Ceahlăul a întâlnit, sâmbătă, de la ora 15:30, la Piatra Neamț, pe terenul Central, divizionara a treia Știința Miroslava, formație pregătită de Dănuț Munteanu, ocupanta locului 4 în Seria I. Partida desfășurată pe o vreme rece și cu o ușoară burniță în repriza a 2-a, a avut nevoie de aprinderea nocturnei din minutul 50.
Meciul amical a fost controlat în mare parte de formația din liga secundă, cea care s-a impus cu 2-0 (1-0), prin golurile marcate de Călin în minutul 9, cu o lovitură de cap din apropiere în urma unei excelente centrări din partea stângă a lui Seydou Bamba, și de Simone Napoli în minutul 87, care a fructificat, tot cu capul, din careul mic o centrare din flancul stâng a play-makerului spaniol Jose Pedrosa Galan.
Ceahlăul: Barna (cpt) – Mitrofan, Napoli, Ortega, Cerra – Călin, Galan, Margina, Pintilie – Bamba, Mateiciuc
Au mai intrat: Antim în locul lui Călin, eliminat încă din min. 15, Copot-Barb, Amariei și Hebriștean
Știința Miroslava: Ionescu – Odagieru, Ad. Ilie, Strungariu, Panțiru – Iordache, Izmană, Loghin, Ghiarasim – Sasu, Maxim
Au mai intrat: Ciortan, Chetrosanu, Roșca, Ciopraga, Bîrlădeanu, Talpan și Simon
Rezumatul partidei:
La finalul partidei amicale dintre Ceahlăul și Știința Miroslava, scor 2-0, am consemnat și declarațiile celor doi tehnicieni principali: Stefano Maccoppi, respectiv Dănuț Munteanu.
„Am făcut o bună partidă, după părerea mea, puteam face mai bine. Oricum, echipa a jucat un bun fotbal, se caută, am avut unele probleme după partida cu Bacăul, sunt mulțumit de joc, nu însă și de atacanți, care trebuie să lucreze mai mult. Am jucat pe terenul mare, pentru a ne obișnui cu dimensiunile, va fi casa noastră, unde va trebui să ne apărăm și să căștigăm multe partide, am profitat de un timp bun, pentru a juca pe terenul central.
Într-adevăr, creionăm un prim „11”, mai sunt și unii jucători accidentați, am ratat 3-4 ocazii, rezultatul putea fi mai mare. Bamba nu este un atacant veritabil, am fost forțați de împrejurări să îl reprofilăm, Mateiciuc a avut câteva ocazii de gol, trebuie să fim mai preciși la finalizare.
Da, avem în continuare nevoie de jucători, d-nul Angelo Massone îmi spune în fiecare zi că încearcă în toate modurile să găsească jucătorii de care avem nevoie, unul pentru fiecare zonă a terenului. Sper ca săptămâna viitoare, până la meciul cu Gaz Metan, să am o echipă completă”, a spus Stefano Maccoppi.
„A fost un test foarte util pentru noi, mă bucur că am putut să joc cu Ceahlăul, pe un teren extraordinar, condiții de Liga 1. Noi suntem la mijlocul pregătirii, al doilea meci mai cu intensitate și de aici plecăm în cantonament la Câmpulung Moldovenesc. Probabil, după pregătire, o să arătăm și noi altfel. Avem o echipă tânără, punem accent pe alergătură, pe efort fizic susținut și, în momentul când faci efort și alergi, poți să încurci multe echipe. Ne dorim pentru campionat, o clasare cât mai sus, dacă se poate pe podium, vom vedea, dar ca obiectiv este locurile 1-4. Nu cred, nu cunosc foarte bine seria, dar am înțeles că Sf. Gheorghe are o echipă destul de omogenă și cu experiență și probabil se vor detașa”, a declarat și Dănuț Munteanu.
Articol și foto de Dan EȘANU