Exclusă din campionatul Ligii 2 pe 31 ianuarie, Olimpia Satu Mare a înregistrat în ședința din această săptămână a Comisiei de Disciplină și Etică a Federației Române de Fotbal încă o excludere și o nouă sancțiune de două puncte. În plus, membrii comisiei au dat și verdictul la sesizarea Departamentului Competiții al FRF, cu privire la cererea Olimpiei de retragere din campionat a echipei de seniori și a grupelor de juniori U19 și U17.
Litigiul pe care Olimpia îl are cu fostul portar Iulian Anca Trip i-a adus, în cele din urmă, clubului sătmărean o sancțiune de excludere, a doua după ce săptămâna trecută primea același verdict în cazul lui Adrian Voicu.
„Comisia a hotărât excluderea CS FC Olimpia 2010 Satu Mare din toate competițiile organizate sub egida Federației Române de Fotbal, ca urmare a neachitării obligațiilor financiare în termenul regulamentar față de creditorul Anca Trip Iulian Daniel”, a fost verdictul Comisiei de Disciplină și Etică a FRF din 7 februarie. În viitoarele ședinte ale comisiei, gruparea sătmăreană va primi noi sancțiuni de excludere și din procesele cu Adrian Ciuc, Bogdan Faur, Valter Heil, Raul Krausz, Olivier Lusamba, Cosmin Iuhas și a celorlalți foști jucători care și-au depus memorii în speranța că-și vor recupera restanțele financiare.
-28 de puncte în clasament
Tot în ședința pe 7 februarie, echipa din Liga 2 s-a mai ales cu încă două puncte scăzute în clasament, de această dată în urma litigiului cu Bogdan Faur. Olimpia a ajuns astfel la un total de 48 de puncte scăzute în acest sezon, adică acum are în clasament -26 de puncte. În cele 21 de etape desfășurate în prima parte a sezonului, Olimpia obținuse 23 de puncte pe teren, dar, odată cu excluderea, a rămas fără trei puncte din victoria cu Metaloglobus obținută în retur.
Nu va fi ultima depunctare, Olimpia urmând a avea și mai multe puncte în minus în clasament.
Tot miercuri, Comisia de Disciplină și Etică a FRF a dat un verdict și în privința sesizării Departamentului Competiții al FRF după adresa Olimpiei.
„În baza art. 79/8 din RD comisia a constatat retragerea echipei de fotbal a Clubului Sportiv Fotbal Club Olimpia 2010 Satu Mare din Campionatul Liga a 2-a ediția 2017-2018. În baza art. 79/14/1 din RD echipa Clubului Sportiv Fotbal Club Olimpia 2010 Satu Mare se sancționează cu Retrogradarea în ultima categorie competițională organizată de AJF pe teritoriul căreia are sediul clubul în cauză. În baza art. 79/8 din RD comisia a constatat retragerea din competițiile organizate de FRF a echipelor de juniori U19 și U17 ale clubului CS FC Olimpia 2010 Satu Mare, ediția 2017-2018”, e verdictul.
Odată cu excluderea Olimpiei din Ligii 2, meciurile din retur ale echipei sătmărene vor fi câștigate cu 3-0 de adversare.
VEZI cum arată NOUL CLASAMENT al Ligii 2 după excluderea și depunctarea Olimpiei