Dunărea a primit, sâmbătă, o înfrângere grea din partea celor de la Farul, scor 2-3, chiar pe teren propriu, dar rămâne pe locul 2 în Seria I care duce la baraj, cu o rundă înaintea finalului de play-off. Federația nu se grăbește cu depunctarea Rapidului, situație în care călărășenii le-ar lua fața în clasament.
Călărășenii nu știu să piardă, sau poate doar o parte dintre ei. Probabil că meciul cu Farul a părut mult prea ușor pentru anumiți jucători, dar și pentru anumite persoane care sunt alături de acest club și care vor să câștige fiecare meci. Poate pretențiile sunt prea mari pentru o echipă care abia a promovat în acest sezon în Liga a 2-a și care trage pentru a intra în eșalonul superior, Liga 1. Călărășenii s-au crezut la un moment dat invincibili, „valahi” cu Ganea pe bancă, iar acum „spartani” cu Mihalcea. Dunărea are jucători valoroși, ca drept dovadă performanța obținută până acum, dar totul are o limită. Cei care sunt alături de echipă ar trebui să susțină formația favorită chiar și la înfrângeri, nu să te apuci să înjuri ca la ușa cortului și să-i acuzi de blat pe cei din conducerea clubului și jucătorii care au făcut sacrificii de au ajuns până aici.
„Spartanii” lui Mihalcea au avut cel puțin șapte ocazii clare de gol în primele 30 de minute în partida cu Farul. Nu se supăra nimeni dacă la pauză, meciul era tranșat pentru Dunărea. Farul a avut o incursiune la poarta lui Lungu și Pătulea a deschis balul pe „Ion Comșa”, în minutul 37. Surprinzător, Farul intră cu avantaj la vestiare, iar, la reluare, Mihalcea bagă un atacant, pe Alexandru Valentin în locul lui Vădrariu. Dunărea se aruncă în atac, dar Farul dă lovitura pe contraatac, obține eliminarea lui Țenea (68) și mai apoi le e ușor să facă 2-0 în minutul 72 prin Chițu. După 3 minute, oaspeții produc surpriza și fac 3-0 prin Pătulea.
Ca un pugilist băgat în corzi, călărășenii își revin puțin și reduc din handicap prin Alexandru Valentin (84). În prelungiri, Kanda marchează și el, dar prea târziu pentru Dunărea, care pierde cu 2-3 și i-a permis Rapidului să se desprindă la cinci puncte cu o etapă înainte de final.
Călărășenii mai au o singură întâlnire, la Clinceni, iar apoi se pregătesc de baraj, dar acest lucru nu este sigur. Federația Română de Fotbal încă n-a decis dacă le ia cele 6 puncte celor de la Rapid, echipă care s-a bucurat deja că a promovat în Liga 1 de pe primul loc. FIFA a cerut, negru pe alb, depunctarea celor din Giulești, chiar dacă aceștia își plătesc datoria către fostul jucător. Rapidul a câștigat în runda a 9-a, pe teren propriu cu Academica, scor 3-1 și mai are de jucat la Bacău în ultima etapă.
Dunărea Călărași: C. Lungu – Țenea, M. Popescu, Bg. Panait (cpt.), Bumbac – Vădrariu (V. Alexandru ’40), Sil. Matei (V. Andrei ’46), Alami, Sg. Popescu – Al. Stoica (Preoteasa ’52), Kanda
Rezerve neutilizate: G. Popa – V. Balint, Săftescu, M. Chițu
Antrenor: Adrian Mihalcea
Eliminat: Țenea ’68 (roșu direct)
Farul Constanța: I. Dinu – Lolot, Țăranu, Ad. Ionescu (G. Dumitriu ’52), Corcoveanu – Tigoianu (Zugravu ’90+1),Al. Ioniță, Vlăescu (Al. Matei ’65), C. Neagu – S. Chițu (cpt.), Pătulea
Rezerve neutilizate: Becan – R. Moldoveanu, A. Cristea, Benchea
Antrenor: Ion Barbu
Eliminat: Loloț ’90 (cumul de cartonașe galbene)
Articol și foto de Cătălin NIȚU (Ediția.ro)