ies Samba Benga și Cristinel Matei și intră Paul Cubleșan și David Popa
â–ºMin 45+1 Pauză
â–ºMin 40 Vasile Mihai centrează de pe dreapta, Predescu trimite cu capul din 7 metri, puțin pe lângă colțul lung
â–ºMin 37 Atac legat al oaspeților, mingea circulă pe traseul Gojnea, Stoica, Neagu, Vasile Mihai, iar ultimul trage de la 14 metri ușor lateral dreapta peste poartă
â–ºMin 26 Contră rapidă a UTA-ei, Rus îi pasează lui Matei, care pătrunde până la 20 de metri de poartă, de unde șutează cu stângul, însă mingea trece la o palmă de transversală. Fulga era spectator
â–ºMin 24 Manea pătrunde din dreapta până la marginea careului, trage puternic cu stângul, dar mingea trece de puțin peste poartă
â–ºMin 19 Rus centrează de pe dreapta, de pe linia de fund, Stahl nu ajunge mingea cu capul din 3 metri și apoi fundașii Baloteștiului resping
â–ºMin 17 Stahl pătrunde din stânga în centru, șutează de la marginea careului, iar Fulga respinge de sub transversală
â–ºMin 15 Stoica i-a luat fața lui El Hasni, pătrunde în careu pe stânga, Orlic iese și pare a-l atinge, dar arbitra de centru nu dă penalty. Mai mult îi dă galben pentru proteste lui Gojnea
â–ºMin 13 Manea bagă o minge în centru, Stoica îi ia fața lui Benga și trage de la 15 metri peste poartă
â–ºMin 11 Rus trage din întoarcere de la marginea careului, mingea trece la o jumătate de metru peste transversală
â–ºMin 4 Rus are un șut-centrare de pe dreapta, Fulga e pe direcție, dar lasă mingea să treacă puțin peste poartă
â–ºMin 1 A început partida