Directorul sportiv al echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Adrian Albinaru (35 ani), va avea de tras câteva luni la recuperare, după o accidentare nefericită produsă sâmbătă în timp ce juca pentru Viitorul Dăești, în Liga a IV-a Vâlcea. Albinaru va fi operat joi dimineață.
Internat la Spitalul Clinic de Urgență „Bagdasar-Arseni”, Adrian Albinaru va fi supus mâine dimineață unei intervenții chirurgicale, pentru refacerea inelelor 4 și 5 de la coloana cervicală, care sunt afectate. În astfel de operații, doctorii prelevă cartilaj de la șold, iar perioada de recuperare ulterioară este de minim trei luni.
Antrenorul echipei Viitorul Dăești, Gelu Voica a fost în aceste zile la București, alături de Adrian Albinaru și spune că vâlcenii nu au motive să se panicheze, operația fiind una obișnuită. „Se simte bine, își mișcă mâinile și picioarele, dar va fi operat joi, de o echipă de trei medici. Nu este vorba de ceva grav, doar că Adi Albinaru va avea mult de muncă după operație, la recuperare. A fost o accidentare total nefericită, după o fază banală, un aut, a sărit la cap, a venit cu spatele în cotul adversarului. Nu a fost însă o lovitură, nu a fost nimic intenționat, doar mult ghinion, nu are niciun rost să acuzăm jucătorul de la Călimănești pentru că se putea întâmpla oricui”, spune Gelu Voica. Fost jucător în primul eșalon, acesta a trecut în careieră pe la FC Argeș, Sportul Studențesc, FC Onești, Maccabi Yavne (Israel), Dacia Pitești, FC Olt și FC Oltchim.
Cu o etapă înainte de finalul Superligii, Viitorul Dăești ocupă locul 11, primul retrogradabil direct, iar șansele să urce o poziție și să ajungă la „baraj” de supraviețuire sunt minime. „Nu mă mai interesează fotbalul, dacă retrogradăm, nu este o tragedie, nimic nu este mai important acum decât Albinaru, să se reface repede și să fie sănătos. Cu el pe teren în ultima etapă, aș fi avut mari speranțe de salvare, chiar dacă jucăm la Șirineasa, așa, însă, nu îmi fac iluzii. Eu însă cred că Albinaru trebuie să își încheie aici cariera de jucător” a mai spus Gelu Voica.
Intrat sâmbătă pe teren în disputa din penultima etapă a Superligii, Viitorul Dăești – Cozia Călimănești, scor 3-4, Adi Albinaru a rămas inert pe gazon, după un duel aerian, fără a își mai simți picioarele. Medicii de la Spitalul Județean Vâlcea au decis în aceeași zi, transportarea lui Adrian Albinaru la București, cu un elicopter, pentru investigații mai amănunțite.
Articol scris de Adi Georgescu