Meciurile din prima zi a etapei 1 a noului sezon al Ligii 3, ediția 2017/2018, a produs un rezultat șoc în Seria a 2-a, chiar în jocul care a implicat-o pe FCSB 2, echipa secundă a vicecampioanei României. Satelitul clubului lui Gigi Becali a jucat vineri seară la Tulcea, un oraș cu tradiție fotbalistică în fotbalul românesc, și a defilat în fața Deltei Dobrogea, echipă care acum două sezoane rata promovarea în Liga 2 în fața lui Juventus cu Tibor Selymes antrenor și Cristian Munteanu președinte. 10-2 a fost scorul pe care bucureștii i l-au administrat Deltei, iar unul dintre remarcații jocului a fost mijlocașul Daniel Benzar, autor a cinci goluri. Pe banca tehnică a fcsb-iștilor a stat Massimo Pedrazzini.
Cu Andrei Vlad, Marian Pleașcă și Daniel Benzar aduși de la prima echipă, FCSB 2 a preluat conducerea la Tulcea încă din minutul 10. Daniel Benzar a deschis calea către victorie și tot el avea să mai marcheze încă de cinci ori în acest meci care la pauză indica deja o diferență majoră pe tabela de marcaj, 5-1. Paul Szecui, adus de Dică de la Pitești, a înscris și el pentru echipa bucureșteană, iar printre marcatori s-au mai numărat Theodor Bota și Marius Obreja, dar și Andrei Apetrei, cu un autogol.
Pentru Delta a reușit o dublă Silviu Moise, însă tulcenii nu vor uita prea repede acest eșec drastic. Gazdele par să aibă ca obiectiv salvarea de la retrogradare în acest sezon, după ce în această vară și-a pierdut jucătorii importanți din campionatul trecut și acum se bazează în mare parte pe jucători tineri localnici.
DELTA DOBROGEA TULCEA – FCSB 2 2-10
Silviu Moise (15, 82) / Daniel Benzar (10, 31, 45, 60, 80), Theodor Bota (45+1), Andrei Apetrei (40 – autogol.), Paul Alexandru Szecui (76), Marius Obreja (85, 88)
Delta: Andrei Glăvana – Mihai Mustra, Andrei Apetrei, Marian Nejneru, Radu Dragne, Daniel Iliescu, Claudiu Aioanei, Gheorghe Pițoiu, Adelin Cristea, Alexandru Roman, Silviu Moise (cpt.)
Rezerve: Mihail Grama – Alexandru Matei, Alexandru Tudorache, Cosmin Ghenciu, Adrian Paraschiv, Ștefan Iordan, Mirel Lăcătuș
Antrenor: Nicolae Evdochim
FCSB 2: Andrei Vlad – Marian Pleașcă (cpt.), Ștefan Cană, Andrei Gavrilă, Florentin Pham-Huy, Paul Szecui, Ștefan Pacionel, Robert Grecu, Daniel Benzar, Alexandru Nicola, Theodor Bota
Rezerve: Dragoș Lupescu – Marian Obreja, Mihai Neg, Daniel Toma, Laurențiu Ardelean, Sabin Marincuță, Robert Gavrilă
Director tehnic: Massimo Pedrazzini
Antrenor principal: Alin Dumitriu
Programul primei etape a Seria a 2-a a Ligii 3:
25 august, ora 18:00
CSM Râmnicu Sărat – Sportul Chiscani 4-0
Alexandru Tudoran (12), Ionuț Roman (18), Bogdan Bălan (31), Cosmin Crețu (56)
Delta Dobrogea Tulcea – FCSB 2 2-10
Silviu Moise (15, 82) / Daniel Benzar (10, 31, 45, 60, 80), Theodor Bota (45+1), Andrei Apetrei (40 – autogol.), Paul Alexandru Szecui (76), Marius Obreja (85, 88)
26 august, ora 18:00
Agricola Borcea – Axiopolis Sport Cernavodă
Victoria Traian – FC Voluntari 2
Progresul Spartac – ACSM Oltenița
Metalul Buzău – Înainte Modelu
ASSCS Farul Constanța – Unirea Slobozia – amânat pentru 6 septembrie, ora 17:00
Foto: Alexandru DOBRE (Mediafax foto)