SPECIAL | Dorin Necula, fotbalistul, intelectualul și glumețul de serviciu al „Steagului” de legendă

Marius ANGHEL 24 Nov. 2017, 11:27 Special

Suntem în Șcheii Brașovului, acolo unde Tâmpa cade pe oraș. Din balconul de la etajul unu al unei vile amplasată deasupra Bazei Olimpia, ne face cu mâna Dorin Necula, unul din marii fotbaliști ai Brașovului. A fost vecin cu regretatul doctor al „stegarilor” și fost campion la atletism, Laurian Taus. Urcând scările, Neluțu Mandoca îmi spune: „Să știi că toți cu care am vorbit au avut cuvinte numai de laudă despre dânsul, un tip extraordinar, educat, mereu cu zâmbetul pe față și responsabilul numărul unu cu buna-dispoziție. Vei vedea, un om extraordinar, care a fost și este foarte iubit de toată lumea!”.

Alături de prietenii de la ACS Steagu Roșu Brașov

Ne așezăm la masă, în mijlocul unui living spațios, cu vedere spre terenurile de tenis și arena Liceului Sportiv. Înainte de povești și amintiri, Ioan Mandoca îi înmânează lui Dorin Ioan Necula (puțini știu de cel de-al doilea nume…) cardul de membru de onoare al ACS Steagu Roșu Brașov, club la care este director sportiv, îi prezintă proiectul și o analiză la zi a fotbalului brașovean, cu cauze și efecte, obiective și perspective.

Gazda îmbrățișează ideea, își exprimă bucuria și dorința de a fi alături în acest demers de oameni importanți din istoria echipei de fotbal Steagu Roșu, ca Nicolae Pescaru, Adrian Hârlab, Petru Cadar, Vasile Bențea, Vasile Gherghe, Ioan Mandoca, fii regretaților Ivăncescu și Campo etc. Încă un câștig de suflet, de valoare, de respect și de imagine pentru tânăra grupare fotbalistică a Brașovului!

A absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna”

Dorin Necula s-a născut la Codlea, pe 23 mai 1943. Acolo a început școala, iar din clasa a doua, când s-a mutat în Brașov, a învățat la Școala evreiască de lângă Poarta Schei. Apoi liceul l-a făcut tot în zonă, la actualul Colegiu Național „Andrei Șaguna”, unde a fost coleg de clasă și cu Rodica, sora lui Ion Țiriac.

„Am fost un elev bun, nu am avut probleme cu școala, cum se cam întâmplă cu fotbaliștii. Nu eram eu în primii doi-trei elevi din clasă, dar veneam în grupul de după ei. Până în clasa a 7-a, l-am avut învățător și diriginte pe un domn Nan Ion, din Râșnov sau Cristian, numai țin minte exact, un tip deosebit, care ne-a învățat cam toate sporturile, oină, gimnastică, fotbal… El mi-a insuflat, într-un fel, dragostea pentru fotbal și sport”, povestește, pentru News Brașov, „Piticul”, cum îl știu foștii colegi și prietenii.

A început fotbalul la Dinamo Brașov

Până la 18 ani, când a ajuns la seniorii Steagului, a practicat două sporturi: fotbal și tenis de câmp. „De mic m-a atras fotbalul, de când eram la Codlea și aveam vreo 6 ani. Jucam desculț și în loc de minge șutam în pietre. Îți dai seama, trebuia să fiu atent, ca atunci când loveam piatra să nu mă doară piciorul sau să mă doară mai puțin. Bunica mai îmi făcea câte o minge din cârpe și ciorapi. Atunci am început să învăț să lovesc mingea corect și să deprind, de unul singur, abecedarul fotbalului”, își amintește.

Pe la 8 ani s-a apucat să joace fotbal în cadru organizat la Dinamo Brașov, sub comanda antrenorului Vladimir Grosaru, într-o generație din care mai făceau parte viitorii „tractoriști” Lazarovici și Sima.

