La Clinceni, Luceafărul a dat prima lovitură chiar înainte de pauză. După o lovitură liberă indirectă dictată de arbitru, Codoban a centrat în careu, la prima bară, iar, de acolo, fundașul Andrei Tînc a marcat cu o lovitură de cap. Avantajul de pe tabelă în favoarea bihorenilor s-a majorat la puțin timp după reluarea celei de-a doua părți a jocului. În urma unui contraatac în superioritate numerică, trei contra doi, Alexandru Neașca l-a învins pe portarul Ureche cu un șut plasat, cu stângul.
Clinceniul a alergat apoi după egalare, însă a reușit doar golul de onoare. În prelungiri, în minutul 90+2, după o învălmășeală în careu, în care gazdele au avut două șuturi blocate, Alexandru Popescu a împins, în cele din urmă, mingea în plasă din doar un metru, stabilind și scorul final, 1-2 pentru Luceafărul.
Debut pentru Toriște și Valies
Pe lângă cele trei puncte obținute la Clinceni, antrenorul Cristian Lupuț le-a oferit debutul la Luceafărul și lui Cătălin Toriște și Calvin Valies. Ambii jucători au fost aduși la echipa bihoreană înainte de reluarea campionatului, însă niciunul nu apucase să joace până acum.
Toriște, care a evoluat ultima dată la FC Argeș, însă care aparține de Viitorul Constanța, a început ca titular meciul cu Academica. A evoluat timp de 75 de minute și a fost înlocuit chiar de către olandezul de origine surinameză Calvin Valies. Legitimat în ultimele zile, jucătorul de bandă dreaptă a jucat mai bine de un sfert de oră pentru bihoreni. Ultima dată a fost legitimat la o echipă din Liga a 2-a din Grecia, iar junioratul și l-a făcut în Olanda, la FC Amsterdam.
VEZI toate REZULTATELE și MARCATORII meciurilor de sâmbătă din etapa a 27-a
ACADEMICA CLINCENI – LUCEAFĂ‚RUL ORADEA 1-2
Alexandru Popescu 90+2′ / Andrei Tînc 43′, Alexandru Neacșa 61′
Ureche – Baniță, Găină, Hreniuc, Mih. Dobrescu – Bg. Barbu, C. Gheorghe (cpt.)(Teuț 65′) – Târșa (Pațurcă 36′), Vl. Mihalcea, Al. Popescu – Val. Mihai (Blejdea 53′)
Rezerve neutilizate: Oct. Vâlceanu – Gal, Mih. Șandru, Petriș
Antrenor: Ilie Poenaru
Goia – Toriște (Valies 75′), Oroș, Tînc, Trif – Feher, Țegle – Al. Neacșa (Antohi 80′), Codoban (cpt.)(Al. Dulca 75′), Rocha – Vl. Rusu
Rezerve neutilizate: Gudea – A. Mutu, Vas. Pop, Ban
Antrenor: Cristian Lupuț
Stadion: Clinceni – Arena 1 (Clinceni – Ilfov); Arbitru: Mihai Amorăriței (Câmpina); Asistenți: Ciprian Iovu și Iulian Cătălin Brînză (ambii din Botoșani).
După acest rezultat, Academica Clinceni rămâne cu 46 de puncte și pică un loc, pe 5, iar etapa viitoare joacă vineri, de la ora 11:00, în deplasare la Timișoara, cu Ripensia. De partea cealaltă, Luceafărul face 34 de puncte și urcă pe locul 10, iar vineri o întâlnește pe teren propriu pe CS Mioveni.
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Bihon