De la ședința de analiză a anului fotbalistic 2017 al echipei UTA, cu accent pe turul ratat de campionat actual, a lipsit primarul Gheorghe Falcă sau reprezentanții primăriei, solicitați pentru a oferi lămuriri cu privire la stadiul lucrărilor de la arenele „Motorul” și „Francisc Neuman”. Conducerea clubului a motivat, oarecum, această absență a autorităților prin faptul că nu ar fi dorit ca discuția să nu ia o întorsătură politică, așa cum a cam făcut-o în această săptămână în presă.
Totuși, prin vocea lui Codru Grădinariu, primarul Falcă a trimis un mesaj cât se poate de gol de conținut, dar pentru alte detalii îi așteaptă pe arădeni la biroul său de la kilometrul zero. „Domnul primar a transmis următorul mesaj. Și în anul 2018 proiectele clubului vor fi o prioritate pentru primărie. Totodată, ne-a asigurat că în 2018 se va reveni pe arena Motorul, iar construcția noului stadion avansează. Finalizarea acestuia depinde într-o oarecare măsură de situații și decizii politice. După cum bine știți, clubul UTA nu face politică. Tocmai din aceste motive nu am dorit să transformăm această ședință într-una cu tentă politică. În schimb, în afară de promisiunea finanțării proiectelor noastre, domnul primar ne-a asigurat că publicul va fi informat periodic de stadiul lucrărilor. Ușa cabinetului numărul unu este deschisă pentru club, pentru public și pentru SCU”, au fost cuvintele directorului general al „roș-albilor”.
Bineînțeles, asistența a fost nemulțumită de precizările evazive ale primarului. Daniel Proca, liderul Suporter Club UTA, susținea că primăria putea veni doar cu date tehnice, fără implicarea politicului și dă dea un termen de finalizare a lucrărilor măcar pentru terenul „Motorul”. „Primăria e optimistă și spune că se joacă pe Motorul în primăvară, eu sunt realist și spun că nu se va juca decât la începutul sezonului viitor”, a fost completarea lui Alexandru Meszar.
Tot părintele proiectului UTA a recunoscut că Aradul încă nu este pregătit de Liga 1 ca și infrastructură sportivă și recunoaște că s-a abătut puțin de la declarația făcută în debutul stagiunii 2015-2016. Atunci Meszar spunea că UTA va promova când Aradul va fi pregătit doar că: „Am forțat puțin lucrurile pentru banii ce vin din televizări în Liga 1. O nou promovată primește 1,4 milioane de euro pe sezon, în Liga a 2-a primim 25 de mii de euro pe sezon, iar cheltuielile nu sunt cu mult mai mici la noi. Deci, ne doream să luăm banii pentru a nu mai avea problema finanțării pe care am expus-o azi în fața dumneavoastră, dar vă spunem sincer că nu știm unde am fi jucat dacă promovam în această vară sau vara viitoare”.
O voce din public și-a manifestat dezacordul cu raționamentul conducătorului „roș-alb”, susținând că suporterii arădeni nu doresc să călătorească în alte orașe pentru a-și încuraja favoriții în elita fotbalului românesc. „Rămânem încă trei ani în Liga a 2-a, până e gata stadionul, dacă trebuie, dar nu vom merge la Cluj sau la Mediaș pentru meciurile de acasă ale echipei noastre”, a punctat unul dintre fanii „Bătrânei Doamne” prezenți la întâlnirea de sâmbătă.
Sursa: Sport Arad