Odată cu ieșirea din echipă a lui Sorin Botiș, UTA pierde și mai mult la capitolul experiență competițională. Roland Nagy admite faptul că spre finalul sezonului trecut, formația sa a avut ceva probleme din cauza acestui fapt.
„În unele partide s-a simțit faptul că procentul de jucători tineri față de cei cu experiență a fost destul de mare. Am ajuns la unele partide să avem 7-8 juniori în lot, câte cinci pe teren, iar asta contează împotriva adversarilor grei, cu obiective importante. Sigur, elanul și talentul tinerilor sunt importante și fac parte din politica clubului nostru, dar pentru rezultate depline e nevoie de mai mult, în special experiența meciurilor cu miză. Cred că, în cazul în care ne dorim ceva mai mult de la campionatul ce vine, de altfel unul mult mai greu ca acesta, ar trebui să ne orientăm și spre câțiva jucători cu experiență”, a precizat Roland Nagy.
Antrenorul principal nu a ascuns faptul că numele cele mai calde pentru el ar fi Ali Calvin, George Neagu și Alin Ignea: „Sunt căliți în atâtea lupte și mai ales știu ce înseamnă UTA și Aradul”. Pe de altă parte, tehnicianul a dat de înțeles că ar vrea să facă totul ca la carte, adică să le propună ceva concret jucătorilor doriți de el în momentul în care îi cheamă la pregătiri. „Poate, puteam să avem și noi două-trei nume noi la reunire, dar nu ne stă în caracter. Nu am făcut multe schimbări la nivel de lot, în iarnă am realizat doar transferul lui Roman, iar acum ar fi normal să rezolvăm mai întâi situațiile celor care sunt aici și apoi să ne ocupăm și de achiziții. Cert este că avem nevoie la ce campionat greu ne așteaptă și la pretențiile ce au crescut din partea suporterilor”, a adăugat Nagy.
După cum se observă, vorbim deocamdată doar despre fotbaliști cu caracter defensiv. În atac, „principalul” Bătrânei Doamne ar dori să îi dea mai multe șanse și lui Adrian Petre, eroul celor de la Under 19 în meciul de Supercupă, de la Mogoșoaia, câștigat cu 5-4 în fața celor de la Viitorul. „Îl văd dornic de muncă, nici nu vrea vacanță, contăm pe el, cum – de altfel – și Cipri Rus merită mai multe șanse, minute, decât a avut în sezonul trecut. Mai sunt și Man și Curtuiuș, care au confirmat deja și chiar ne-au depășit așteptările și chiar Costin, care vine și el puternic din urmă”, a mai afirmat fostul mijlocaș, care a mai ținut să precizeze și că: „Din punctul meu de vedere, azi, când vorbim, Copil și Curtuiuș ar fi trebuit să aibă contractele reînnoite. Atâta timp cât sunt eu aici, mă bazez pe ambii, sper ca situația lor să se rezolve cât mai repede”.
Strătilă – tot mai greu de ținut la Arad, Miron și Man, ofertați și ei
Tot la capitolul despărțiri ar putea fi trecut și Sorin Strătilă, un alt jucător cu experiență al arădenilor. Mijlocașul de bandă ar fi dispus să renunțe la banii (sau măcar o parte) pe care-i mai are de încasat la UTA pentru a putea da curs ofertelor ce au venit pe adresa sa. Se vorbește despre prim-divizionara FC Voluntari, dar și o formație din Cipru. „Problema e peste tot lipsa lichidităților. Toți vor jucători, dar gratis sau pe procente dintr-un viitor transfer. Conducerea noastră nu agreează aceste metode și e normal să procedeze așa”, a punctat Roland Nagy vis-a-vis de ofertele existente pentru jucătorii săi.
Din câte se pare, în ultimele zile a apărut și varianta FC Botoșani pentru portarul Bogdan Miron, în ce pe Dennis Man îl vor mai multe cluburi. Este clar că șefii clubului nu au primit încă o sumă apropiată de valoarea fotbalistului de 17 ani, dar, în același timp, nici nu l-a chemat la negocieri pentru mărirea salariului, unul mizer la acest nivel. Și asta cu atât mai mult cu cât, din informațiile noastre, atacantului ce a marcat 10 goluri în tricoul „alb-roșu” la primul său sezon în Liga a 2-a, i s-a propus un câștig lunar de la alte cluburi între 1500 și 2000 de euro.
„Există un risc în privința acestor jucători. Dacă îi ții, riscă să aibă o cădere de genul celeia pe care a avut-o Burlă la începutul anului, după toată povestea cu Steaua. Pe de altă parte, poți să compensezi pe partea cealaltă, oferind ceva în plus la salariul jucătorului. Și nu neapărat că banii ar fi foarte importanți, ci pentru că ar fi o formă de apreciere la adresa lor”, e de părere Roland Nagy, antrenorul principal al UTA-ei.
Dintre cei care au jucat mai puțin stagiunea trecută și care ar pute părăsi echipa emblemă a Aradului în această vară, rămân actuale numele portarului Anca-Trip și mijlocașului Alin Roman. Ambii ar agrea o despărțire, dar nu în orice condiții, având în vedere că mai au contracte valabile cu clubul și bani de încasat. „Despre Roman nu pot să spun decât că a avut șansele lui și le mai avea atâta timp cât muncește și consider că merită să intre pe teren. Am văzut că a spus în presă că vrea să știe dacă mai avem nevoie de el și, probabil, voi avea o discuție cu el pe această temă. Cert este că niciun fotbalist, indiferent de numele său, nu îi poate pune condiții unui antrenor. El trebuie să fie la dispoziția clubului care-l plătește, să se pregătească și să intre pe teren când e nevoie de el”, a clarificat „speța” Roland Nagy.
Sursa: Sport Arad