Reprogramată pentru mijlocul acestei săptămâni după tragedia petrecută vineri seară în „Ștefan cel Mare”, etapele 6, respectiv 5 din play-off-ul și play-out-ul Ligii 2 vor avea loc pe 11 și 12 mai. O singură partidă, cea de la Brașov, se va juca joi, în rest celelate urmând a avea loc miercuri la ore diferite: 11, 16, 17 sau 18. Între timp a fost actualizat și programul etapelor de la finalul acestei săptămâni, pe care îl puteți vedea mai jos.
După cum se poate observa, meciul Ceahlăul – CS Balotești, din etapa a 5-a a play-out-ului Seriei I a Ligii 2, nu se va disputa și va fi acordată victoria la „masa verde” pentru ilfoveni. Clubul nemțean nu a fost programat în campionat după ce conducătorii nu au avut bani să achite baremul de arbitraj rămas restant de la jocul cu Bucovina Pojorâta. Returul are însă șanse mari să aibă loc, deoarece șefii echipei au promisiuni că se vor primi bani pentru plata datoriilor imediate, astfel Ceahlăul va evita o a doua neprogramare. Dacă se ajungea la această situație de a nu fi programați din nou în campionat, echipa lui Angelo Massone ar fi fost exclusă din campionat și retrogradată în ultima ligă a județului Neamț.
Programul etapei 6 – play-off – Seria I:
11 mai, ora 17:00
Dacia Unirea Brăila – FC Academica Clinceni
Farul Constanța – SC Bacău
11 mai, ora 18:00
Dunărea Călărași – Rapid București
Programul etapei 5 – play-out – Seria I:
11 mai, ora 17:00
ACS Berceni – Gloria Buzău
Bucovina Pojorâta – Rapid CFR Suceava
Ceahlăul Piatra Neamț – CS Balotești 0-3
Programul etapei 6 – play-off – Seria II:
11 mai, ora 16:00
Chindia Târgoviște – Gaz Metan Mediaș
11 mai, ora 17:00
UTA Bătrâna Doamnă – FCM Baia Mare
12 mai, ora 19:00
FC Brașov – CS Mioveni
Programul etapei 5 – play-out – Seria II:
11 mai, ora 11:00
Metalul Reșița – Olimpia Satu Mare
11 mai, ora 17:00
CSM Râmnicu Vâlcea – Universitatea Cluj
Unirea Tărlungeni – Șoimii Pâncota
Programul etapei 7 – play-off – Seria I:
14 mai, ora 11:00
FC Academica Clinceni – Farul Constanța
SC Bacău – Dunărea Călărași
14 mai, ora 13:00
Rapid București – Dacia Unirea Brăila
Programul etapei 6 – play-out – Seria I:
14 mai, ora 11:00
Gloria Buzău – ACS Berceni
Rapid CFR Suceava – Bucovina Pojorâta
CS Balotești – Ceahlăul Piatra Neamț
Programul etapei 7 – play-off – Seria II:
14 mai, ora 11:00
Gaz Metan Mediaș – UTA Bătrâna Doamnă
15 mai, ora 11:00
CS Mioveni – Chindia Târgoviște
FCM Baia Mare – FC Brașov
Programul etapei 6 – play-out – Seria II:
14 mai, ora 11:00
Universitatea Cluj – CSM Râmnicu Vâlcea
Șoimii Pâncota – Unirea Tărlungeni
Olimpia Satu Mare – Metalul Reșița
Oficialii Federației Române de Fotbal au decis, vineri noapte, după tragedia petrecută în timpul meciului Dinamo – FC Viitorul, ca partidele ce ar fi trebuit să se dispute sâmbătă și duminică în campionatele Ligii 2 și 3 să fie amânate pentru mijlocul acestei săptămâni. Decesul dinamovistului Patrick Ekeng a băgat fotbalul românesc în doliu.
Foto: Dan EȘANU