Vicecampion al României la tenis, în echipă cu Ion Țiriac

Iar puțin mai târziu, a încăput-o și pe drumul tenisului: „M-am dus la tenis, la Steagul Roșu, la 11 ani și am jucat până la 18 ani, când am trecut la echipa de fotbal a seniorilor. La 16 ani, am jucat finala pe țară la București, contra Progresului. Pe atunci o echipă era formată din doi juniori, doi de la tineret și doi seniori. Cine erau seniorii Steagului? Ion Țiriac și Günther Bosch! La Progresul jucau Ilie Năstase, frații gemeni Gheorghe și Marin Viziru, Petre Mărmureanu… Am ieșit vicecampioni ai României”.

Adversarul și prietenul „Niky” Dumitriu

Însă până la urmă n-a fost tenismen, ci fotbalist, fotbalist adevărat. Îl aduce în discuție pe vechiul adversar (când acesta juca la Rapid), camarad (la Steagul Roșu, adus sub Tâmpa din Giulești de antrenorul Valentin Stănescu) și prieten Emil „Niky” Dumitriu (cunoscut ca și Dimitriu II sau „Fachirul”), stabilit de ani buni în Grecia: „Anul trecut am fost pe la el, în vacanță. Povesteam cu el despre fotbal și îi spuneam că inteligența de joc este nativă, te naști cu ea, nu ți-o dă niciun antrenor. Și el a întărit: «Mulți joacă fotbal, dar puțini sunt fotbaliști!»”.

A ajuns la Steagul Roșu după un popas la Cluj-Napoca

Așadar de la 18 ani, din 1961, până în 1972, adică vreme de 11 ani a îmbrăcat tricoul formației fanion a Brașovului. Și totuși, cum a devenit „stegar”? După un episod interesant, petrecut la Cluj-Napoca: „În liceu, la Șaguna, eu eram umanist, iar după examenul de Bacalaureat m-am dus la Cluj, să intru la Medicină. Cred că am stat vreo lună pe acolo, în perioada de început a anului studențesc, până când am mers și eu la un trial la fotbal, iar după acesta m-am trezit cu Nicolae Proca, care tocmai se lăsase de fotbal și devenise antrenor secund, și cu președintele clubului, să mă întorc acasă, la Brașov, la Steagul Roșu.

Am acceptat, însă le-am zis că vreau să fac și școală. Și cum cea mai apreciată facultate din Brașov era cea de Silvicultură, am cerut să dau examen acolo și s-a rezolvat. S-a rezolvat în sensul că mi-au facilitat să dau examen, dar examen pe bune, pentru că nu aveam nevoie de pile, știam carte, ți-am specificat că am fost mereu un elev bun la școală. Bineînțeles, am terminat facultatea cu bine și am devenit inginer silvic”.

Fotbalistul cu două facultăți și „studii” la seral

Dorin Necula și-a încheiat cariera la Metrom Brașov, unde a jucat un an de zile (”72-”73). După care, a absolvit la FF (fără frecvență) Facultatea de Drept din Cluj. „Bineeee, să nu uităm de studiile la seral, de la… Cerbul Carpatin”, ne face cu ochiul.

Agerimea minții, logica, caracterul, educația și anii petrecuți pe băncile școlilor și pe terenul de tenis sau de fotbal, poveștile relatate în stilu-i șugubăț și starea de spirit mereu pozitivă îl fac un personal special, de certă calitate, un veritabil intelectual al fotbalului și un brașovean cu care trebuie să ne mândrim.

La 74 și ceva de ani se ține bine, nu-și arată vârsta. S-a pensionat la 57 de ani, când IMTF (Întreprinderea de Mecanizare și Transport Forestier) s-a desființat. Este un om împlinit, tată al unui băiat (Gabriel), absolvent de Drept, și bunic. Are un nepot (Andrei, de 7 ani) și o nepoțică (Ștefania, 1 an). Soția Gabriela este inspector școlar la învățământul preprimar.

