Câștigătoare în precedenta rundă a Ligii 2, 3-2 pe teren propriu cu Dacia Unirea Brăila, Olimpia Satu Mare a mai scăpat puțin de presiunea locurilor retrogradabile, însă are în continuare grija finanțării. De clubul din nord-vestul țării s-a arătat în ultima perioadă interesat să ajute un om de afaceri local. Vasile Bud și-a arătat disponibilitatea de a se implica în salvarea Olimpiei, chiar la meciul cu Brăila oferind jucătorilor și staffului tehnic o primă de 20.000 de lei, doar că receptivitatea din partea celorlate părți, a Consiliului Local, respectiv Județean, nu este cea așteptată.
Ieri, potrivit ziarului local Informația zilei, a avut loc o întâlnire între actualii finanțatori, reprezentanții celor două consilii, președintele clubului, Istvan Merkli, precum și Vasile Bud. Însă nu s-a ajuns la nicio înțelegere, astfel că, din lipsa resurselor financiare, sunt șanse ca Olimpia să nu facă deplasare pentru meciul de sâmbătă cu FC Argeș, programat de la ora 13:00. Dacă se va ajunge în această situație, iar mai apoi se va produce o nouă neprezentare, clubul din Satu Mare va fi exclus din campionatul Ligii 2 până în ultima ligă județeană.
1,9 milioane de lei datorii totale la Olimpia
Pe lângă toate aceste probleme urgente, Olimpia se regăsește aproape săptămânal în ședințele comisiilor de judecată ale FRF. Sătmărenii au mai multe litigii cu foști jucători aduși în mandatul președintelui Attila Karda și pierd pe bandă rulantă, neachitarea datoriilor urmând a duce într-un final la depunctare și mai apoi la excludere din campionat. Iulian Roșu, Carlo Erdei, Raul Krausz, Mihai Onicaș, Adrian Ciul, Iulian Anca Trip, Adrian Voicu sau Bogdan Faur sunt doar câțiva dintre foștii fotbaliști ai Olimpiei care își solicită restanțele salariale după ce au apelat la comisiile federației.
Totalul datoriilor pe care le-ar avea Olimpia în acest moment, potrivit Informației zilei, însumând 81 de furnizori, societăți, finanțele publice, restaurante, hoteluri, transportatori, jucători sau persoane fizice se ridică la circa 1,9 milioane lei.