Pe modelul ASU Poli, UTA Bătrâna Doamnă, Petrolul, „U” Cluj, Rapid, Oțelul, Farul sau Ceahlăul și la Brașov suporterii sunt hotărâți să formeze o echipă și să o ia din ultima ligă, fiindcă FC Brașov e la un pas să se desființeze după ce nici în acest an nu a reușit să promoveze.
Cum FC Brașov este la un pas de faliment, fanii echipei vor să demareze din vară un proiect ambițios și spun că a sosit momentul ca toată suflarea brașoveană să se implice.
„Având în vedere realitatea tot mai evidentă, falimentul actualei societăți FC Brașov este extrem de probabil. Suntem cu ambele picioare în groapă, iar acum este momentul ca suporterii să își arate devotamentul pentru club și pentru culorile galben-negre. Este timpul să ne implicăm, să dăm mână cu mână pentru Steagu” și să ne organizăm într-o comunitate puternică de unde putem să tragem toți în aceeași direcție. Pentru Steagu Roșu Brașov. Chiar de va fi să repornim de la capăt pe cont propriu, din ultima ligă”, este mesajul Ligii Suporterilor Stegari, care a lansat o platformă de dezbatere prin intermediul site-ului steagunumoare.ro special creat pentru acest proiect.
Înfrângere în fața Academicii umilințelor
Altfel, sâmbătă, FC Brașov și-a continuat seria neagră din acest final de campionat. Elevii lui Cornel Țălnar nu au reușit să bată nici măcar Academica Clinceni, echipa cu cea mai slabă defensivă din Liga a 2-a. Mai mult, „stegarii” au pierdut cu 0-2, după un joc în care brașovenii au părut total deconectați de la joc. Golurile înfrângerii au fost încasate în minutele 2 și 58. În startul jocului, după un contraatac al oaspeților, Costin Gheorghe a șutat puternic de la 16 metri, la semi-înălțime, iar Ioan Șerban a pus capul pentru a respinge, însă a deviat nefericit în propria poartă. În repriza secundă, Lazăr a pasat pe culoar pentru Costin Gheorghe, care a dejucat pasul la offside, a scăpat singur cu Florin Iacob și l-a învins.
Ce nu au reușit echipele de top din Liga a 2-a, Juventus București, Sepsi Sfântu Gheorghe, UTA sau CS Mioveni, au reușit cei de la Academica, echipă care a luat șase puncte din cele două meciuri disputate cu FC Brașov în acest campionat! Învinși cu 7-0 etapa trecută de UTA, cei de la Academica au reușit să câștige clar la Brașov, e drept, în fața unei echipe debusolate, pentru care acest final de sezon e o adevărată corvoadă.
De apreciat efortul depus de Răchișan, debutul lui Călin Popescu la doar 15 ani și șase luni, dar și susținerea fanilor, care, în ciuda eșecului, și-au susținut favoriții. Degeaba și-a vărsat nervii pe colegi Florin Iacob pentru că prea puțini au fost cei care au fost cu gândul la acest meci. Cuplul de fundași centrali Șerban – Ciobanu a dat randament, în ciuda autogolului nefericit din debutul jocului al celui poreclit „Piciu”. Cristil a avut dorință, dar are limitele sale, Vlad Munteanu, retras fundaș stânga, a fost același jucător muncitor. La mijlocul terenului au fost marile probleme, pentru că atacul format din Sburlea și Grigorie nu a fost deloc în joc. Răchișan s-a zbătut mult, Tripșa a jucat cât l-a ținut benzina, Enceanu, fără realizări, iar Goge a părut dintr-un alt film.
La final, doar șase jucători: Răchișan, Ciobanu, Șerban, Stan, Cristil și Grigorie au avut puterea să meargă înspre tribuna a 2-a să salute suporterii. După acest eșec, FC Brașov a rămas cu 55 de puncte și rămâne pe locul 5.
„Și-au dorit mai mult victoria!”
La final, secundul Florentin Petre a încercat să explice cauzele jocului lamentabil al echipei. „După meciul din etapa trecută în care jucătorii au avut o atitudine bună, astăzi nu ne-am ridicat la nivelul așteptărilor. Am întâlnit o echipă bună, bine așezată în teren, care și-a dorit mult mai mult să câștige acest meci. Îmi pare rău că am ajuns în această situație. Sper să avem o altă atitudine la ultimele două meciuri și să mulțumim fanii, care și astăzi au fost alături de jucători chiar și la 0-2″, a spus Florentin Petre după joc.
Articol scris de Adi MARICA (Monitorul Expres)