Primul meci pentru „stegari”: cu Olympiacos, în Cupa Balcanică

Revenim la fotbal, la perioada când a îmbrăcat tricoul galben-negru. Debutul a fost unul deosebit. „La Steagu”, am ajuns imediat după ce s-a câștigat Cupa Balcanică, cu o formație fantastică, antrenată de marele Silviu Ploeșteanu, pe care și acum o visez: Ghiță – Sbârcea, Zaharia, Nagy – Seredai, Szigheti – Hașoti, Năftănăilă, Fusulan, Meszaroș, David. Se juca într-un sistem 3-2-5. Nicolae Campo, sau «Bamby», cum îi spuneam, era principala rezervă, juca toate posturile, un fotbalist extraordinar de polivalent, pe care și în poartă dacă îl puneai cred că își făcea treaba cu brio. Ce jucători, ce echipă, ce antrenor!

Ei bine, am debutat exact într-un meci internațional, în Cupa Balcanică, în infernul de la Pireu. Am jucat cu Olympiacos, în primul tur. Stadionul Karaiskakis avea teren de zgură, nu gazon ca acum, după modernizare și era plin-ochi. O atmosferă incendiară, ca la greci! Fusulan s-a accidentat în minutul 10 și am fost băgat în locul lui. A fost un joc aprig, în care am avut adversar direct un fundaș mult mai înalt ca mine. La prima minge spre mine, înaltă, din instinct m-am aplecat și nu am sărit la cap. Grecul, bineînțeles, s-a trezit pe jos. Nasoală cădere! Cam la fel și la următorul balon care mă căuta. Am pierdut cu 0-1 și în retur, pe «Tineretului» i-am zdrobit, cu 6-2″, istorisește, pentru News Brașov, fotbalistul care a jucat fie centru-atacant, fie extremă dreapta.

Pe vremuri nu se dădeau cartonașe

„Aveam viteză pe 30 de metri și mereu mi-a plăcut mingea”, se autocaracterizează. Acum resimte mai mult ca oricând durerile după contactele de pe timpuri cu fundașii adverși. „Eu am prins fotbalul când arbitrul nu acorda cartonașe, cartonașe galbene sau roșii, îți dai seama ce deplasări de pomină aveam pe la Petroșani, prin zonele miniere!”, subliniază.

Câteva cuvinte despre Silviu Ploeșteanu

Despre antrenorul Ploeșteanu afirmă: „Un om deosebit, un antrenor cu totul deosebit de pregătit. Știa două-trei limbi străine, mi se pare că avea două facultăți. Nu exagerez cu nimic dacă spun că a fost un fel de pionier în domeniu în fotbalul acelor ani, la modul cum privea fotbalul, relația cu jucătorii, pregătirea partidelor, viața echipei din afara stadionului. Avea așteptări de la jucători în viața de zi cu zi, îi îndruma către teatru, educație și lucruri de calitate, nu le cerea numai fotbal și atât! Cu aceeași viziune au apărut alții mai târziu, printre care și Mircea Lucescu”.

L-a avut ca adversar direct pe marele Di Stefano

Când vine vorba despre adversari direcți de renume, primul pe care îl rostește este Alfredo Di Stefano. Într-adevăr, celebrul fotbalist de la Real Madrid a venit, pe vremuri, la Brașov. „Am jucat în Cupa Orașelor Târguri (n.r. – fosta Cupă UEFA, astăzi Europa League), în optimi. El avea 39 de ani, era pe final de carieră și evolua la Espanyol Barcelona. A fost o întâlnire de poveste, în trei acte. În tur, a jucat tot meciul, spaniolii câștigând cu 3-1. În returul de pe stadionul Tractorul noi i-am bătut cu 4-2, prin golurile lui Pescaru, Ivăncescu, care a marcat de două ori, și Goran. Atunci nu era regula cu golurile înscrise în deplasare, ca acum. Ca urmare, s-a tras la sorți pentru jocul decisiv, unde să aibă loc, la Brașov sau la Barcelona. Noi l-am trimis la tragerea la sorți pe «Bamby» Campo, norocosul echipei. Dacă prindeam meci în deplasare, oameni ne făceam. Diurnă, plus că ei ne dădeau vreo 15.000 de dolari… Dar «decisivul» a fost tot la Brașov. Am pierdut cu 0-1, în schimb Di Stefano nu a mai fost folosit în acea ultimă dispută”, dă filmul înapoi Dorin Necula, relatează News Brașov.

