Sucevenii obțin doar un punct din disputa de pe Areni cu CS Balotești. Emoții pentru evitarea retrogradării cresc

Marius ANGHEL 11 Apr. 2016, 12:03 Campionat

Aflată în lupta pentru menținerea în Liga a II-a, echipa de fotbal Rapid CFR Suceava a început sâmbătă turneul play-out cu un semieșec, după ce a pierdut două puncte importante pe teren propriu în disputa cu CS Balotești. Partida disputată pe stadionul Areni s-a terminat nedecis, scor 1-1, după ce sucevenii au deschis scorul, iar oaspeții au egalat pe final de repriză, ambele goluri fiind marcate în prima parte.

Jocul din teren a fost unul destul de încâlcit, cu destul de puține ocazii, dar și faze controversate, sucevenii fiind privați de cel puțin o lovitură clară de la 11 metri, la scorul de 1-0. După o primă șansă de gol a oaspeților în debut de repriză, în minutul 12, Golofca deschide scorul cu un șut din voleu de la 16 metri, după o pasă primită de la Plămadă. În minutul 19, oaspeții trimit mingea în poarta Sucevei, dar golul este anulat pentru fault în atac. În minutul 30, la o centrare în careu a lui Semeghin, Negru sare la cap alături de alți doi fundași adverși, iar unul din cei de la Balotești îi ia mingea de pe cap cu mâna, dar arbitrul nu acordă penalty. În minutul 43, oaspeții reușesc egalarea prin Flămânzeanu, care reia în plasă un balon de la 6 metri, după o pasă cu capul a lui Claudiu Herea.

Rapidiștii au avut două șanse de a termina în avantaj, pe final de joc

După reluarea jocului, sucevenii cer din nou penalty la o centrare de pe stânga, ce-l lovește în mână pe un fundaș advers aflat la marginea careului, dar fără succes. Semeghin execută foarte bine o lovitură liberă de pe stânga, dar rapidiștii nu reușesc să împingă mingea-n poartă din 6 metri. Mai apoi, Negru este oprit în ultimul moment să împingă mingea în poartă de un fundaș advers, ce intră prin alunecare și-l blochează în 6 metri. Oaspeții au și ei o ocazie mare de gol în minutul 87, când Herea șutează periculos de la marginea careului, dar Niga respinge balonul cu o paradă spectaculoasă. Rapidiștii au o mare ocazie de gol, după o incursiune foarte bună a lui Glofca, care îi pasează lui Negru la marginea careului, care șutează la colțul lung, dar portarul reușește să respingă în corner. În prelungiri, sucevenii mai au o ocazie, dar un fundaș advers reușește să respingă în corner o pasă foarte bună trimisă de Semeghin în careu. Acesta din urmă se duce repede să execute cornerul, dar arbitrul întâlnirii fluieră finalul meciului și este asaltat de pe bună dreptate de protestele jucătorilor suceveni, scor final 1-1.

VEZI o GALERIE FOTO a meciului de la Suceava

RAPID CFR SUCEAVA    1
CS BALOTEȘTI        1

Golofca ”12 / Flămânzeanu ”43

Niga – D. Bălan, Dudea (Gălan ”82), Velescu, Semeghin (cpt.) – Golofca, Sfrijan, Aeroaiei, I. Plămadă (Gheorghiciuc ”68) – M. Negru, Tudorache (Dănilă ”56)
Rezerve neutilizate: Hânțescu – D. Ciobanu, Bîgu, G. Apostol
Antrenor: Costel Ilie

Fulga – Stelitano (C. Păun ”73), Flămânzeanu, Antoche, Mirescu – Marciuc, I. Sandu (cpt.), Cl. Herea (A. Pătrașcu ”88), Gojnea – P. Fl. Radu (V. Niță ”61), Bâtfoi
Rezerve neutilizate: Iordan – D. Popa, V. Nicolae, P. Ioniță
Antrenor: Cornel Niță

Stadion: Areni (Suceava); Spectatori: 1.000; Arbitru: Rareș George Vidican 1 (Oradea); Asistenți: Petrică Ionuț Cîmpeanu 3 (Cluj-Napoca) și Marius Bălan 3 (Dej); Jucătorul meciului: Claudiu Herea 3.

Sursa: Monitorul de Suceava
Foto și video: Gazeta SV

Marius ANGHEL 11 Apr. 2016, 12:03 Campionat
Pe aceeași temă