CSM Râmnicu Vâlcea a pierdut, sâmbătă, în Zăvoi, 0-1 cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în etapa a 15-a a Ligii 2, și pentru al treilea an consecutiv este pe un loc care îi dă emoții pentru menținerea în eșalonul secund. Antrenorul Ionel Tersinio Gane acuză eroarea grosolană a fundașului Ioan Neag, care și-a lăsat echipa în inferioritate încă din minutul 11. Sepsi nu a arătat ca o candidată la promovare și a pus puține probleme în ofensivă, deși a jucat 70 de minute cu un om în plus. Pentru al doilea meci consecutiv, Sfântu Gheorghe a dat lovitura în prelungiri, acum din penalty, chiar dacă rămăsese ea în inferioritate numerică după eliminările lui Burlacu (82) și Huiban (89).
Jerry Gane nu are explicații pentru eroarea lui Neag, un jucător cu experiență care are jocuri și în primul eșalon. „Nu trebuia să pierdem, am cedat pe naivitatea noastră. Sunt foarte supărat, nu vreau să vorbesc de arbitraj, cartonașele roșii au fost corecte. Nu ai voie să faci greșeala făcută de Neag, după ce ai deja un galben, să faci o prostie și mai mare, putea să ia roșu direct, la modul cum a intrat. Nu poți face asta, înseamnă nu ești conectat la meci, mă lași în 10, pe un fond bun al nostru! Și roșiile oaspeților au fost meritate. După eliminarea lui Neag, jocul s-a schimbat, am încercat să blocăm și să replicăm pe contraatac. Sepsi nu și-a creat ocazii. Noi am avut ocazii bune, mai ales prin Geantă, când putea să dea peste portar, la 0-0, dar și spre final. La gol, a fost pasă înapoi întoarsă de Ion Marian, fault, apoi centrare în careu, Bușu a alunecat, deși nu își avea rostul, mingea l-a lovit în mână, asta a fost. Nu meritam să pierdem, cel mai echitabil era un egal. Defensiv am închis foarte bine, apărarea și mijlocașii au jucat bine, chiar dacă nu am avut realizări ofensive. Poate un punct nu ne ajuta prea mult, dar îmi pare rău pentru că nu meritam să pierdem”, a comentat, la finalul meciului, Gane.
„Schimbările pe care le-am făcut mi-au adus un minus”
Antrenorul CSM-ului a acuzat și faptul că nu are soluții viabile pe banca de rezerve. „Schimbările pe care le-am făcut mi-au adus un minus, ca în multe alte jocuri. E greu când nu te ajută banca. Costea, Dina erau jucători care aduceau alt plus pe atac. Se cunoaște când nu ai jucători de calitatea lor. Cu organizarea și dăruirea merge până la un punct, dar jucătorii de valoare fac diferența atunci când au o ocazie. O mare problemă este că nu am reușit să am și eu două-trei meciuri cu aceeași formulă, ba au apărut accidentări, suspendări. E greu când schimbi trei-patru jucători. Sunt nemulțumit și de jucătorii Under 21. Doresc mai mult de la ei ca dorință de afirmare, dar nu văd că progresează. Dintre ei, doar puțini au dat randament, deși au șansa să joace trei în fiecare meci, într-o competiție televizată”, a mai spus Ionel Gane.
„Este clar că suntem o echipă de mijlocul clasamentului”
Ionel Gane spune că este din ce în ce mai greu ca echipa să fie în plutonul fruntaș, așa cum era obiectivul la startul sezonului. „Este clar că suntem o echipă de mijlocul clasamentului, îmi doream să fim în primele șase, dar ne depărtăm de obiectiv. Cu părere de rău, ne uităm și mai în jos, avem 16 puncte, doar șase puncte peste echipele care se bat la retrogradare. Campionatul este lung, dar nu sunt mulțumit de locul pe care suntem. Sunt două-trei echipe acolo, la promovare și altele, cu atitudine bună, pot apărea din spatele lor, nu e mare diferența. Ne doream mai mult, trebuie să mergem înainte, dar o să ne fie din ce în ce mai greu, acum jucăm cu mai multă presiune”, a încheiat antrenorul echipei vâlcene.
După acest eșec pe teren propriu, CSM Râmnicu Vâlcea rămâne cu 16 puncte și se află pe locul 12 în clasament, la egalitate cu Dunărea Călărași, care e pe 13. Sepsi OSK a făcut 28 de puncte și a urcat pe locul 4 în clasament.
Runda viitoare, sâmbătă, de la ora 11:00, Vâlcea va juca pe terenul liderului Juventus București, iar Sepsi întâlnește acasă, duminică, de la ora 11:30, pe Foresta Suceava.
Articol scris de Adi Georgescu
Video: TV Vâlcea 1