Echipei Metalurgistul Cugir îi merge bine în amicalele cu adversari din Liga 2. Formația din Alba a desfășurat, sâmbătă, pe sinteticul de la baza „Dan Anca” din Cluj-Napoca, un meci de pregătire cu Universitatea Cluj, pe care l-a câștigat cu 5-3 după o revenire de senzație în repriza a doua.
Prima repriză a amicalului dintre Universitatea Cluj și Metalurgistul Cugir a fost controlată clar de jucătorii lui Mihai Teja. „Studenții” au reușit să se desprindă la 2-0 prin golurile lui Ursu și Mutu, Necșulescu a redus din handicap dintr-o lovitură de pedeapsă, însă rezultatul pauzei a fost 3-1 după încă un gol al lui Ursu.
Introducerea veteranului Lucian Itu (37 ani) în echipa Metalurgistului avea însă să schimbe total soarta partidei în cea de-a doua repriză. Nou-intratul a înscris de trei ori în poarta clujenilor, două dintre reușite fiind unele de marcă: gol în vinclu din lovitură liberă și altul direct din corner.
Ursu a avut și el șansa hattrick-ului în partea secundă, atunci când scorul indica 3-2, însă atacantul clujenilor a tratat cu superficialitate o lovitură de pedeapsă, „scărița” slab executată fiind reținută cu ușurință de portarul advers.
Rezultatul final al amicalului a fost stabilit de Piko, Cugirul impunându-se astfel cu 5-3, cu toate că în acest test au fost nevoiți să facă și două schimbări forțat, după cartonașele roșii primite de Petricău și Ștefan Radu.
„U” Cluj: Grecu – Ciupe, Mutu, Cordoș, Berci – Cândea, Boboc – Butean, Al. Dan, Greu – Oct. Ursu. Au mai jucat: Hîmpea, N. Janos, Tand și P. Popescu.
Metalurgistul Cugir: Dragotă – Tăban, Letan, Șt. Radu, Petricău – Iovu, Necșulescu, Neagu, Huțanu – G. Goronea, I. Radu. Au mai jucat: Itu, Cârstean, D. Preda, Piko, Șuteu și Iovănescu.
Următorul meci amical al Cugirului va avea loc tot împotriva unei echipe din Liga 2, de această dată pe teren propriu, sâmbătă, cu CSM Râmnicu Vâlcea, echipă căreia i-a acordat revanșa după ce a învins-o cu 1-0.
Foto: Știri de Sport