În încercarea de a ajunge în Liga a 3-a, Unirea Bascov vrea să se întărească de la Muscelul Câmpulung, club aflat pe locul 4 în clasamentul Seriei a III-a a Ligii 3! Surprinde, însă, modul în care liderul Ligii a 4-a Argeș vrea să obțină semnătura a doi dintre jucători: Giorgian Jenaru și Dorinel Oancea!
Conform declarațiilor lui Jenaru și Oancea, joi, săptămâna trecută, Cătălin Barbu (foto mic 1) – observator al Federației Române de Fotbal și un reprezentant al echipei Unirea Bascov, s-au întâlnit în fața Primăriei din Câmpulung cu cei doi jucători pentru a le propune să se transfere la divizionara D!
„Miercuri, săptămâna trecută, am fost contactat telefonic de domnul Cătălin Barbu pentru a ne întâlni să discutăm cu privire la un eventual transfer al meu la Unirea Bascov. În aceeași convorbire mi s-a cerut dacă pot să-l aduc și pe Dorinel Oancea. A doua zi, joi după-amiază, am mers cu Dorinel și ne-am întâlnit în fața Primăriei Câmpulung. Era domnul Barbu și încă un domn care s-a prezentat drept președintele echipei din Bascov. Vroiau să ne transferăm cât mai repede la Unirea Bascov pentru că au nevoie de noi încă de acum, din play-off. Nu am semnat nimic!” – a povestit jurnaliștilor musceleni, Giorgian Jenaru.
Confirmarea acestei întâlniri vine și de la Dorinel Oancea (foto mic 2), cel care, în fața camerelor de luat vederi a declarat: „Era domnul Barbu și cu un domn care zicea că este președintele de la Bascov. Ne-am întâlnit și ei au încercat să ne convingă să semnăm cu ei înainte, ca să-i putem ajuta la promovare”.
Întrebat de jurnaliști dacă interlocutorii lor știau că sunt sub contract cu Muscelul, Dorinel a continuat: „Domnul Barbu zicea că știe mai multe despre actele care sunt aici și că ne poate rezolva înainte de termen! Noi i-am spus că vrem să încheiem campionatul aici și apoi vom vedea…”.
Aflând ulterior toate acestea, antrenorul Ovidiu Tică i-a informat pe reprezentanții Federației Române de Fotbal, iar acum așteaptă un răspuns, ținând cont de faptul că unul dintre cei implicați, Cătălin Barbu, este observator de joc tocmai din partea Federației!
Curioși suntem și noi să aflăm din partea FRF dacă un observator are dreptul de a contacta jucători de la o anumită echipă pentru a-i transfera și mai ales dacă are putere să „rezolve” un transfer când jucătorul se află sub contract!
Același Cătălin Barbu a încercat și a reușit să creeze probleme clubului din Câmpulung Muscel atunci când a fost delegat ca observator la meciul acestora cu SCM Pitești, anul trecut. Barbu a căutat pe toată durata jocului să-i întărâte pe suporteri, iar în urma raportului de joc pe care l-a scris a contribuit la amendarea echipei căreia acum vrea să-i fure jucătorii. Cu puțin timp înaintea începerii sezonului actual, Cătălin Barbu a fost, cu acte în regulă, manager general la echipa din Câmpulung, însă „din cauza unor greșeli manageriale”, spun oficialii musceleni, dar și pentru că spectatorii nu l-au acceptat din cauza trecutului său în lumea fotbalului, conducerea a hotărât să întrerupă colaborarea și astfel a renunțat la serviciile sale!
Articol scris de Bogdan BURHAN
Foto și video: Sport în Muscel