După ce a învins-o pe Ripensia weekendul trecut, UTA a câștigat, sâmbătă după-amiază, cu 3-0 derby-ul cu ACS Poli, desfășurat la Timișoara, pe un „Dan Plătinișanu” aproape pustiu. Arădenii au marcat prin Paul Cubleșan, Cristian Costin și Ciprian Rus într-un meci în care și timișorenii au avut ocaziile lor. A fost un derby șters, cu puțină lume, puțin peste 200 de spectatori, dominat de cântecele galeriei arădene și în continuare un joc încâlnit al bănățenilor.
Atmosfera de meci a fost una dezolantă pentru un pretins derby al Vestului, cu 80 de fani veniți din Arad care au cântat pe toată durata întâlnirii, dar foarte puțini spectatori timișoreni. Trebuie spus că, în seara dinaintea jocului, ACS Poli a scumpit biletele.
Cu această atmosferă pe „Dan Păltinișanu”, arădenii au ajuns repede în fața porții arădene, dar Curileac a prins mingea în fața lui Manea. Roberto Bodea nu a avut nicio problemă la o lovitură de cap a lui Drăghici, pentru ca prima ocazie serioasă să fie în minutul 19. Coulibaly, după o fază începută de Vădrariu, a șutat ușor pe lângă poarta gazdelor.
Fanii arădeni au ironizat grupul de suporteri timioreni care juca mereu cărți în prima ligă, dar și faptul că la clubul timișorean, multe decizii sunt luate de primarul Nicolae Robu, cu bannerul: „Clona unui primar golgheter cu apucături de trubadur, cu ce joc de cărți vă asteptăm în retur”.
Apărarea timișoreană, „groggy” la faza marcării primului gol
Arădenii au reușit totusi să înscrie în minutul 36, după o fază la care au umilit defensiva timișoreană. Alexandru Pop a trimis peste Motreanu și Haruț, mingea a ajuns la Cubleșan. Jucătorul a preluat pe piept, a trimis peste Basic și apoi l-a învins pe Curileac. Portarul timișorenilor a avut emoții peste trei minute, când a prins o minge expediată de Benga spre poartă, dar a scăpat-o, însă tot al a reținut de la picioarele lui Pop. Înainte de pauză, timișorenii l-au înlocuit pe accidentatul Velcotă cu Pădurariu, dar tot conduși au intrat la cabine.
Ambele echipe au avut ocazii, dar UTA a fost cea eficientă
La 1 septembrie, temperatura la Timișoara, la ora jocului, a fost una foarte ridicată, iar ritmul de joc a scăzut în debutul reprizei secunde. ACS Poli a epuizat rapid schimbările, din minutul 65, deoarece și Bocșan s-a accidentat, dar înlocuitorul nu a prea ajutat-o. Popovici putea fi periculos după ce a câștigat un duel aerian cu Copaci, însă Bodea a reținut balonul trimis cu capul la colțul lung. Arădenii au avut un șut peste poartă, trimis de Cubleșan, iar în minutul 75 au înscris din nou. După un contraatac, Cubleșan i-a trimis în careu lui Cristi Costin, care, de la 12 metri, a punctat la colțul lung.
Benga a intervenit salvatoar la o fază la care timișorenii puteau marca
Alb-violeții puteau reduce diferența la o fază la care Roberto Bodea era ieșit hazardat. Drăghici a tras de la 15 metri, mingea se ducea spre poartă, iar Samba Benga a scos salvator. UTA nu a ratat însă întâlnirea cu plasa porții în minutul 86, când Enescu i-a trimis lui Rus. Jucătorul l-a întrecut ușor pe Haruț și a marcat pentru scorul de neprezentare.
ACS POLI TIMIȘOARA – UTA ARAD 0-3
Paul Cubleșan 36′, Cristian Costin 75′, Ciprian Rus 86′
Curileac – Bocșan (Podină 66′), Motreanu, Haruț, Basic – Opoku (Mrkela 46′), Al. Popovici, D. Codrea, Bîrnoi – Velcotă (Pădurariu 42′), Oct. Drăghici (cpt.).
Rezerve neutilizate: M. Contra – Rudolf Avaro, Stere, Golda
Antrenor: Ștefan Nanu
Rob. Bodea – Cr. Costin, Al. Manea, S. Benga, Copaci (Stahl 74′) – Andr. Enescu (cpt.), Coulibaly, Petra (Cr. Matei 64′), Vădrariu – Cubleșan, Al. Pop (Cip. Rus 54′)
Rezerve neutilizate: Orlic – R. Iuga, D. Popa, Janos
Antrenor: Ionuț Popa
Stadion: „Dan Păltinișanu” (Timișoara – Timiș); Spectatori: 250; Arbitru: Marian Balaci (Drobeta Turnu Severin); Asistenți: Ovidiu Arusoaiei (Piatra Neamț) și Ciprian Iovu (Botoșani).
După desfășurarea meciului din etapa a 5-a, UTA a adunat 10 puncte, care o duc momentan pe locul 2, iar etapa viitoare merge la Luceafărul Oradea. ACS Poli are 4 puncte și e pe locul 15, iar în weekendul viitoar joacă la Clinceni.
Articol scris de Anda DELIU