Cu doar doi jucători de 20 de ani în teren, Burlacu și Hreniuc, restul fiind juniori, satelitul Craiovei a început anul cu o victorie, 2-1 cu ACS Șirineasa, pe „Extensiv”, în fața a câteva sute de spectatori. Adversarul n-a fost unul cu pretenții, Șirineasa fiind o contracandidată a puștilor lui Cornel Papură în lupta pentru evitarea retrogradării.
Vâlcenii și-au luat din start poziții defensive, lăsând inițiativa satelitului Științei, care a avut o posesie netă. Numai că lipsa de experiență a craiovenilor s-a văzut în primul sfert de oră, când oaspeții au dat lovitura la o fază fixă executată inteligent din margine și pe care Răcăreanu a deviat-o de pe „scurt”, surprinzându-l pe Vlad.
N-a fost o lovitură și pentru moralul echipei din Bănie, care și-a intensificat presiunea și a reușit să întoarcă rezultatul până la pauză. Pericolul a venit din benzi, unde căpitanul Andrei Burlacu și jucătorul remarcat de Gigi Mulțescu în cantonamentul din Malta, Radu Bârzan, au făcut ce-au vrut cu adversarii, chiar dacă aceștia s-au dublat permanent. Fuleul lui Burlacu l-a ajutat la acțiunea pe stânga în urma căreia a „scos” ideal în centrul careului pentru Buzan, apărut excelent la finalizare.
Ocaziile gazdelor au adus și al doilea gol, chiar înaintea pauzei. Vârful Alex Popescu a obținut penalty în minutul 44, după ce fusese faultat și cu cinci minute mai devreme în careul advers, dar arbitrul n-a reacționat. Fiindcă la primul șut coechipierii au pătruns în careu, Burlacu a transformat de două ori, la fiecare execuție portarul Teodorescu deviind mingea, însă doar spre plasă.
Și după pauză tot craiovenii au fost cei care au dominat și au ratat câteva șanse mari de a-și majora avantajul. Vâlcenii au rămas în inferioritate, după ce Neacșu a încasat meritat al doilea galben, dar, paradoxal, Șirineasa a fost mult mai activă în nouă jucători de câmp. Echipa lui Gabi Mangalagiu a avut trei mai ocazii de a obține măcar un punct pe „Extensiv”, dar le-a irosit și a plecat cu mâna goală din Bănie.
CS Universitatea II Craiova – ACS Șirineasa 2-1
Buzan 32′, Andr. Burlacu 44′ – pen. / Răcăreanu 13′
Vlad – Vlădoiu, Ion, Hreniuc, Borța – Buzan, Enache (Țoiu 50′), V. Constantin (Hodea 71′) – Bârzan (Cr. Frăsineanu 85′), Al. Popescu, Burlacu
Antrenor: Corneliu Papură
Teodorescu – Lăzărescu (I. Săraru 36′), Nicolaescu, Neacșu, L. Săraru – Marinescu (Marian 61′) – Chiripuș, Răcăreanu, Constantinescu, Horumbă (Roșianu 73′) – Tomescu (Preda 55′)
Antrenor: Gabriel Mangalagiu
Cartonașe galbene: Buzan, Ion, Constantin / Spătaru, Neacșu (2), Preda.
Cartonaș roșu: Neacșu 64′
Arbitri: Sergiu Anton – Dragoș Radu, Marian Istrate.
Observatori: Viorel Voicu, Petrescu Florin Craioveanu.
Articol scris de Cosmin STAICU
Foto: csuc.ro