ACS Șirineasa continuă transferurile pe bandă rulantă. Nicolae Sarcină: „Important este să avem un joc aerisit și spectaculos!”

ACS Șirineasa continuă transferurile pe bandă rulantă.** Nicolae Sarcină:

În cantonamentul echipei ACS Șirineasa de la Petroșani au mai ajuns zilele trecute încă patru jucători, portarul Iustin Teodorescu, Marius Tigoianu, Marius Ioniță și Ionuț Zaina.

Portarul Teodorescu, care aparține de CSM Rm. Vâlcea a apărat poarta echipei în sezonul trecut și inițial refuzase prelungirea contractului, dar acum și-a dat acordul de a continua la formația preluată de Nicolae Sarcină. Mijlocașul Ionuț Zaina a debutat sezonul trecut la Liga 1 pentru Pandurii, a jucat pentru gorjeni și în primele două etape din Liga a 2-a și acum s-a transferat la ACS Șirineasa. 

În cantonamentul echipei pregătite de Marin Tudorache și Gabi Mangalagiu este și portarul care s-a despărțit recent de CFR Cluj, Mihai Mincă, însă acesta are oferte și din străinătate și este greu de crezut că va rămâne la Liga a III-a. De asemenea, atacantul Marius Coman de la CFR Cluj este așteptat și el în zilele următoare. 

Omul de afaceri gorjean Nicolae Sarcină a preluat în această vară pe ACS Șirineasa, care era în pragul falimentului și a schimbat complet lotul în această vară. Printre cele mai importante transferuri reușite sunt  de Nicolae Sarcină  sunt Octavian Vasile, Florian Pârvu (ambii de la Metalul Reșița), Marian Anghelina,  Leonard Manole (ambii de la SCM Pitești), Lucian Iordache (Posada Perișani), Gabriel Oiță (Hermannstadt), Vlad Rusu (Beerscot Wilrijk), Daniel Cocină (National Sebiș), Ovidiu Vezan (Cugir) și Andrei Antohi (FC Sohar),  Marius Tigoianu (Târlungeni), Marius Ioniță (Hărman). După aceste transferuri, Șirineasa este, fără îndoială, una din pretendentele la promovare din seria C4, alături de CSM Școlar Reșița și Național Sebiș.

„Avem un lot minunat, în care sunt și jucători cu experiență, dar și tineri talentați, trebuie să așteptăm să se omogenizeze echipa. Important este să avem un joc spectaculos, aerisit, fără presiune, care să aducă publicul la stadionul din Petroșani. Mulți jucători din lot sunt vâlceni, este vorba de Pârvu, Vasile, Iordache, Teodorescu, îmi pare rău că județul a rămas fără nicio echipă. Dintre noii veniți îmi place mult Anghelina, un jucător cu mare capacitate de efort și totodată eficient, sunt convins că el va ajunge curând la Liga I, dar și Rusu sau Vezan „ a declarat patronul Nicolae Sarcină.   

În ultimul test înainte de startul în noul sezon, ACS Șirineasa s-a impus, scor 3-0 cu Inter Petrila după golurile reușite de Roman, Cocină și Avramescu.

 Jucătorii de la ACS Șirineasa vor ajunge luni la Râmnicu Vâlcea, pentru a efectua vizita medicală. 

Articol scris de Adi Georgescu

Pe aceeași temă