„Lanterna roșie” a ligii secunde este aproape de obștescul sfârșit sau cel puțin asta dau de înțeles cei care se ocupă, cică, de destinele grupării din Podgorie. În afară de faptul că a făcut tactica de joc (!?) cu ASU Poli și a pus leu peste leu pentru a plăti baremul de arbitraj la partida cu timișorenii, Angelo Massone nu a făcut niciun pas în față nici în această săptămână. Întâlnirea cu Pavel Piroș a fost scurtă și nu s-a pomenit de bani, adică despre acele tranșe ce trebuie achitate pentru preluarea efectivă a clubului, niciun antrenor nu a putut fi convins să preia echipa, iar în loc să mai vină jucători ei cad ca „muștele”.
Așa se face că pentru meciul de mâine dimineață (ora 11), de la Balotești, Șoimii Pâncota s-a deplasat în 13 jucători. Adică au plecat de la Arad, de aproximativ o oră: Oprea, Horvath – Stelitano, Dulap, Vulpe, Sarr, Țugulescu, Ursoi, Ianc, Taider, Copilescu, Stoichițoiu și Pătrașcu. Aseară a plecat cu trenul și Stavarache, care, însă, are probleme la spate și are șanse mici să fie pe teren, ca Stelitano, de altfel. Italianul are glezna umflată, iar, miercuri, cu Poli, a fost schimbat după numai 8 minute.
Față de etapa intermediară, a dispărut din lot chiar căpitanul Dumitru Mitu, căpitanul echipei și cel care și-a asumat timp de câteva etape și rolul antrenorului. Acesta acuză o problemă de ordin muscular, care s-ar putea să-l țină departe de gazon câteva săptămâni. Junoriul Farcaș nu a mai plecat nici el și asta pentru că nimeni nu i-a oferit explicații despre restanțele sale finaciare. Se aude că Pâncota l-ar fi ochit pe fostul utist, Gentaro Murakami, care s-ar întoarce la Arad cu delegația „șoimilor”.
Prin urmare, mâine, la Balotești, deși nici gazdele nu stau prea bine ca situație în clasament și număr de puncte e de așteptat ca „șoimii” să fie surclasați din nou.
Formații probabile:
Balotești: Fulga – A. Răuță, Flămânzeanu, Marciuc, N. Filip – L. Ion, Antoche – Fl. Niculae, Păduraru, Cl. Herea – Bâtfoi.
Pâncota: Oprea – Ursoi, Dulap, Vulpe, Sarr, Țugulescu – Stoichițoiu, Ianc, Copilescu, Pătrașcu – Taider.
Text: Sport Arad
Foto: Emanuel Titus Iliesi (druckeria.ro)