Din România, vorbește de adversari ca Zavoda, Constantin, „Niky” Dumitriu, Pârcălab, frații Nunweiller, Ene etc.

„Piticul” cu statuie în centrul orașului Codlea

Lanțul amintirilor e lung, foarte lung. Cu siguranță, ne vom revedea special pentru un articol dedicat lor. Însă, câteva merită dezvăluite acum, când toamna stă să ne părăsească și să facă locul iernii cea numai bună de povești la gura sobei.

„Piticul” Necula, omul responsabil cu glumele și atmosfera de bună-dispoziție la Steagul Roșu Brașov, are cuvântul: „Mereu îi tachinam pe colegi, dar nici ei nu mă slăbeau, când mă prindeau. Când treceam prin Codlea, locul unde m-am născut, acolo, în centru, era o statuie a unui pitic elf. În autocar, îi auzeam cum se apucau când treceam pe la statuie: «Uite bă, ce fotbalist a fost ăsta, săracul, că i-au făcut aici statuie». Lui Stere Adamache eu i-am zis «Fernandel», pentru că semăna cu celebrul actor francez. Prin deplasări sau cantonamente, poc!, Sterică al meu se trezea cu câte o poză de-a actorului, pe care i-o plasam pe sub ușă”.

„Răpirea Fecioarelor”, cu Csaba Gyorffy în „distribuție”

„Odată, eram la Atena, cu echipa. Vine la mine în cameră Csaba Gyorffy, «Buți» cum îl știm cu toții, supărat nevoie mare. Și începe în stilul lui, inconfundabil, într-o maghiară amestecată cu româna: «Mei Amigo, eu dus la cinematograf, dat bani mulți, intrat acolo și după jumătate de oră înțelegeam totul!». De fapt, ce se întâmplase: în sală rula filmul românesc «Răpirea Fecioarelor», cu Emanoil Petruț, Marga Barbu, George Constantin, Toma Caragiu și toți ceilalți! Iar printre figurante, erau fetele din corpul de dansatoare din barul de noapte de la Aro, din Brașov”, adaugă.

Cum Nae Pescaru a devenit „Aripioară”…

Și un episod în exclusivitate, cu Nicolae Pescaru în rol principal. Aceasta doar după ce l-a sunat pe bunul său prieten, să-l înștiințeze că va deveni subiect într-un articol, datorită poreclei pe care i-a pus-o: „Jucam în Cupa României, pe teren neutru, la Sibiu, cu Universitatea Cluj-Napoca, parcă în faza sferturilor. Clujenii ne conduceau cu 3-0 și prin minutul 89-90, la un corner în careul nostru de 6 metri, Pescaru sare la cap cu unul Barbu și «Năică» al meu se alege cu un cot în gură. După meci, în vestiar, mă întreba speriat ce-i cu dintele lui din față, care abia se mai ținea într-un firicel. Așa, Nae, care era meticulos când se spăla pe dinți și ținea mult la dantura lui, s-a pricopsit cu o «aripioară», cum se zicea, în partea din față. Și, bineînțeles, pentru noi a devenit «Aripioară»”.

… iar „Fernandel” Adamache s-a transformat în grecul Adamachis

Pe final, o istorioară cu regretatul Stere Adamache. „A fost un mare portar! La un moment dat, Olympiakos Pireu trăgea de el să plece în Grecia. Atunci, în campionatul lor jucau numai jucători greci, nu primeau străini. Și au făcut ce au făcut cei de la Olympiakos până i-au găsit lui Sterică origini grecești, pe unul Adamachis, care cică i-ar fi fost un fel de bunic sau străbunic. Dar noi, colegii de la Steagu”, ne-am tot rugat de el să nu plece și, într-un final, l-am determinat să continue la Brașov”, pune punct interviului Dorin Necula.

