Știința Miroslava e pe punctul să dea un nou jucător în Liga 1. Ieșenii se reunesc vineri și și-au stabilit cantonamentul la Odorheiu Secuiesc

Marius ANGHEL 20 Jun. 2017, 16:00 Pregătiri, amicale

Nou-promovata Știința Miroslava se va reuni, vineri, 23 iunie, pentru pregătirea primului sezon de ligă secundă din istoria clubului. După trei săptămâni de vacanță, antrenorul Cristian Ungureanu și-a dat întâlnire cu elevii săi la Baza Sportivă din Uricani, vineri dimineață, la ora 10:30.

Președintele clubului, Daniel Acatrinei, a declarat că va fi păstrat nucleu de jucători cu care a fost reușită promovarea, urmând ca lotul să fie completat în perioada următoare.  

„Echipa se va reuni vineri la antrenamente, pentru a pregăti viitorul sezon. Deocamdată nu avem noutăți în ceea ce privește lotul de jucători, dar cu siguranță ne vom întări și noi. Cert este că nucleul de bază rămâne același cu cel folosit în ediția precedentă de campionat. Așteptăm să vedem care va fi situația tinerilor jucătorilor de la CSM Poli Iași, pentru a ști dacă putem conta pe cineva. Completarea lotului se va realiza și pe baza unor probe de joc pe care fotbaliștii interesați le pot susține la Uricani. Sunt discuții cu mai mulți jucători, și cu portarul Turița, de la Pașcani, și cu Avram, de la Botoșani. Cantonamentul de la Odorheiu Secuiesc va începe de pe data de 5 iulie. Este locul în care ne-am pregătit pentru a deveni campionii Seriei 1 a Ligii a 3-a și vom face stagiul tot acolo. Băieții vor trage tare la Odorheiu Secuiesc pentru ca Știința să nu devină o echipă de pluton, obiectivul în primul an fiind evitarea retrogradării”, a declarat președintele Daniel Acatrinei.

Oficialii Științei așteaptă la arena din Uricani o comisie din partea Federației Române de Fotbal care să omologheze arena pentru meciurile din Liga a 2-a.

„Din punct de vedere administrativ, am depus documentele pentru obținerea licenței. Așteptăm o comisie din partea Federației Române de Fotbal pentru a inspecta baza sportivă de la Uricani și pentru a omologa arena. Să vedem ce mai avem de pus la punct pentru ca totul să fie în regulă”, a completat Acatrinei.

Andu Moisi, sub comanda lui Flavius Stoican la CSM Poli

Clubul Știința Miroslava este pe punctul de a trimite spre Liga 1 al doilea fotbalist în mai puțin de șase luni. După Ionuț Panțîru, acontat de clubul din Copou în iarnă, fundașul Andu Moisi se află în aceste zile la Tiraspol, acesta primind acordul conducerii de la Miroslava pentru a fi testat de CSM Politehnica Iași în vederea unui viitor transfer.

Președintele Daniel Acatrinei a declarat că este dispus să-l cedeze pe Moisi, în cazul în care jucătorul va fi dorit în Copou, urmând să discute ulterior termenii transferului cu noua conducere a lui CSM Poli.

„După cantonamentul din Republica Moldova, vom intra la masa tratativelor. Totul depinde însă de modul în care va performa Andu Moisi și dacă îl va impresiona pe noul antrenor. E bine că i-am antrenat noi, i-am folosit meci de meci și, în definitiv, am demonstrat că se poate face performanță inclusiv cu jucătorii lui Poli, mulți dintre ei refuzați la un moment dat”, a punctat Daniel Acatrinei.

La Tiraspol se află și mijlocașul Marius Chelaru, al cărui împrumut la Știința Miroslava s-a încheiat în această vară.

Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚

Marius ANGHEL 20 Jun. 2017, 16:00 Pregătiri, amicale
Pe aceeași temă