Cristian Scutaru (30 de ani) este cel de-al șaptelea jucător care în această vară a semnat cu UTA și care întărește lotul echipei arădene în speranța că la cea de-a treia participare consecutivă în Liga 2 se va obține în sfârșit promovarea în Liga 1. Chiar dacă și-ar fi dorit mai degrabă un contract în afara țării, fundașul a acceptat oferta utiștilor și a consemnat o trecere atipică între cele două rivale din vestul țării. Scutaru a evoluat din 2013 la ACS Poli, după ce în alte patru sezoane a jucat pentru Poli Timișoara, iar acum trece în tabăra UTA-ei.
„Într-adevăr, e un salt special pentru mine, ținând cont de rivalitatea dintre cele două orașe și echipe. Dar, sunt un jucător profesionist, care a venit să-și facă treaba. Mai precis, sunt la Arad să pun umărul la promovarea în Liga 1 și cred că acesta e obiectivul tuturor, jucători, antrenori, conducere și suporteri”, a spus Scutaru într-un interviu acordat pentru Sport Arad.
Reșițean la origine, Scutaru spune că a venit cu sufletul deschis la UTA, după ce s-a simțit dorit cu insistență atât de antrenorul Adrian Mihalcea, cât și de conducătorii clubului. De două ori a promovat fundașul cu ACS Poli în Liga 1, iar la finalul acestui sezon speră să repete performanța și cu noua sa echipă. „Pentru asta sunt aici, am promovat și cu Poli de două ori în cariera mea și știu cum merg lucrurile în Liga a 2-a. Eu zic că nu o să avem probleme, mai ales la ce lot am găsit aici”, a mai declarat Scutaru.
Noua achiziție a echipei arădene a vorbit și despre problemele medicale pe care le-a întâmpinat în ultimul sezon, cât și despre posibilitatea de a face cuplu în centrul defensivei utiste cu Mădălin Ciucă, un alt fundaș experimentat transferat în această vară.
„Rămâne de văzut dacă se va întâmpla asta, Mister e singurul care va decide, în funcție de cum ne vom pregăti și vom da randament și în amicale. Dar, da, Mădălin este un fotbalist care nu mai are nevoie de nicio prezentare, de la care mai poți învăța destule lucruri, cu toate că nici eu nu stau tocmai rău la capitolul experiență. și, până la urmă, tot ceea ce contează este ca ambii să ne facem treaba, iar echipa să beneficieze de pe urma prestațiilor noastre”, a spus Cristian Scutaru pentru Sport Arad.
Scutaru a evoluat în sezonul trecut al Ligii 1 pentru ACS Poli în 24 de meciuri, în 23 ca titular, și a înscris un gol. Fundașul a fost rezervă în meciul tur al barajului disputat cu UTA la Timișoara, câștigat cu 2-1 de ACS Poli, iar în returul de la Șiria, unde bănățenii au obținut o nouă victorie, 3-1, a fost integralist în centrul defensivei.
Ceilalți jucători achiziționați de UTA sunt: fundașul Mădălin Ciucă (34 de ani, ex CSM Poli Iași), mijlocașul Ștefan Grigorie (35 de ani, ex FC Brașov), atacantul Dan Roman (31 de ani, ex CFR Cluj), macedonenii Bujamin Asani (28 de ani) și Izet Ajrullahu (19 ani) și portarul Branko Grahovac (34 de ani, ex CSM Poli Iași). La portarul Bogdan Căucă (21 de ani), prezentat odată cu Grigorie, s-a renunțat după o săptămână de pregătire.