Continuarea va veni cu proxima ocazie, fără doar și poate, pentru că mai sunt atâtea de povestit cu „Piticul” poznaș al Steagului Roșu de altădată.

Până atunci, sâmbătă, 25 noiembrie, Dorin Necula va da lovitura de începere la meciul de campionat (Liga a 4-a) dintre ACS Steagul Roșu și Olimpic Zărnești, de pe stadionul ICIM.

Explicații foto din arhiva personala Dorin Necula

Foto 1: Dorin Necula și Ioan Mandoca, reprezentanții unor generații diferite din istoria „stegarilor”.
Foto 2: Una din primele poze cu Necula în tricoul Steagului Roșu.
Foto 3: Lotul de tenis al României, de juniori și tineret, în anul 1960. Antrenorul emerit Ion Racoviță este ultimul din rândul de sus, în dreapta. Tot sus mai sunt Petre Mărmureanu (al 2-lea) și brașoveanul Iosif Kerekes (al 8-lea, ușor aplecat). Iar jos: Viorel Marcu (al 2-lea), Marin Viziru (al 5-lea), Dorin Necula (penultimul) și Codin Dumitrescu (ultimul).
Foto 4: „Uite, mai dădeam și goluri!”, afirmă , glumeț, Dorin Necula când vede această imagine, din victoria (2-1) cu UTA. Pentru Steagul Roșu Brașov a marcat 50 de goluri, iar statisticienii l-au poziționat între primii 10 golgheteri din toate timpurile ai „galben-negrilor”!
Foto 5: Ipostază surprinsă în Bulgaria. Sus: Nagy (al 2-lea), Năftănăilă (primul cu ochelari de soare), Szigheti, Hașoti, Silviu Ploeșteanu (în mijlocul grupului, tot cu ochelari de soare). Jos: Mikloș Selymes, Stere Adamache, Meszaroș și Necula (parcă supravegheați de sus de Campo), Pescaru.
Foto 6: Bunicul și micuța Ștefania.
Foto 7: Nu e Al Capone și nici vreun ganster american :))), ci Dorin Necula la un eveniment la care a fost naș. „Fie la nunta regretatului nostru coleg și prieten, Ion Alecu, fie la botezul uneia dintre fiice. De asemenea, am botezat-o și pe fata lui «Buți» Gyorffy”, încearcă să-și reamintească.
Foto 8: Defilarea echipei Steagul Roșu, cu ocazia Zilei de 23 August, la Palatul Telefoanelor din centrul Brașovului. „Era o mândrie să stai în primul rând”, mărturisește „Piticul”Alecu. De la stânga la dreapta: Nagy, Pescaru, Necula, Selymes, Gyorffy.
Foto 9: La Acropole, într-o poză în care se disting Petru Cadar, Rusu, „Niky” Dumitriu, Necula, Nicolae Florescu, Mihail Ivăncescu, Pescaru, Alexandru Drăgănoiu, iar în rândul de jos Stere Adamache, antrenorul Valentin Stănescu și Marin Olteanu.
Foto 10: În cantonament, Necula și Nicolae Pescaru (dreapta), într-o veritabilă demonstrație a mușchilor.
Foto 11: După un meci în Cupa Balcanică, la întoarcerea de la Izmir. Sus: medicul „stegarilor”, Laurian Taus (al 3-lea), apoi imediat după acesta, în ordine, Marin Olteanu, Ivăncescu, Albu și asistentul medical Furdui (în alb). Iar jos se văd Pescaru, Gyorffy, Necula, Adamache.

Articol scris de Marius HUȚU

Marius ANGHEL 24 Nov. 2017, 11:27 Special
Pe aceeași temă