Ultimul sosit, primul plecat, cam asta se poate spune despre Horia Crișan și scurta sa aventură în tricoul celor de la Șoimii Pâncota.
Sosit la mijlocul lunii februarie în Podgorie, puternicul fundaș central a rezistat exact două luni în tricoul „alb-negru”, președintele clubului anunțând marți „divorțul”. „După o serie de meciuri nereușite, mă refer la cele cu Mioveniul, UTA și Brașovul, am decis că e mai bine să ne despărțim aici. A fost o reziliere amiabilă de contract, jucătorul și-a încasat toate drepturile bănești, iar noi îi mulțumim pentru colaborare și-i dorim succes pe mai departe. Fotbalistul are și o situație familială aparte, îi este greu să stea departe de soție și copil, iar noi am înțeles și acest aspect”, a precizat Pavel Piroș.
Același șef al „șoimilor” anunță și alte posibile despărțiri chiar înaintea finalului campionatului. „În funcție de cum vor decurge lucrurile în play-out este posibil să ne mai strângem mâinile cu unul-doi fotbaliști”, a mai recunoscut Piroș.
Sâmbătă, de la ora 11:00, Șoimii Pâncota joacă în etapa a 3-a a play-out-ului în deplasare la Universitatea Cluj. Arădenii au un punct mai puțin în clasament față de „studenți” și le vânează locul pentru a rămâne în Liga 2.
Sursa: Sport Arad